Unul dintre cele mai bune seriale SF din ultimii ani, Westworld, va avea un al treilea sezon. Anunţul a fost făcut de HBO la nici două săptămâni după ce a lansat primele episoade din seria a doua, relatează GadgetReport.ro
HBO nu a anunţat câte episoade va avea noul sezon din ,,Westworld” şi nici când vor fi difuzate. Un lucru este sigur, că acţiunea din serial nu se va încheia în sezonul II, aşa cum s-a speculat iniţial.
Creatorii lui Westworld, Lisa Joy şi Jonathan Nolan, au declarat, de altfel, înainte de lansarea sezonului II că acţiunea va fi una chiar mai spectaculoasă decât în primul sezon.
,,Westworld” relatează evenimentele ce se petrec într-un parc de distracţii futurist, populat de creaturi artificiale.
Laureat cu 5 premii Primetime Emmy®, „Westworld”, serialul relatează povestea androizilor – gazde, care deviază de la scenariile bine inoculate de către programatorii lor și afișează un tip de comportament ciudat ce escaladează și care, la finalul primului sezon, dă naștere unei revolte în toată regula.
În cel de-al doilea sezon, sunt dezvăluite efectele revoltei și se va răspunde la o serie de întrebări despre gazdele și oamenii ce coexistă și se confruntă în Westworld.
Avându-i drept protagoniști pe Evan Rachel Wood, Thandie Newton, Ed Harris, Jeffrey Wright și James Marsden, „Westworld” este inspirat de filmul omonim din 1973 scris și regizat de Michael Crichton și a fost creat pentru micul ecran de producătorii executivi Jonathan Nolan și Lisa Joy.