Trucul simplu care te ajută să îți îmbunătățești memoria

Un studiu recent realizat de cercetătorii de la Universitatea din Toronto a descoperit că practicarea unei activități noi în fiecare zi poate îmbunătăți semnificativ memoria, starea de spirit și starea generală de bine, în special la adulții în vârstă.

Andrei Negrescu Andrei Negrescu
4 min citire
memoria
Publicitate

Un studiu recent realizat de cercetătorii de la Universitatea din Toronto a descoperit că practicarea unei activități noi în fiecare zi poate îmbunătăți semnificativ memoria, starea de spirit și starea generală de bine, în special la adulții în vârstă.

Publicitate

Studiul, publicat în Nature: Scientific Reports, a analizat „diversitatea experiențială” – adăugarea de experiențe noi și stimulatoare în viața de zi cu zi – ca o modalitate de a îmbunătăți memoria și calitatea vieții.

Cercetătorii au încurajat activ 18 participanți sănătoși, cu o vârstă medie de 71 de ani, să ia parte la experiențe unice pe parcursul a opt săptămâni. Ei au descoperit că atunci când participanții s-au angajat în activități noi, au prezentat o memorie mai bună, emoții mai pozitive, mai puțină plictiseală și au avut senzația că timpul a trecut mai repede.

Schimbările mici fac diferența

Studiul a arătat că aceste experiențe noi nu trebuie să fie extravagante, cum ar fi călătoriile într-o țară nouă.

Schimbări mici, cum ar fi luarea unui traseu diferit în timpul plimbării zilnice, pot avea un impact semnificativ asupra memoriei și stării de spirit. Alte cercetări au arătat că diversitatea experiențială în ceea ce privește locația fizică este legată de activitatea din hipocamp, regiunea creierului responsabilă de memorie, învățare și detectarea noutății. Prin stimularea hipocampului, se pot îmbunătăți alte regiuni ale creierului care influențează emoțiile pozitive și memoria.

Sonata lui Mozart care ne ajută să ne îmbunătăţim memoria

Dacă sunteţi stresaţi, vă simţiţi la limită, aveţi o stare de oboseală şi nu mai sunteţi capabili să vă concentraţi la serviciu, ascultaţi Sonata pentru două piane în D major K448 de Mozart!

Publicitate

Cercetătorii de la Universitatea Sapienza, din Roma, au realizat un studiu care arată că muzica lui Mozart ajută la creşterea activităţii cerebrale asociate memoriei, înţelegerii şi rezolvării problemelor.

La studiul realizat de experţi au participat 30 de persoane, monitorizate cu ajutorul unor electroencefalografe pentru a înregistra activitatea electrică cerebrală.

Participanţii la studiu au fost împărţiţi în trei grupe, cu vârste între 33 şi 77 de ani, care au ascultat “L`allegro con spirito” din Sonata pentru două piane în D major K448 de Mozart şi “Fur Elise”, de Ludwig van Beethoven.

Rezultatele studiului, publicat în revista Consciousness and Cognition, au arătat că muzica lui Mozart poate activa circuitele neuronale corticale asociate funcţiilor cognitive şi de concentrare.

Publicitate

“Rezultatele înregistrate după ascultarea compoziţiei lui Mozart au arătat, atât în cazul adulţilor cât şi în cazul bătrânilor sănătoşi, o intensificare a undelor alfa şi a frecvenţelor medii caracteristică unei activităţi cerebrale asociate coeficientului de inteligenţă, memoriei, cunoaşterii şi uşurinţei de a rezolva probleme”, afirmă cercetătorii, care susţin că electroencefalograful nu a înregistrat schimbări la grupurile menţionate după ascultarea muzicii lui Beethoven.

Experţii susţin că alcătuirea raţională şi organizată a sonatei lui Mozart are un ecou la nivelul cortexului cerebral (partea din creier responsabilă cu funcţiile mentale complexe).

“O caracteristică a muzicii lui Mozart este repetarea frecventă a liniei melodice. Astfel sunt eliminate elementele de surpriză care ar putea distrage atenţia ascultătorului de la logica muzicii. Fiecare element melodic este rezolvat într-un mod care confirmă aşteptările ascultătorului”, arată cercetătorii.

Publicitate

Ultimele Știri

Descoperă mai multe

Articole selectate pentru tine

Se încarcă...