Din ce este formată Luna? O intrebare la care experții au venit cu o nouă teorie, asta după ce s-a descoperit că și Pământul are o componență total diferită față de ce credeam până în prezent. Potrivit cercetătorilor, nucleul interior al planetei noastre este de fapt o sferă texturată care, din când în când, se oprește din rotație și se rotește în sens invers. Interiorul Lunii este mult mai misterios. Sub crusta sa crăpată, mantaua Lunii se află ceea ce oamenii de știință cred că este un strat parțial topit.
Michaela Walterová, cercetător la Centrul Aerospațial German din Berlin, a încercat să consolideze înțelegerea noastră cu privire la interiorul Lunii pe baza datelor existente, a teoriilor dominante și a câtorva idei noi.
El și colegii săi au comparat două modele diferite ale interiorului lunar pentru a vedea care dintre ele explică în mod realist măsurătorile pe care le avem despre forma și mișcarea Lunii.
O distanță medie de 384.400 de kilometri
Luna înconjoară Pământul la o distanță medie de 384.400 de kilometri. De acolo, ea trage de Pământ, împingând încoace și încolo mareele din oceanele și atmosfera noastră.
Aceste efecte ale mareelor depind în mare măsură de densitatea, vâscozitatea și rigiditatea interiorului Lunii. Dar atracția gravitațională merge în ambele sensuri, iar Luna se deformează periodic.
Descoperirea bulversantă de pe Lună. Are legătură cu un element unic pe Pământ
Studiind aceste cicluri ritmice și măsurând forma și mișcarea precisă a Lunii cu ajutorul laserului, oamenii de știință pot deduce cum ar putea fi interiorul acesteia.
Două scenarii par probabile
„Conform primului, interiorul lunar este fierbinte și o mică parte din el s-ar fi putut topi, formând un strat gros de material slab îngropat la peste 1.000 de kilometri adâncime sub suprafața lunară”, scriu Walterová și colegii săi în lucrarea publicată in JGR Planets.
Acest model a apărut în momentul în care geologii au încercat să reconcilieze măsurătorile ciudate colectate de la un set de stații seismice lunare desfășurate de misiunile Apollo și care au funcționat între 1972 și 1977.
Rămășițele unei nave spațiale, descoperite pe Lună. Dosarul Hakuto-R
Publicitate
Combinate cu alte date seismologice privind efectele mareelor asupra Lunii, ei au considerat că cea mai bună modalitate de a explica observațiile lor era un strat vâscos, parțial topit, la granița nucleu-mantolă a Lunii.
Acest strat topit, au gândit ei, ar putea disipa energia mareelor și undele seismice într-un mod care să se potrivească cu modelele periodice din date.
O altă explicație
Însă rezultatele noii analize a lui Walterová și a colegilor sugerează că este posibilă o altă explicație.
„Conform celei de-a doua, nu există un astfel de strat [topit], iar deformarea măsurată [a Lunii] poate fi explicată prin comportamentul rocilor solide la temperaturi relativ scăzute”, explică cercetătorii.
Cu toate acestea, cele două posibilități „nu pot fi distinse una de cealaltă” cu ajutorul datelor existente. Așadar, va trebui să așteptăm să vedem ce rezultate vor avea eventualele explorări lunare viitoare.
Deocamdată, cel puțin avem o înțelegere mai profundă a ceea ce ar putea să se afle sub suprafața crustă aLunii, dar rămân încă multe întrebări.
Cum s-a format Luna! Știați că este rezultatul unei ciocniri a Pământului cu o altă planetă?
