De la jacintul de apă care sufocă Lacul Victoria din Africa de Est, la șobolanii și șerpii bruni care extermină specii de păsări în Pacific, la țânțarii care expun noi regiuni la Zika, febra galbenă, dengue și alte boli, o serie de specii invazive care distrug culturile, devastează pădurile, răspândesc boli și distrug ecosistemele se răspândesc din ce în ce mai repede în întreaga lume, iar omenirea nu a fost capabilă să oprească valul, potrivit unui nou studiu științific.
Experții afirmă că acest număr de specii invazive tinde să crească brusc, împreună cu factura pentru pagube care se înmulțește de patru ori pe deceniu, în medie, începând cu 1970.
Grupul consultativ științific interguvernamental pentru Convenția ONU privind biodiversitatea (IPBES), cel care a realizat studiul, afirmă că pierderile generate de aceste specii sunt de peste 400 de miliarde de dolari pe an- echivalentul PIB-ului Danemarcei sau al Thailandei.
Expansiunea economică, creșterea populației și schimbările climatice „vor crește frecvența și amploarea invaziilor biologice și impactul speciilor exotice invazive”, se arată în concluziile raportului.
Potrivit raportului, doar 17 % dintre țări au legi sau reglementări pentru a gestiona acest atac.
Fie din greșeală, fie în mod intenționat, atunci când speciile alogene ajung în cealaltă parte a lumii, oamenii sunt de vină.
Răspândirea speciilor este o dovadă clară a faptului că expansiunea rapidă a activității umane a modificat atât de radical sistemele naturale încât a făcut ca Pământul să intre într-o nouă epocă geologică, Antropocenul, spun oamenii de știință.
Se crede că hiacintul care, la un moment dat, acoperea 90% din Lacul Victoria – paralizând transporturile, sufocând viața acvatică, blocând prizele barajelor hidroelectrice și înmulțind țânțarii – a fost introdus de către oficialii coloniali belgieni în Rwanda ca floare ornamentală de grădină înainte de a ajunge în josul râului Kagera în anii 1980.
Everglades din Florida abundă în descendenți distructivi ai unor animale de companie și plante de casă de odinioară, de la pitoni birmanzi de cinci metri (16 picioare) și pești pisică de mare până la ferigă cățărătoare din Lumea Veche și piper brazilian.
Marea Mediterană este plină de pești și plante alogene, cum ar fi peștele leu și alga ucigașă, care au venit din Marea Roșie prin Canalul Suez.
Explicație științifică! De ce țânțarii îi înțeapă pe unii oameni și pe alții nu
Pericolul viespiilor ucigașe
Se crede că viespile ucigașe, capabile să distrugă colonii întregi de albine într-un singur atac, au ajuns în SUA din Asia ca pasageri clandestini în transportul de marfă.
În mare parte datorită volumelor uriașe de comerț, Europa și America de Nord au cele mai mari concentrații de specii invazive din lume, definite ca fiind specii care nu sunt native, care provoacă daune și care au fost relocate din cauza activității umane, se arată în raportul IPBES.
Conform concluziilor raportului, speciile invazive reprezintă o cauză semnificativă în 60% din toate disparițiile de plante sau animale documentate, fiind unul dintre cei cinci factori principali, alături de pierderea habitatului, încălzirea globală și poluarea.
Acești factori interacționează între ei: schimbările climatice au împins speciile exotice în ape sau terenuri nou încălzite, unde speciile indigene sunt adesea vulnerabile la intruși pe care nu i-au întâlnit niciodată.
Incendiul mortal care a redus în cenușă orașul hawaiian Lahaina din Maui luna trecută a fost alimentat în parte de ierburile uscate – importate cu zeci de ani în urmă pentru a hrăni animalele – care s-au răspândit pe plantațiile de zahăr abandonate.
Un tratat global de protejare a biodiversității, încheiat la Montreal în decembrie anul trecut, stabilește ca obiectiv reducerea la jumătate a ratei de răspândire a speciilor străine invazive până în 2030.
Raportul IPBES prezintă strategii generale pentru atingerea acestui obiectiv, dar nu evaluează șansele ca acesta să fie atins.
Potrivit raportului, există în principiu trei linii de apărare: prevenirea, eradicarea și, în caz contrar, izolarea.
Este nevoie să spălăm orezul înainte de a-l consuma? O explicație științifică