Un studiu amplu, desfășurat pe aproape 4000 de persoane, arată că sănătatea creierului nu este condamnată să scadă odată cu vârsta. Cercetătorii americani au descoperit că doar cinci până la zece minute de exerciții cognitive zilnice pot aduce îmbunătățiri măsurabile, indiferent de câți ani are o persoană.
Concluziile aparțin echipei de la Center for BrainHealth, un institut de cercetare din cadrul University of Texas at Dallas, și au fost publicate în revista științifică Scientific Reports. Studiul, relatat inițial de Fast Company, a urmărit timp de trei ani un grup de 3.966 de adulți, cu vârste între 19 și 94 de ani.
Fără plafon pentru sănătatea creierului
Rezultatele arată că majoritatea participanților care au făcut exercițiile zilnic au avut o evoluție vizibilă la evaluările periodice, iar cei mai constanți au progresat cel mai mult. Cercetătorii nu au identificat un plafon al îmbunătățirii: adulții tineri au obținut scoruri de progres similare cu cele ale persoanelor de 70 sau 80 de ani, un semn că plasticitatea creierului rămâne activă la orice vârstă.
„Acest studiu contestă ideea unui declin cognitiv inevitabil și arată, în schimb, că sănătatea creierului poate fi cultivată activ, la orice vârstă”, au scris autorii cercetării, citați de Fast Company.

Ce înseamnă, de fapt, un exercițiu pentru creier
Programul din spatele cercetării se numește Brain Health Project și a fost lansat în 2020. Este deschis publicului larg, prin site sau aplicație, oricărui adult fără afecțiuni neurologice care înțelege limba engleză suficient de bine pentru a urma instrucțiunile. Proiectul combină educație despre funcționarea creierului, exerciții cognitive și, opțional, sesiuni individuale de coaching.
Exercițiile nu au nimic în comun cu integramele sau jocurile casual de logică. Primul exercițiu din aplicație, de exemplu, cere participantului să citească un text scurt și să elimine informațiile neimportante, ca metodă de a filtra esențialul dintr-un flux de informație.
Progresul este măsurat printr-un instrument numit Brain Health Index, completat la înscriere și apoi o dată la șase luni. Indexul urmărește trei componente ale sănătății cerebrale: abilitățile de gândire, conexiunea cu ceilalți și sentimentul de scop, precum și echilibrul emoțional.
Cum poți aplica principiile acasă
Pentru cei care nu vor să se înscrie în program, cercetătorii recomandă activități validate în alte studii, precum exercițiile de pe platforma BrainHQ, învățarea unui instrument muzical, a unei limbi noi sau dansul. Fenomenul din spatele acestor beneficii este neuroplasticitatea, capacitatea creierului de a-și reorganiza conexiunile neuronale ca răspuns la experiențe noi.
Vestea bună, spun cercetătorii, este că orice formă de antrenament cognitiv constant, făcută zi de zi, aduce beneficii vizibile pe termen lung. Interesul pentru sănătatea cerebrală a crescut și în România, unde apar tot mai multe analize despre potențialul real al creierului uman și despre efectele timpului petrecut în fața ecranelor asupra funcțiilor cognitive.







