Tribunalul din Salzbourg, un oras din centrul Austriei, a confirmat primul verdict, pronuntat in aprilie 2012, prin care Felix Baumgartner, in varsta de 43 de ani, a fost gasit vinovat de agresiune, dupa ce l-a lovit cu pumnul in zona fetei pe un sofer de tir grec, in timpul unei altercatii ce a avut loc in 2010, pe o sosea aglomerata din apropiere de localitatea austriaca.
Pe 30 septembrie 2010, in timpul unui ambuteiaj produs Salzbourg, soferul unui automobil si soferul unui tir au inceput sa se bata. Felix Baumgartner a sarit in ajutorul soferului de automobil si l-a lovit cu pumnul pe soferul de tir, in zona fetei, relateaza Gandul.
Baumgartner nu a fost prezent, marti, in sala de judecata. El a invocat prin intermediul avocatilor sai motivul legitimei aparari, insa Curtea de Apel nu a tinut cont de aceasta explicatie.
Felix Baumgartner a devenit primul om din lume care a doborat viteza sunetului in cadere libera, realizand un salt istoric pe 14 octombrie, de la altitudinea record de 39.043 de metri, deasupra statului american New Mexico. Detalii puteti afla de aici