Giulgiul din Torino, una dintre cele mai faimoase și mai controversate relicve ale Creștinătății, continuă să fascineze și să dividă lumea științifică. Un nou studiu, care utilizează tehnici avansate de modelare 3D, aduce noi argumente în sprijinul uneia dintre cele mai vechi ipoteze sceptice: imaginea spectrală de pe pânza de in nu ar fi urma unui corp uman real, ci amprenta unei sculpturi de tip basorelief, o operă de artă medievală de o ingeniozitate remarcabilă.
Enigma de peste 600 de ani
Giulgiul este o bucată de pânză de in veche, pe care se poate distinge imaginea palidă, în negativ, a unui bărbat cu păr lung și barbă, care prezintă răni ce corespund descrierilor biblice ale crucificării. Documentată pentru prima dată în mod cert în Franța, în anul 1354, originea și, mai ales, modul de formare a acestei imagini au rămas un mister. Pentru milioane de credincioși creștini, giulgiul este pânza care a învelit trupul lui Iisus Hristos după moarte, deși Biserica Catolică nu a confirmat și nici nu a respins oficial această credință. Pentru sceptici, este fie o operă de artă, fie o falsificare genială.
O nouă abordare: Analiza 3D a amprentei
Noul studiu, publicat în jurnalul Archaeometry, a fost realizat de Cícero Moraes, un designer și cercetător brazilian specializat în reconstrucții faciale istorice. În loc să se concentreze pe datarea materialului, o dezbatere încă aprinsă, Moraes a abordat problema din perspectiva anatomiei și a fizicii. El a pornit de la o observație simplă: formele rigide și drepte ale corpului de pe giulgiu par incompatibile cu modul în care o pânză s-ar mula în mod natural pe un corp uman tridimensional.
Pentru a testa această idee, Moraes a folosit software gratuit, open-source, pentru a recrea digital două scenarii. În primul, a simulat cum ar arăta amprenta lăsată pe o pânză care învelește un model 3D al unui corp uman. În al doilea, a simulat cum ar arăta amprenta lăsată de o pânză așezată peste o sculptură de tip basorelief (o sculptură ușor ieșită în relief față de un fundal plat).
„Efectul măștii lui Agamemnon” și concluzia surprinzătoare
Rezultatele au fost clare. Când pânza virtuală care a învelit corpul uman 3D a fost „întinsă” la loc, imaginea rezultată era deformată, mai lată și mai întinsă decât cea de pe giulgiu – un fenomen cunoscut sub numele de „efectul Măștii lui Agamemnon”, după celebra mască funerară din aur din Grecia antică, care, fiind mulată pe o față și apoi aplatizată, prezintă trăsături ușor distorsionate.
În schimb, imaginea generată prin contactul cu basorelieful s-a dovedit a fi extrem de compatibilă cu cea de pe Giulgiul din Torino, corespunzând în mod semnificativ contururilor sale. Această concluzie a lui Moraes oferă un suport tehnic puternic pentru ipoteza, avansată pentru prima dată în 1978, că imaginea de pe giulgiu a fost creată artificial, prin așezarea unei pânze peste o sculptură și frecarea ei cu un pigment sau prin aplicarea unei tehnici de „pârlire” controlată.
Un mister la intersecția dintre credință, știință și artă
Această nouă analiză evită în mod deliberat controversa datării. O faimoasă datare cu radiocarbon din 1988 a plasat originea pânzei în perioada medievală, între anii 1260 și 1390, însă rezultatele au fost ulterior contestate de unii cercetători, care susțin că eșantionul testat ar fi putut fi contaminat sau ar fi provenit dintr-o porțiune reparată ulterior.
„Folosind uneltele gratuite și open-source descrise, oricine cu cunoștințe similare poate recrea simulările,” a declarat Moraes, subliniind caracterul transparent al muncii sale. „Această lucrare evidențiază potențialul tehnologiilor digitale de a aborda sau de a dezlega mistere istorice, împletind știința, arta și tehnologia într-o căutare colaborativă a răspunsurilor.”
Misterul Giulgiului din Torino. Îi aparține, întradevăr, lui Iisus?
Misterul Sfântului Graal. Povestea cupei din care a băut Iisus la Cina cea de Taină
