Fail total la Moscova. Primul robot umanoid rusesc „AIdol” s-a prăbușit spectaculos în timpul lansării oficiale

Andrei Negrescu Andrei Negrescu
3 min citire
AIdol
Publicitate

Primul robot umanoid rusesc bazat pe Inteligență Artificială (AI), numit AIdol, a avut o intrare în scenă stângace la un eveniment tehnologic major din Moscova, pe 10 noiembrie. În timp ce era prezentat publicului pe acordurile coloanei sonore din filmul Rocky, robotul și-a pierdut echilibrul și s-a prăbușit, împrăștiind componente pe scenă, într-un incident care a stârnit rapid amuzamentul internauților.

Publicitate

 

Debutul dezastruos al robotului „AIdol”

 

AIdol a fost dezvăluit de firma rusească de robotică Idol, condusă de Vladimir Vitukhin, ca fiind un exemplu avansat de robotică antropomorfă construită majoritar din componente autohtone.

Înregistrările video ale incidentului, distribuite de publicațiile rusești independente, arată robotul escortat pe scenă de doi membri ai echipei tehnice. La un moment dat, AIdol și-a pierdut brusc stabilitatea și a căzut, moment în care personalul s-a grăbit să-l ascundă rușinat în spatele unui ecran, târându-l de pe podea.

Incidentul a fost rapid atribuit de companie unor probleme de calibrare, subliniind că robotul este încă în faza de testare.

Publicitate

„Sper ca această greșeală să se transforme într-o experiență,” a declarat CEO-ul Vladimir Vitukhin, încercând să minimalizeze eșecul.

 

Miza Rusiei în cursa umanoidă

 

Lansarea AIdol reprezintă încercarea Rusiei de a se alătura cursei globale de dezvoltare a roboților umanoizi, dominată de companii precum Boston Dynamics, Tesla și, mai nou, 1X. Firma Idol susține că robotul este capabil de mișcări, manipulare de obiecte și interacțiuni umane, cel puțin la nivel teoretic.

Publicitate

Dezvoltatorul a ținut să laude capabilitățile robotului, în ciuda instabilității vizibile. Potrivit acestora, bateria de 48 de volți asigură până la șase ore de funcționare continuă.

77% din componente sunt fabricate în Rusia, cu obiectivul de a ajunge la 93%. Robotul este echipat cu 19 servomotoare care permit afișarea a zeci de emoții de bază și sute de micro-expresii, datorită pielii din silicon proiectate special.

„Robotul poate zâmbi, gândi și fi surprins – exact ca o persoană,” a afirmat Vitukhin în timpul prezentării.

Cu toate acestea, criticii de pe rețelele sociale au taxat rapid incidentul, punând sub semnul întrebării instabilitatea robotului și decizia de a dezvălui un prototip neterminat, întrebându-se dacă Rusia este pregătită să concureze la nivel internațional în domeniul roboticii avansate.

Publicitate

Ultimele Știri

Descoperă mai multe

Articole selectate pentru tine

Se încarcă...