Oamenii de știință încearcă să depășească limitele calculatoarelor pe bază de siliciu construind sisteme de calcul care folosesc țesut cerebral crescut în laborator. Aceste organoide cerebrale – mici clustere tridimensionale de neuroni umani – ar putea combina memoria și procesarea în același substrat, consumând mult mai puțină energie decât sistemele actuale de inteligență artificială. Într-un comentariu publicat în Nature, un grup de cercetători și eticieni atrage însă atenția asupra unei probleme neglijate: lipsa consimțământului explicit al donatorilor de țesuturi pentru astfel de aplicații.
Autorii – printre care Nada S. Salem de la Harvard Medical School, Jianping Fu de la University of Michigan, Feng Guo de la Indiana University și Insoo Hyun de la Hastings Center – subliniază că donatorii de celule stem pluripotente, adesea pacienți care oferă țesuturi în scopuri biomedicale, nu știu că materialul lor ar putea ajunge în calculatoare biologice. Formularele de consimțământ actuale vorbesc, de regulă, despre cercetare biomedicală viitoare, nu despre aplicații de inginerie sau informatică, eventual comerciale.
Cum funcționează biocomputerele pe bază de organoide
Organoidele cerebrale sunt generate din celule stem pluripotente, provenite fie din embrioni donați după fertilizare in vitro, fie din celule adulte reprogramate. În laborator, aceste celule sunt ghidate să formeze structuri care imită organizarea și funcția unor regiuni ale creierului. Informația este codificată prin stimulare neurală, iar răspunsurile neuronilor sunt citite prin sisteme de microelectrozi. Experimente recente au arătat că astfel de sisteme pot realiza procese de tip reservoir computing, utile pentru recunoașterea vorbirii sau predicții neliniare.
Companiile precum Cortical Labs și FinalSpark au demonstrat deja că rețele de neuroni umani crescuți pe cipuri pot învăța jocuri simple precum Pong sau chiar Doom. Avantajul principal este eficiența energetică: creierul uman consumă o fracțiune minusculă din energia necesară sistemelor AI clasice pentru sarcini comparabile.
Problema consimțământului deschis
Mulți donatori acordă un consimțământ deschis (open-ended), care permite folosirea materialului în cercetări viitoare. Autorii argumentează însă că acest tip de consimțământ a fost conceput pentru scopuri biomedicale, nu pentru calculatoare biologice. Un exemplu istoric relevant este cazul tribului Havasupai din Arizona, unde probele donate pentru studii despre diabet au fost folosite ulterior în cercetări pe boli mintale și origine ancestrală, fără cunoștința donatorilor, ceea ce a dus la un proces.
Studii arată că unii donatori doresc să știe exact la ce vor fi folosite organoidele cerebrale create din celulele lor și ar vrea dreptul de a-și retrage consimțământul dacă nu sunt de acord cu direcțiile de cercetare. Organoidele cerebrale sunt percepute de public ca entități speciale, mai sensibile decât alte tipuri de organoide.
Autorii recomandă ca cercetarea de biocomputing să fie supravegheată de comitete independente, care să evalueze atât riscurile tehnologice, cât și utilizarea adecvată a liniilor celulare umane. Comitetele actuale de supraveghere a cercetării pe celule stem nu acoperă de obicei aplicațiile non-biomedicale din departamentele de informatică sau inginerie.
Cercetătorii ar trebui să urmeze, în ordine de preferință, trei căi: să stabilească linii celulare noi cu consimțământ explicit pentru biocomputing; să obțină consimțământul din nou de la donatorii existenți; sau să treacă printr-o evaluare etică independentă a planurilor de cercetare, atunci când re-consimțământul nu este posibil.
Dezvoltarea rapidă a domeniului, inclusiv proiecte finanțate de NSF care combină organoide cu etică, arată că tehnologia avansează mai repede decât cadrul etic. Fără un consimțământ mai nuanțat, riscul este ca donatorii să se simtă înșelați, iar încrederea publică în cercetarea biomedicală să fie erodată.
