Patronul Microsoft, Bill Gates, a comandat primul iaht alimentat cu hidrogen din lume. Nava, care costă 645 de milioane de dolari, va fi lansată la apă în 2024, relatează GadgetReport.ro
Iahtul va fi alimentat exclusiv pe bază de hidrogen lichid, depozitat în două rezervoare la temperaturi de -252°C, ceea ce înseamnă că nu va avea emisii nocive pentru mediu.
Ambarcaţiunea va putea găzdui 14 oaspeţi şi până la 31 de membri ai echipajului, şi va avea dotări precum o sală de gimnastică, studio de yoga, sală de masaj, dar şi piscină pe puntea din spate.
Nava va avea o lungime de peste 110 metri şi va cuprinde cinci punţi dotate ultramodern.
Vasul de agrement va avea o viteza maximă de 17 noduri (cca. 31 km/h), iar viteza de croazieră de 10-12 noduri (cca. 20 km/h) având si o autonomie de 3.750 mile nautice, mai mult decât suficient pentru a acoperi traversarea Atlanticului de la New York la Southampton.
Prin această achiziție, Bill Gates își arată incă o dată interesul pe care îl are pentru carburanții alternativi, el investind deja într-un start-up din California care folosește un software care controlează oglinzi care focalizează razele soarelui.
Planurile prevăzute pentru construirea iahtului includ și o sursă diesel alternativă, din cauza numărului scăzut de stații de încărcare cu hidrogen. Mai multe detalii legate de interioriul vasului nu se știu încă, însă videoclipul care promovează acest iacht sugerează un geam armat prin care se pot observa motoarele cu hidrogen si o sală de gimnastică.