O echipă de biologi de la Institutul de Tehnologie din New Jersey (NJIT) a descoperit o nouă specie de furnică, dispărută de mult, conservată perfect într-o bucată de chihlimbar dominican vechi de 16 milioane de ani. Specimenul, aparținând unui grup de furnici secretoase, cunoscute drept „furnici de noroi” (Basiceros), nu doar că extinde arealul cunoscut al acestora în Caraibe, dar răstoarnă și teoriile existente despre evoluția dimensiunii lor.
Furnicile din genul Basiceros sunt cunoscute în prezent doar în pădurile tropicale din America Centrală și de Sud, unde sunt renumite pentru camuflajul lor excepțional. Acestea folosesc peri specializați, care le acoperă corpul, pentru a aduna particule de sol și resturi vegetale, devenind aproape invizibile în mediul lor.
„Furnicile de noroi sunt descoperiri rare în sălbăticie. Să găsești una astăzi este entuziasmant, dar capturată în chihlimbar, este ca și cum ai găsi un diamant,” a declarat Gianpiero Fiorentino, autorul principal al studiului publicat în jurnalul Proceedings of the Royal Society B.
Basiceros enana
Noua specie, numită Basiceros enana, a fost descoperită într-un exemplar de chihlimbar din Republica Dominicană. Acest fapt oferă prima dovadă directă că această linie de furnici a trăit cândva pe insulele din Caraibe, dar a dispărut ulterior din regiune în timpul epocii miocene. „O fosilă ca aceasta subliniază modul în care distribuția speciilor actuale poate contrazice istoria evolutivă complexă a vieții pe planeta noastră,” a adăugat Phil Barden, autorul senior al lucrării.
Pentru a studia în detaliu exemplarul minuscul, cercetătorii au folosit tehnici avansate de imagistică de înaltă rezoluție și reconstrucție 3D, precum scanarea Micro-CT. „Utilizarea scanării Micro-CT a amplificat cu adevărat acest studiu, permițându-ne să capturăm trăsături care ar fi fost practic imposibil de văzut altfel,” a explicat Fiorentino.
Analiza a relevat o surpriză majoră. Cu o lungime de doar 5,13 milimetri, Basiceros enana este semnificativ mai mică decât rudele sale moderne, care pot atinge aproape 9 milimetri, devenind astfel cel mai mic membru cunoscut al genului său.
„Rezultatele noastre arată că mărirea acestor furnici a fost relativ rapidă,” a explicat Fiorentino. „Aproape și-au dublat dimensiunea în decursul a 20 de milioane de ani. Ipotezele anterioare sugerau că aceste furnici au fost mari la origine și s-au micșorat în timp, așa că această descoperire răstoarnă complet teoria și ilustrează cât de importante pot fi fosilele.”
O strategie de camuflaj veche de milioane de ani
Deși era de talie mică, furnica fosilizată prezenta deja adaptările sofisticate pentru camuflaj (o abilitate cunoscută sub numele de crypsis), care le fac faimoase pe rudele sale moderne. Avea două straturi de peri specializați: peri mai lungi, ridicați, pentru „periere” și colectarea particulelor, și peri mai scurți, lipiți de corp, pentru a menține stratul de camuflaj fixat pe exoschelet. „Ceea ce arată acest lucru este că a te preface mort și a te ascunde este o strategie de succes,” a adăugat Fiorentino.
De ce au dispărut din Caraibe?
Întrebarea care se naște este de ce, în ciuda acestor adaptări specializate, aceste furnici au dispărut din Caraibe. Cercetătorii sugerează că prezența lor inițială ar putea fi explicată prin existența unor punți terestre antice care le-au permis să treacă de pe continent.
„Extincția lor ar fi putut fi cauzată de o pierdere a nișelor disponibile sau de competiția cu alte specii. Aceste furnici sunt prădători, iar o tendință generală pe care o observăm în Caraibe este o pierdere a diversității furnicilor prădătoare,” a spus Fiorentino, menționând că peste o treime din genurile de furnici au dispărut de pe insulă de la formarea chihlimbarului dominican.
