În 1931, descoperirea de către Pilgrim Lockwood a unui harpon cu coarne de cerb în Marea Nordului a scos la iveală existența unui ținut dispărut, Doggerland, care lega Marea Britanie de Europa. Această regiune, străbătută de oamenii de Neanderthal în timpul erei glaciare, s-a transformat din tundră friguroasă într-un mediu luxuriant odată cu creșterea temperaturilor.
În urmă cu aproximativ 8000 de ani, Doggerland s-a confruntat cu un eveniment catastrofal, accelerat atât de factori naturali, cât și geologici.
În timp ce creșterea nivelului mării a jucat un rol, punctul critic de cotitură a fost evenimentul Storegga, o alunecare de teren submarină în largul coastei norvegiene care a declanșat un megatsunami în urmă cu aproximativ 8000 de ani.
Acest val a grăbit scufundarea Doggerland. Studiile recente indică faptul că creșterea nivelului mării își pusese deja amprenta asupra Doggerland înainte de tsunami.
Studiile geologice au sugerat că se întindea de la coasta de est a Marii Britanii de astăzi până la Țările de Jos, coasta de vest a Germaniei și peninsula daneză Iutlanda. Probabil că a fost un habitat bogat cu prezență umană în perioada mezolitică, deși creșterea nivelului mării l-a redus treptat la insule joase înainte de scufundarea sa finală, posibil în urma unui tsunami cauzat de Alunecarea Storegga.
Doggerland a fost numit după bancul Dogger Bank, care la rândul său a fost numit după bărcile de pescuit olandeze din secolul al XVII-lea numite doggers.
Teritoriul, cândva bogat în resurse, a fost redus la părți izolate, insula Dogger fiind unul dintre puținele puncte înalte rămase.
Megatsunamiul de la Storegga a acționat ca un ultim capitol dramatic în declinul treptat al Doggerland.
Povestea sa subliniază vulnerabilitatea locuirii umane atât la schimbările graduale de mediu, cât și la evenimentele catastrofale bruște, fiind un ecou al unei povești de avertizare în timp ce civilizația modernă se confruntă cu propriile provocări legate de creșterea nivelului mării.