De milenii, Luna a fost o sursă de inspirație, venerație și mister pentru omenire. Însă, odată cu zorii erei spațiale, a apărut o teorie radicală și spectaculoasă care continuă să captiveze imaginația publicului: ipoteza că Luna nu este un corp ceresc natural, ci o structură artificială gigantică, posibil o navă spațială goală pe dinăuntru, plasată pe orbită de o civilizație extraterestră necunoscută. Deși această idee este considerată pseudoștiință de către comunitatea academică, ea se bazează pe o serie de „anomalii” aparente, pentru care știința modernă oferă, însă, explicații clare și naturale.
Teoria a fost popularizată pentru prima dată în 1970 de către doi oameni de știință sovietici, Mihail Vasin și Alexander Șcerbakov, într-un articol intitulat „Este Luna o creație a unei inteligențe extraterestre?”. Într-o perioadă de competiție acerbă a Războiului Rece și la scurt timp după succesul misiunilor Apollo, teoria lor a prins rapid la public, oferind o explicație alternativă pentru numeroasele particularități ale satelitului nostru natural. Susținătorii acestei teorii, adesea parte a curentului „paleocontactului” (ancient aliens), aduc în discuție mai multe argumente principale.
„Anomaliile” lunare și explicațiile științifice
Susținătorii teoriei argumentează că densitatea medie a Lunii (3,34 g/cm³) este semnificativ mai mică decât cea a Pământului (5,51 g/cm³). Acest lucru, spun ei, ar sugera că Luna este parțial goală pe dinăuntru, posibil cu o carcasă exterioară solidă și un interior artificial.
Densitatea redusă a Lunii este perfect explicată de Ipoteza Impactului Gigantic, teoria general acceptată privind formarea sa. Conform acestei teorii, Luna s-a format din resturile aruncate pe orbită în urma coliziunii dintre Pământul timpuriu și un protoplanet de mărimea lui Marte, numit Theia.
Materialul din care s-a format Luna provenea în mare parte din mantaua mai ușoară a celor două corpuri, nu din nucleele lor metalice, dense. De aceea, Luna are un nucleu metalic foarte mic în comparație cu Pământul, ceea ce îi explică densitatea medie mai scăzută.
Nașterea lumii: Cum a contribuit Theia, „planeta” care a creat Luna, la apariția vieții pe Pământ
Publicitate
„Luna răsună ca un clopot”
În timpul misiunilor Apollo, astronauții au plasat seismometre pe Lună și au prăbușit intenționat modulele lunare goale pe suprafața sa pentru a studia structura internă. S-a observat că Luna a vibrat („a răsunat”) timp de peste o oră, un comportament comparat cu cel al unui clopot, ceea ce a alimentat ideea că ar fi goală.
Potrivit cercetătorilor citați de GadgetReport.ro, vibrațiile de lungă durată nu sunt cauzate de un gol interior, ci de lipsa apei și de rigiditatea extremă a scoarței lunare. Pe Pământ, prezența apei în roci și structura geologică mai fragmentată amortizează rapid undele seismice.
Pe un corp uscat și rigid precum Luna, undele seismice se pot propaga pe distanțe uriașe și pot reverbera timp îndelungat, fără a fi atenuate.
O altă afirmație este că marile cratere de impact de pe Lună sunt surprinzător de puțin adânci în raport cu diametrul lor, sugerând prezența unei „carcase” metalice, extrem de rezistente, sub suprafață, care ar fi oprit pătrunderea meteoriților.
Adâncimea craterelor este perfect consistentă cu fizica impacturilor la viteze cosmice într-un mediu cu gravitație redusă. La impact, materialul nu doar că este excavat, dar o mare parte din el se topește și se prăbușește înapoi în crater, umplându-l parțial. Gravitația redusă a Lunii contribuie, de asemenea, la formarea unor cratere mai largi și mai puțin adânci decât ar fi pe Pământ.
Un mister neelucidat. Astronauții de pe Apollo 11 au văzut extratereștri pe Lună?
O lume naturală, dar fascinantă
Deși teoria „Navei Spațiale Luna” este una captivantă și a generat o literatură bogată în domeniul misterelor neelucidate, ea nu este susținută de nicio dovadă științifică. Fiecare dintre „anomaliile” invocate are o explicație naturală, solidă, bazată pe decenii de date culese de misiunile spațiale și pe o înțelegere profundă a geologiei planetare.
Misterul real al Lunii nu constă într-o presupusă origine artificială, ci în istoria sa naturală tumultuoasă și în rolul său crucial în evoluția vieții pe Pământ. Este un corp ceresc care continuă să ne fascineze prin frumusețea sa aridă și prin secretele pe care încă le păstrează, secrete pe care știința, nu pseudoștiința, este cea mai în măsură să le dezvăluie.
Steagurile americane de pe Lună se dezintegrează. Care e motivul
