Paleontologia intră într-o nouă eră. Până acum, oasele fosilizate ne spuneau povestea formei animalelor preistorice și, uneori, prin analiza ADN-ului, legăturile lor de rudenie. Însă o echipă internațională de cercetători, condusă de profesorul Timothy Bromage de la Universitatea din New York, a reușit o premieră mondială: au extras și analizat molecule metabolice (metaboliți) din oase vechi de până la 3 milioane de ani.
Această descoperire, publicată recent în revista Nature, deschide o fereastră directă spre viața de zi cu zi a creaturilor dispărute, permițându-ne să aflăm detalii intime despre sănătatea, dieta și chiar bolile lor, cu o precizie nemaiîntâlnită.
Cum funcționează „cutia neagră” a oaselor?
Ideea a pornit de la o observație simplă: dacă colagenul (proteina care dă structura osului) poate supraviețui milioane de ani în fosile, de ce nu ar rezista și alte molecule mai mici? Oasele sunt poroase și pline de vase de sânge. Teoria lui Bromage a fost că, în timpul vieții animalului, substanțele chimice din sânge (rezultate din digestie sau boli) au rămas blocate în micile „buzunare” ale osului și s-au conservat acolo ca într-o capsulă a timpului.
Folosind tehnici avansate de spectrometrie de masă, echipa a testat fosile (fragmente de rozătoare, antilope, porci și elefanți) descoperite în situri celebre din Tanzania, Malawi și Africa de Sud – locuri considerate „leagănul omenirii”.
Veverița bolnavă de acum 1,8 milioane de ani
Rezultatele au fost spectaculoase. Cercetătorii nu au găsit doar compuși chimici banali, ci adevărate povești de viață. Unul dintre cele mai fascinante cazuri este cel al unei veverițe de pământ care a trăit în Cheile Olduvai (Tanzania) acum 1,8 milioane de ani.
Analiza a arătat prezența unui metabolit specific parazitului Trypanosoma brucei. Cu alte cuvinte, veverița suferea de „boala somnului”, transmisă de musca Țețe. Mai mult, cercetătorii au detectat și reacția anti-inflamatoare a corpului veveriței, semn că sistemul ei imunitar lupta activ cu infecția în momentul morții.
Savanții au identificat urme chimice de aloe și sparanghel în oasele aceleiași veverițe. Faptul că știm ce a mâncat ne spune indirect și cum arăta casa ei. Deoarece aloea crește în condiții foarte specifice, putem deduce temperatura, umiditatea și tipul de sol din acea epocă.
Reconstrucția lumii pierdute
Această nouă metodă, numită paleometabolomică, transformă paleontologul într-un fel de ecolog care călătorește în timp. Datele colectate confirmă că peisajele africane de acum câteva milioane de ani erau mult mai verzi, mai calde și mai umede decât savanele aride de astăzi. De exemplu, zona Olduvai era un mozaic de păduri de apă dulce și câmpii înierbate, un mediu propice atât pentru animale, cât și pentru strămoșii omului.
Timothy Bromage rezumă perfect impactul descoperirii: „Acum putem reconstrui mediul lumii preistorice cu un nivel de detaliu incredibil, ca și cum am fi ecologiști care studiază o pădure în ziua de azi, nu niște fosile vechi de milioane de ani.”
O megastructură de situri preistorice, descoperită în inima Europei
Publicitate
