Aprope 50% dintre calificativele de 5 stele acordate hotelurilor de pe TripAdvisor sunt puse sub semnul întrebării, fiind cel puțin suspecte, arată o investigație prezentată de The Telegraph, preluată de GadgetReport.ro
Analiza Which? Travel a vizat peste 250.000 de review-uri pentru top 10 cele mai apreciate hoteluri din 10 destinații turistice populare din întreaga lume.
Potrivit datelor Which? Travel, 1 din 7 hoteluri prezentau review-uri false, în timp ce altele ridicau multiple semen de întrebare privind veridicitatea acestora.
În 17 cazuri, analiza a descoperit că hotelurile respective erau promovate în totalitate cu review-uri false. Într-un caz concret, în Cairo, aproape 80% dintre review-urile de 5 stele pentru unul dintre cele mai cunoscute hoteluri erau realizate de persoane care intraseră pentru prima dată pe site pentru a realiza astfel de calificative, ceea ce pare destul de suspect în condițiile în care site-ul are, în general, utilizatori dedicați.
In urma analizei, TripAdvisor a declasificat hotelul de la nivelul de ‘best in Cairo’.
La fel, în Las Vegas, două dintre cele mai apreciate hoteluri primiseră cinci stele tot de la utilizatori suspecți, fapt care a ridicat suspiciuni că review-urile ar putea fi false.
,,TripAdvisor a eșuat în a opri review-urile false și să ia măsuri concrete în cazul hotelurilor care abuzează de acest sistem pentru a-și atrage clienții’’, a declarat cercetătorul Naomi Leach, de la Which? Travel.

Cu o experiență de 15 ani în domeniul jurnalismului IT&C, Cristi Popa este un expert în a traduce complexitatea tehnologică în termeni simpli și ușor de înțeles pentru publicul larg. Pasionat de inovație și tehnologie, el urmărește îndeaproape evoluțiile din industrie și le aduce la cunoștința cititorilor într-un mod captivant și informativ.
Cristi Popa a lucrat pentru publicații de top, atât online, cât și offline, unde a acoperit o gamă largă de subiecte, de la lansări de produse noi și tendințe tehnologice emergente, până la probleme de securitate cibernetică și impactul tehnologiei asupra societății. El a intervievat lideri din industrie, experți și utilizatori obișnuiți, oferind cititorilor perspective unice și valoroase asupra lumii tehnologiei.
Pe lângă activitatea sa jurnalistică la GadgetReport.ro, Cristi este un vorbitor public căutat și un moderator la evenimente din domeniu.
Cristi Popa este un jurnalist dedicat și un profesionist cu o etică puternică. El este cunoscut pentru capacitatea sa de a se adapta rapid la noile tehnologii și pentru a oferi informații corecte și la timp.
Pe lângă activitatea sa profesională, Cristi este un pasionat de tehnologie și un utilizator avid de gadgeturi. El este mereu în căutarea de noi tehnologii și gadgeturi care să-i facă viața mai ușoară și mai interesantă.