Huawei a cerut Guvernului SUA să oprească campania împotriva companiei, pe motiv că produsele sale nu reprezintă o amenințare pentru securitatea cibernetică,relatează GadgetReport.ro
Interzicerea Huawei sub pretextul securității cibernetice “nu va ajuta cu nimic la securizarea rețelelor. Acestea oferă un fals sentiment de siguranță și distrag atenția de la provocările reale cu care ne confruntăm,” a declarat Song Liuping, șeful biroului legal al Huawei.
“Politicienii din SUA se folosesc de puterea unei întregi națiuni pentru a ataca o companie privată,” a observat Song. “Acest lucru nu este normal. Aproape nemaivăzut în istorie.”
“Guvernul SUA n-a adus nicio dovadă în sprijinul afirmației că Huawei reprezintă o amenințare de securitate. Nu există nicio armă fumegândă. Doar speculații,” a adăugat Song.
În cadrul plângerii, Huawei argumentează că Secțiunea 889 din NDAA 2019 desemnează compania Huawei pe nume și nu doar că interzice agențiilor guvernamentale SUA să cumpere echipamente și servicii Huawei, ci le interzice și să încheie contracte sau să acorde subvenții sau împrumuturi părților terțe ce achiziționează echipamente sau servicii Huawei — chiar și în lipsa unui impact sau a unor conexiuni cu guvernul SUA.
Song a făcut referire și la adăugarea Huawei pe “Lista Entităților” de către Departamentul de Comerț al SUA, acum două săptămâni. “Acest lucru stabilește un precedent periculos. Azi e vorba de telecom și Huawei. Mâine ar putea fi industria, compania sau consumatorii dumneavoastră,” a spus acesta.
“Sistemul judiciar este ultima linie de apărare a justiției. Huawei are încredere în independența și integritatea sistemului judiciar american. Sperăm ca greșelile din NDAA să poată fi corectate de către Curte,” a adăugat Song.
Glen Nager, avocatul principal Huawei în acest caz, a spus că Secțiunea 889 din NDAA 2019 contravine clauzelor Legii privării de drepturi, ale procesului legal și punerii în posesie din constituția Statelor Unite. Prin urmare, cazul este o simplă “chestiune legală”, neexistând fapte puse în discuție, iar acest lucru justifică solicitarea de urgentare a procesului.
Huawei consideră că suprimarea companiei din partea SUA nu va ajuta la securizarea rețelelor. Huawei se așteaptă ca SUA să aibă abordarea corectă și să adopte măsuri oneste și eficiente pentru a crește securitatea cibernetică pentru toți, dacă scopul real al guvernului este securitatea.
Conform programului Curții, audierea pentru solicitare este stabilită pentru 19 septembrie.