
Tesla a anunțat oficial că Tesla Model S a ajuns la o autonomie reală de circulație de 402 mile EPA, echivalentul a 646 kilometri. Model S are un preț pe măsura tehnologiei, de 74.990 dolari. Voi v-ați cumpăra o asemenea mașină?
„Începând de astăzi, toate vehiculele North American Model S Long Range Plus au o autonomie oficială de 646 kilometri EPA”, a anunțat Tesla, într-un mesaj pe contul oficial de twitter.
Creșterea autonomiei de rulare, cu peste 12 kilometri față de precedentul record, marcat în februarie, a fost obținut printr-o serie de artificii de construcție.
În primul rând, greutatea mașinii a scăzut prin ,,standardizarea fabricării scaunelor și a folosirii unor materiale mai ușoare în pachetele de baterii și motoare”, a anunțat compania.
La 2214 kilograme, Model S Long Range Plus este cu 26 kilograme mai ușor decât modelul Performance.
În al doilea rând, noile roți Tempest sunt mai ușoare și mai aerodinamice, iar anvelopele noi oferă o rezistență mai redusă la rulare.
În plus, compania afirmă că Tesla Model S vine acum cu un mod de frânare regenerativ numit Hold, care poate duce vehiculul la o oprire completă mult mai rapid și fără un efort suplimentar asupra motorului care, în mod normal, afecta autonomia mașinii.
Tesla Model 3 primește două opțiuni cerute cu insistență de clienți
Dincolo de creșterea autonomiei, specificațiile Tesla Model S Long Range Plus au rămas aceleași. Tesla spune că EV-ul este capabil să accelereze la 100 km /oră în 3,7 secunde și poate atinge o viteză maximă de 250 km/oră.
Compania anunță, totodată, că va continua să îmbunătățească Tesla Model S prin intermediul actualizărilor software. „Noile facilități sunt disponibile începând cu mașinile aflate pe liniile de fabricație la fabrica din Fremont, California. Toate vehiculele Model S Long Range Plus vor fi capabile de o autonomie reală de 402 mile/646 kilometri”
O altă veste bună pentru fanii Tesla este că upgrade-ul nu va duce la o creștere de prețuri. Conform paginii de configurare Model S , Long Range Plus costă 74.990 dolari, fără a include stimulentele oferite pentru mașinile electrice.
Vă invităm să urmăriți un material video cu toate modelele Tesla, inclusiv Model S, filmat de echipa GadgetReport.ro anul trecut, într-un showroom din New York.

Cu o experiență de 15 ani în domeniul jurnalismului IT&C, Cristi Popa este un expert în a traduce complexitatea tehnologică în termeni simpli și ușor de înțeles pentru publicul larg. Pasionat de inovație și tehnologie, el urmărește îndeaproape evoluțiile din industrie și le aduce la cunoștința cititorilor într-un mod captivant și informativ.
Cristi Popa a lucrat pentru publicații de top, atât online, cât și offline, unde a acoperit o gamă largă de subiecte, de la lansări de produse noi și tendințe tehnologice emergente, până la probleme de securitate cibernetică și impactul tehnologiei asupra societății. El a intervievat lideri din industrie, experți și utilizatori obișnuiți, oferind cititorilor perspective unice și valoroase asupra lumii tehnologiei.
Pe lângă activitatea sa jurnalistică la GadgetReport.ro, Cristi este un vorbitor public căutat și un moderator la evenimente din domeniu.
Cristi Popa este un jurnalist dedicat și un profesionist cu o etică puternică. El este cunoscut pentru capacitatea sa de a se adapta rapid la noile tehnologii și pentru a oferi informații corecte și la timp.
Pe lângă activitatea sa profesională, Cristi este un pasionat de tehnologie și un utilizator avid de gadgeturi. El este mereu în căutarea de noi tehnologii și gadgeturi care să-i facă viața mai ușoară și mai interesantă.