Tehnologia în domeniul auto face paşi înainte cu adevărat incredibili. Inginerii de la Jaguar Land Rover au dezvoltat o aplicaţie, Remote Control Range Rover Sport, care îţi permite să parchezi maşina cu ajutorul telefonului mobil.
Cine n-a fost măcar o dată în situaţia de a parca la un mall şi să se trezească cu maşina blocată de un alt automobil, staţionat mult prea aproape? Se întâmplă foarte des, cel puţin în Bucureşti, acolo unde parcările sunt foarte înguste.
Potrivit GadgetReport.ro, britanicii de la Jaguar Land Rover lucrează la o tehnologie, Remote Control Range Rover Sport, care ne va ajuta să rezolvăm această problemă, cu ajutorul telefonului mobil.
Este vorba de o aplicaţie de smartphone care comunică cu automobilul prin bluetooth, cu ajutorul unei conexiuni securizate, unică, pe bază de parolă.
Pe ecran ai volanul, acceleraţia şi frânele, astfel că, de exemplu, dacă vrei să scoţi maşina dintr-o parcare aglomerată, o vei putea manevra foarte simplu, fără să mai fie nevoie să urci la volan.
Dacă conexiunea bluetooth se blochează, atunci maşina intră în modul de parcare, astfel că rămâne pe loc până la reluarea conexiunii.
Tehnologia Remote Control Range Rover Sport permite, pentru moment, controlul maşinii la o viteză maximă de 6,5 kilometri/oră.
Detalii dar şi alte ştiri din lumea ştiinţei şi tehnologiei aflaţi din rubrica Gadget Show, realizată de GadgetReport.ro şi difuzată astăzi la Realitatea TV. Puteţi vedea toate înregistrările emisiunii pe canalul de youtube GadgetReport.ro