Sonda spațială Chang 4 a aselenizat pe partea nevăzută a Lunii, China devenind, astfel, prima națiune care ajunge în zona neexplorată a planetei, relatează GadgetReport.ro
Chinezii au trimis pe Lună un rover și un robot pentru a explora zona în care americanii nu au reușit să ajungă. Asta pentru că, la vremea misiunilor Apollo, era foarte dificil din punct de vedere tehnic să fie asigurate comunicațiile pe partea nevăzută a Lunii.
Zona în care sonda chineză a aselenizat, cunoscută sub numele de bazinul Atiken, este în fapt un crater format acum câteva miliarde de ani, cu o suprafață de 2494 de kilometri.
Chinezii speră să descopere, printre altele, care sunt circumstanțele și când a avut loc impactul care a dus la formarea acestui crater, în tentativa de a afla cât mai multe informații despre modul în care funcționează Universul.
Sonda chineză va extrage și va analiza mostre de sol lunar și va colecta date despre modul în care radiațiile solare afectează suprafața planetei.
Chang 4 a trimis, deja, câteva imagini cu zona nevăzută a Lunii, acestea fiind preluate de satelitul Queqiao și transmise mai departe către Beijing. În zona nevăzută a Lunii, vremea este una extremă – temperaturile scad noaptea la minus 173 grade Celsius, iar în timpul zilei cresc la 127 grade Celsius.
,,Aselenizarea deschide un nou capitol în explorarea Lunii”, a declarat expertul Yu Guobin. ,,Datele pe care le vom culege de pe Lună ne vor ajuta să înțelegem mai bine modul în care se formează stelele și cum funcționează Universul’’, a mai declarat acesta, citat de The Verge.
China își propune să devină principala forță în domeniul spațial până în 2030, devansând SUA și Rusia. Printre planurile sale se află și construcția unei stații spațiale, ce va demara anul viitor, și să trimită oameni pe Lună.
În prezent, doar americanii au mai trimis oameni pe Lună. Președintele SUA, Donald Trump, anunța, anul trecut, că America își propune să revină pe suprafața lunară și chiar să ajungă pe Marte, fără a anunța un calendar concret.