Ecuația Drake, formula cu șapte factori inventată în 1961 pentru a estima câte civilizații ar putea exista în galaxia noastră, este mai mult un barometru al ignoranței noastre decât un instrument de calcul. Exact asta susține o carte nouă de astrobiologie, discutată de Scientific American.
Căutăm extratereștri de când ne uităm la cerul plin de stele. Întrebarea „ce e acolo sus?” se transformă rapid în „cine e acolo sus și de ce nu coboară să ne salute?”. Astrobiologia — studiul vieții în univers, de la felul în care a apărut până la formele pe care le-ar putea lua în altă parte — este domeniul care se ocupă de aceste întrebări.
În volumul Cloudy with a Chance of Starships, astrobiologul Seven Rasmussen, fan declarat al seriei Star Trek, joacă rolul de ghid pentru curioși. Scientific American, prin jurnalista Brianne Kane, a discutat cu autorul despre valorile actuale ale ecuației, despre cât de alunecoasă e noțiunea de „viață inteligentă” și despre căutarea vecinilor cosmici ca exercițiu de auto-observare.
Ce este, de fapt, ecuația Drake
În 1961, astronomul Frank Drake avea o problemă de agendă. Efectuase prima căutare de inteligență extraterestră din istorie, îndreptând un radiotelescop spre câteva stele apropiate, și organiza o conferință pe această temă. Voia să deschidă discuția cu ceva memorabil, așa că a compus o formulă cu șapte termeni care estimează cu câte civilizații am putea vorbi chiar acum în galaxie.
Structura ei explică de ce a rezistat șase decenii. Începe cu mărimi pe care le cunoaștem destul de bine, precum rata de formare a stelelor, apoi intră în teritoriu mai spinos — câte planete revin fiecărei stele — și ajunge la lucruri de-a dreptul sălbatice: care sunt șansele ca o planetă să găzduiască viață inteligentă. Se încheie cu durata medie de viață a unei civilizații, o valoare pe care Rasmussen o descrie drept absolut inaccesibilă cunoașterii noastre actuale.
Astrobiologia însăși e greu de încadrat. Autorul o numește, cu umor, „20 de științe într-un palton”: are astronomie și biologie în nume, dar astronomia e fizică, biologia e chimie, o mare parte din ce știm vine din registrul fosil, adică geologie, iar la baza tuturor stă matematica. Se adaugă știința rețelelor și, dacă vorbim despre civilizații tehnologice, ingineria.
Frank Drake, autorul ecuației care îi poartă numele, fotografiat la Cornell în 2017. Foto: Amalex5, via Wikimedia Commons, licență CC BY-SA 4.0.
Biosemnături și tehnosemnături: ce căutăm concret
O biosemnătură este orice dovadă că o ființă vie, prezentă sau trecută, a interacționat cu mediul sau cu materialul analizat — de la o fosilă găsită de un rover pe Marte până la gazele emise de organisme care ajung în atmosferă.
Exemplul favorit al autorului este chiar Pământul. Atmosfera noastră conține mult oxigen liber, dar și metan, un gaz produs de anumite microorganisme și instabil termodinamic în prezența oxigenului. Dacă vedem cantități mari de metan pe o planetă cât de cât asemănătoare Pământului, asta poate fi un indiciu de viață.
Tehnosemnătura, în schimb, este ceva produs de tehnologie. Varianta extremă ar fi o navă care aterizează și ne salută. Varianta realistă: substanțe chimice care nu apar natural. Cel mai bun exemplu cunoscut sunt clorofluorocarburile, compușii care au subțiat stratul de ozon terestru. Detectarea lor în atmosfera unei exoplanete ar dovedi existența industriei, dar nu neapărat a unei civilizații foarte inteligente — ceea ce spune ceva și despre noi.
„Oglinda cosmică”
Ideea, atribuită astronomei Jill Tarter și dezvoltată de autor împreună cu istoricul științei Rebecca Charbonneau, este că tehnosemnăturile pe care le căutăm reflectă felul în care noi înșine folosim tehnologia în momentul respectiv. După al Doilea Război Mondial exista o infrastructură radio uriașă, construită pentru spionaj transoceanic; astronomii au presupus imediat că un mesaj de departe ar veni tot prin radio. După inventarea laserului, a apărut și SETI-ul optic.
Paradoxul Fermi și prânzul care a lansat o întrebare
Enrico Fermi, fizician nuclear implicat în Proiectul Manhattan, este descris în carte drept omul a cărui singură interacțiune cu comunitatea SETI a fost o întrebare stânjenitoare pusă o dată, la masa de prânz.
Discuția colegilor săi ajunsese la o caricatură apărută în The New Yorker, care satiriza isteria OZN a epocii înfățișând omuleți verzi ce furau tomberoane din New York. Conversația a mers mai departe, dar Fermi a rămas cu ideea și a ajuns la concluzia logică: unde sunt, de fapt, extratereștrii care fură tomberoane? Dincolo de glumă, întrebarea rămâne: dacă există alte planete ca Pământul și dacă deplasarea sau comunicarea interstelară sunt posibile, de ce nu am fost contactați?
Rasmussen se declară optimist, „de tip Star Trek”, și crede că, poate în câteva sute de ani, după ce vom fi rezolvat criza climatică și dezarmarea nucleară, vom inventa singurul lucru care ne-ar permite să inventariem galaxia: călătoria mai rapidă decât lumina. O notă istorică amuzantă: ecuația Drake a inspirat chiar serialul Star Trek și a făcut parte din pitch-ul lui Gene Roddenberry.
Termenul care contează cel mai mult
Întrebat ce factor din ecuație ar vrea să cunoască cu certitudine, autorul alege fracțiunea de planete locuibile care dezvoltă nu doar viață, ci viață inteligentă. Motivul e neașteptat de pământean: „Vreau să știu: în 100 de ani, vom considera că o caracatiță este inteligentă? Un cașalot?” Definiția pe care o dăm inteligenței determină și protecțiile pe care le acordăm celorlalte specii.
Contextul actual al domeniului dă greutate discuției. Numărul exoplanetelor confirmate a depășit 6.000, telescopul spațial James Webb analizează deja compoziția atmosferelor unor lumi îndepărtate, iar programe precum Breakthrough Listen scanează cerul pentru semnale artificiale. Frank Drake a murit în 2022, la 92 de ani, fără să vadă un răspuns; ecuația lui a rămas însă cea mai bună hartă a lucrurilor pe care nu le știm. Detalii despre fiecare termen al formulei sunt publicate de SETI Institute.
Am scris și despre semnalul misterios detectat de Webb pe exoplaneta K2-18b, despre motivul pentru care primul semn de viață extraterestră ar putea fi un „strigăt de moarte” și despre o metodă nouă de a căuta viață cu instrumentele care există deja în spațiu.
