În noaptea de 19 aprilie 1787, astronomul William Herschel a observat o lumină care a durat ore în șir, strălucind la fel de intens ca Nebuloasa Orion, emanând dinspre fața neiluminată a Lunii Noi. Herschel a fost, cel mai probabil, martorul unui „Fenomen Lunar Tranzitoriu” (TLP) – o schimbare de scurtă durată a aspectului suprafeței lunare. Oamenii de știință au documentat circa 3.000 de astfel de TLP-uri în ultimele două milenii, iar durata acestora oferă indicii clare despre cauzele lor.
Fulgerele ultrarapide de pe Lună: Impacturile de meteoriți
TLP-urile, care pot varia de la pete roșiatice sau violete la puncte neclare și străluciri intense, au durate cuprinse între milisecunde și ore. Durata unui TLP este crucială pentru identificarea cauzei:
- Fulgerele super-rapide (sub un minut): Acestea sunt cel mai probabil cauzate de impactul meteoroizilor. Meteoroizii care cântăresc peste 0,2 kilograme (aproximativ o minge de biliard) lovesc suprafața lunară, iar energia impactului încălzește rocile, făcându-le să strălucească până se răcesc.
Este Luna o construcție artificială? Adevărul științific din spatele unei teorii fascinante
Deși astfel de fulgere de impact lunar (LIFs) erau suspectate de mult timp, ele au putut fi confirmate definitiv abia în anii 1990, odată cu apariția camerelor video de mare viteză. Un proiect finanțat de ESA, NELIOTA (Near-Earth Object Lunar Impacts and Optical Transients), a înregistrat 193 de astfel de evenimente în decursul a nouă ani. Un studiu din 2024 a confirmat că, deși fulgerele par să se concentreze în anumite „puncte fierbinți”, Luna este bombardată de meteoroizi aproape omogen.
Luminile de lungă durată: Gaze și praf ionic
TLP-urile care durează minute sau ore au cauze diferite și mai controversate. Potrivit experților, luminile care persistă minute ar putea proveni din gazul radon radioactiv eliberat din interiorul Lunii. Eliberarea explozivă a acestui gaz, declanșată de fenomene precum „cutremurele lunare”, produce lumină vizibilă. Zonele cu lumini de lungă durată se suprapun în mare măsură cu zonele cunoscute cu concentrații mari de radon.
Viziunea lui Herschel din 1787, care a durat ore, ar putea fi explicată de un fenomen indirect. Conform unui studiu din 2012, vântul solar (fluxul de particule încărcate de la Soare) ionizează particulele de praf lunar, ridicându-le în nori uriași, de până la 100 de kilometri înălțime. Acești nori ar putea refracta lumina stelelor sau a altor obiecte strălucitoare care par aproape de Lună, luminând astfel suprafața acesteia.
Totuși, unii cercetători, precum Alexios Liakos, investigator principal al proiectului NELIOTA, pun la îndoială existența TLP-urilor cu adevărat lungi, sugerând că acestea ar putea fi, în multe cazuri, sateliți care traversează discul lunar.
Afirmații tulburătoare: Există ruinele unei civilizații umane antice de 50.000 de ani pe Lună?
