Un grup de astronomi americani a recalculat masa unei planete situate în vecinătatea cosmică a Sistemului Solar și a ajuns la o concluzie neașteptată: lumea respectivă seamănă mult mai mult cu Pământul decât se credea inițial. Descoperirea repoziționează GJ 3378b printre cei mai interesanți candidați cunoscuți pentru a găzdui viață dincolo de planeta noastră.
GJ 3378b este o exoplanetă stâncoasă aflată la aproximativ 25 de ani-lumină de Pământ, în constelația nordică Camelopardalis. Planeta orbitează în jurul unei pitice roșii, un tip de stea mult mai mică și mai rece decât Soarele, exact în zona locuibilă a sistemului, adică acea regiune în care temperaturile permit existența apei lichide la suprafață. Un an pe GJ 3378b durează doar 21,5 zile pământești, planeta aflându-se extrem de aproape de steaua sa.
De ce a fost recalculată masa planetei?
La prima detectare, planeta părea o „super-Pământ” mult prea masivă pentru a fi ospitalieră, cu o masă estimată la cel puțin cinci ori mai mare decât a Pământului. O asemenea greutate ar fi însemnat o gravitație de suprafață copleșitoare și o atmosferă extrem de densă, incompatibilă, cel mai probabil, cu viața așa cum o cunoaștem.
Un nou studiu, publicat în revista The Astrophysical Journal de o echipă condusă de astronomul Paul Robertson, de la Universitatea din California, Irvine, a revizuit complet aceste calcule. Cercetătorii au folosit instrumentul Habitable-zone Planet Finder, montat pe telescopul Hobby-Eberly din Texas, alături de spectrometrul NEID de la Observatorul Kitt Peak din Arizona, pentru a măsura cu mai multă precizie oscilațiile minuscule ale stelei-gazdă provocate de gravitația planetei. Rezultatul: masa reală a GJ 3378b este de doar aproximativ 2,3 mase terestre, mult sub pragul de 5 mase considerat granița dintre o planetă stâncoasă și un mini-Neptun, o lume gazoasă cu atmosferă groasă și densă.
„Este una dintre descoperirile noastre cele mai interesante”, a declarat Paul Robertson, autorul principal al studiului, citat într-un comunicat al Universității din California, Irvine. „Este unul dintre cei mai apropiați vecini cosmici ai noștri. 25 de ani-lumină pare o distanță mare, dar Calea Lactee are aproximativ 100.000 de ani-lumină în diametru, așa că, din acest punct de vedere, este vecinul nostru de alături”, a mai spus astronomul.
Cât de aproape este, de fapt, o planetă aflată la 25 de ani-lumină?
Deși pare o distanță astronomică, 25 de ani-lumină este considerată extrem de mică la scara galaxiei noastre. Pentru comparație, sonda spațială Voyager 1, lansată în 1977 și aflată acum la marginea Sistemului Solar, ar avea nevoie de zeci de mii de ani pentru a parcurge o asemenea distanță la viteza sa actuală. În termeni astronomici, GJ 3378b se numără printre cele mai apropiate exoplanete potențial locuibile descoperite până acum, alături de alte sisteme aflate în vecinătatea Soarelui.
Are planeta o atmosferă care să susțină viața?
Aici rămâne, deocamdată, cea mai mare necunoscută. Cercetătorii nu știu încă dacă GJ 3378b are o atmosferă, cât de groasă ar fi aceasta și dacă ar putea oferi protecție împotriva radiației puternice emise de steaua-gazdă. Echilibrul necesar este unul extrem de fin. Robertson a explicat acest lucru printr-o comparație simplă: dacă am reduce Pământul la dimensiunea unui măr, atmosfera planetei ar fi la fel de subțire ca și coaja fructului. Potrivit astronomului, aceasta este exact grosimea necesară pentru a susține apă lichidă și aer respirabil, oferind în același timp o anumită protecție împotriva radiației cosmice.
Confirmarea existenței unei atmosfere va reveni, probabil, viitorului telescop spațial Habitable Worlds Observatory, un proiect NASA aflat momentan în dezvoltare, cu o lansare estimată abia în anii 2040. Odată operațional, telescopul ar urma să poată fotografia direct planete precum GJ 3378b și să caute în atmosfera lor eventuale semne chimice de origine biologică.
Sunt piticele roșii stele potrivite pentru viață?
Comunitatea astronomică rămâne împărțită în privința acestei întrebări. Piticele roșii sunt considerate stele extrem de instabile, care emit frecvent erupții solare violente. Pentru că zona lor locuibilă este mult mai restrânsă decât cea a unei stele precum Soarele, orice planetă aflată în acea regiune se află, implicit, mult mai aproape de sursa acestor erupții, un fenomen care ar putea îndepărta complet atmosfera planetei și steriliza orice formă incipientă de viață.
O altă complicație ține de rotația planetei. Din cauza apropierii extreme de steaua-gazdă, planetele aflate în zona locuibilă a piticelor roșii au șanse mari să fie blocate gravitațional, adică să prezinte permanent aceeași parte către stea, similar modului în care Luna se raportează la Pământ. Un asemenea fenomen ar crea diferențe termice extreme între emisfera luminată constant și cea aflată permanent în întuneric.
Descoperirea GJ 3378b se adaugă unei liste tot mai lungi de exoplanete considerate candidate pentru găzduirea vieții în vecinătatea apropiată a Sistemului Solar. Cercetătorii implicați în studiu au colaborat cu astronomi de la Universitatea Texas din Austin, Observatorul McDonald, Universitatea Pennsylvania State și organizația Schmidt Sciences, iar finanțarea a venit din partea National Science Foundation și a programului NASA pentru cercetare în astrobiologie.
Deocamdată, echipa de cercetători rămâne concentrată pe verificarea altor posibile planete din sistemul GJ 3378, un demers pe care Robertson îl consideră esențial pentru înțelegerea completă a modului în care s-a format și a evoluat întregul sistem planetar.
