Pandemia de coronavirus accelerează planurile de robotizare și digitalizare la nivel international. Companii precum Boston Dynamics, aflată în portofoliul gigantului Google, sunt pe cale să implementeze în producție primii roboți lucrativi. Vor lua locul oamenilor în diverse activități, de la manipularea mărfurilor, la servicii de curățenie, HORECA și securitate.
În viitorul apropiat, munca în depozite, gestionatul mărfurilor pe paleți, toate activitățile dificile vor fi preluate de roboți. O demonstrație a nivelului la care a ajuns tehnologia a fost făcută de Boston Dynamics, care și-a pus roboții la muncă într-un depozit al Otto Motors.
Clipul video prezintă o noua versiune a deja celebrului robot Atlas. Acesta dovedeşte că mai avem de parcurs foarte puţini paşi până la lansarea roboţilor umanoizi.
Dincolo de manipularea mărfurilor, robotul dezvoltat de Boston Dynamics este capabil să efectueze diverse activităţi de gospodărie, de la aşezarea unor cutii la datul cu mătura şi aspiratorul.
În clipul video intitulat,,Viitorul automatizării depozitelor’’, vedem cum roboții sunt capabili să acționeze rapid, ridicând, transportând și stocând diverse cutii.
https://youtu.be/onBGTbvWwSg
„Am construit o dovadă a conceptului unei flote eterogene de roboți care construiesc centre de distribuție pentru a oferi o soluție de automatizare a depozitelor mai flexibilă”, a declarat Kevin Blankespoor, vicepreședintele Boston Dynamics. „Pentru a satisface tarifele pe care clienții noștri le așteaptă, continuăm să extindem capacitățile lui Handle și optimizăm interacțiunile sale cu alți roboți, cum ar fi OTTO 1500, pentru aplicații de depozit.”, a mai spus acesta.
Potrivit experţilor, Atlas este capabil să sesizeze orice probleme, să îşi adapteze mişcările la situaţiile apărute şi să detecteze zonele în care trebuie să insiste cu curăţenia. Totul graţie unei interfaţe software dezvoltată de Robotics Lab şi Institute of Human & Machine Cognition (IHMC).
Dezvoltarea robotului a necesitat 13 luni de design si 17 luni de constructie. Robotul are 82 kilograme si 183 centimetri înăltime si aduce aminte de trupele de roboti din celebra serie Razboiul Stelelor.
Poliția din Massachusetts a angajat un câine robot, produs de Boston Dynamics
Intr-o prima faza, robotul Atlas va fi folosit pentru misiuni de salvare. Nu este exclus ca, pe viitor, robotul sa fie “antrenat” şi pentru misiuni reale de luptă. Asta pe lângă activităţile casnice, bineînţeles.
Robotul Atlas, Next Generation, nu are încă profilul unui umanoid, însă acest lucru nu va fi o mare problemă, existând deja diverse proiecte la nivel internaţional care au reuşit să redea roboţilor aspectul oamenilor.
Boston Dynamics a anunțat de altfel, recent, că a început să închirieze o parte din roboții săi câtre diverse instituții cu scopul de a le evalua utilitatea în activități concrete.
A PATRA REVOLUȚIE INDUSTRIALĂ
GadgetReport.ro relata, recent, că roboţii umanoizi vor determina o a patra revoluţie industrială, o schimbare economică fundamentală care urmează să fie implementată până în 2040.
Potrivit raportului „The Future of Jobs”, prezentat anul trecut la World Economic Forum, devoltarea spectaculoasă a tehnologiei va face ca în următorii ani, peste 7,1 milioane de locuri de muncă să fie acoperite de roboţi, cele mai afectate ţări urmând să fie Australia, China, Franţa, Germania, India, Italia, Japonia, Marea Britanie şi SUA.
Epoca Roboţilor va aduce însă şi efecte pozitive, urmând să fie create 2,1 milioane de noi locuri de muncă în industriile care au legătură cu tehnologia, de la inginerie, computere, arhitectură etc.
Experţii de la Kaspersky Lab afirmau, recent, într-un raport privind viitorul tehnologiei, că în următorii 30 de ani, este posibil ca populaţia globală să includă atât miliarde de oameni, cât şi miliarde de roboţi, aceştia din urmă având ca sarcină să întreprindă aproape toată munca dificilă de rutină.
Oamenii vor lucra pentru a îmbunătăţi software-ul roboţilor şi industria IT va fi necesară tuturor companiilor care vor dezvolta programe pentru roboţi, similar modului în care dezvoltă acum aplicaţii pe care utilizatorii le descarcă şi le instalează.
“Într-o oarecare măsură, barierele dintre roboţi şi oameni vor fi neclare”, a explicat Alexander Gostev, Chief Security Expert în cadrul Kaspersky Lab.
VIITORUL APARȚINE ROBOȚILOR
Celebrul informatician Steve Wozniak, cofondatorul Apple şi cel care a desenat primele computere ale companiei, in anii ’70, lansa recent un nou semnal de alarmă privind pericolele tehnologiei.
Într-un interviu pentru Australian Financial Review, Wozniak declara ca inteligenta artificiala va prelua controlul asupra omenirii.
„Calculatoarele vor prelua controlul asupra omenirii, fara indoială! Asa cum oameni precum Stephen Hawking sau Elon Musk au prezis, sunt de acord ca viitorul este infricosator si foarte rău pentru oameni. Daca vom crea aceste device-uri care sa rezolve toate lucrurile pentru noi, pana la urma vor gandi mai rapid decat de noi si vor scapa de oamenii inceti pentru a conduce companiile mai eficient” a declarat Wozniak.
“Viitorul va fi o cursă între formele de viaţă din carbon (oamenii -n.r.) şi cele din silicon (roboţii-n.r.). Ambele evoluează rapid. Este neclar care formă de inteligenţă va fi cea dominantă în următorii 100, 150 de ani”, afirma, la rândul său, Reed Hastings, fondatorul Netflix.
5 comentarii
Lucrativ inseamna profitabil, nu muncitor
Ati pierdut credibilitatea cand ati introdus in videoclip robotul soldat. Filmul este o parodie si exista pe internet inclusiv make-of pentru el.
n-aveam de unde sa stim.