Dacă vreți ca telefoanele voastre să aibă o autonomie mai bună, folosiți ,,Dark Mode’’, adică folosiți preponderant culoarea neagră drept fundal în aplicațiile care permit acest lucru. O spun experții de la Google care au calculat că ,,Dark Mode’’ consumă mai puțină energie din baterie, relatează GadgetReport.ro
La Android Dev Summit, experții de la Google au recunoscut că au greșit atunci când au încurajat dezvoltatorii de aplicații să folosească culoarea albă, în general culorile deschise, în aplicații.
Potrivit Google, folosirea ,,Dark Mode’’ în aplicația de Youtube, de exemplu, consumă cu 43% mai puțină energie decât cea clasică, care folosește culori deschise.
Explicația este una simplă. Ecranele OLED necesită mai multă energie pentru a scoate în evidență culorile deschise. În cazul culorii negre, display-urile OLED consumă abia 10% din energie, pentru că pixelii care afișează culoarea neagră sunt, practic, opriți de sistem.
În aceste condiții, este indicat să folosiți ,,Dark Mode’’ atât pe telefoane cât și pe laptopurile cu Windows 10, care au, de asemenea, această opțiune.
Cum faceți acest lucru, aflați din materialele de mai jos.
Youtube Dark Mode. Cum transformi interfaţa în culoarea neagră