Radiația cosmică este, pentru pasageri, o abstracțiune: un zbor rămâne cel mult o zi obositoare. Pentru oamenii care își petrec viața profesională la peste 10.000 de metri altitudine, socoteala arată însă altfel. O analiză publicată luni în JAMA Internal Medicine arată că piloții de linie și însoțitorii de bord sunt, dintre toate meseriile din Statele Unite, cei la care decesele provocate de cancere asociate radiației cântăresc cel mai mult.
Cercetătorii, printre care specialiști de la Harvard Medical School, au pornit de la o schimbare administrativă aparent minoră: din 2020, certificatele de deces din SUA consemnează sistematic ocupația obișnuită a persoanei decedate. Detaliul a făcut posibilă compararea, într-o singură bază de date, a 12,7 milioane de decese înregistrate între 2020 și 2024, împărțite pe 503 ocupații. Între ele se aflau aproximativ 14.000 de piloți și 7.000 de însoțitori de bord.
După ajustarea datelor în funcție de starea civilă, nivelul de educație și vârsta la momentul decesului, cele două profesii au ocupat primele două poziții din clasament: 6,9% dintre decesele însoțitorilor de bord și 6,7% dintre cele ale piloților au fost cauzate de cancere considerate legate de radiație, o categorie în care intră limfoamele și tumorile de sân, tiroidă sau prostată.
De ce radiația cosmică a fost greu de legat de mortalitate
Personalul aeronautic are, în medie, cea mai ridicată expunere profesională la radiație ionizantă din Statele Unite, în principal din cauza razelor cosmice care devin mult mai intense odată cu creșterea altitudinii. Radiația ionizantă poate produce exact tipul de mutații celulare care duc la cancer, dar corelația cu mortalitatea reală a rămas mult timp neclară, explică autorul principal al lucrării, medicul și cercetătorul în politici de sănătate Vishal Patel.
„Studiile anterioare au fost, în general, studii de cohortă construite pe o singură companie aeriană, o singură țară sau un singur tip de cancer”, a declarat Patel pentru Gizmodo. Cercetătorul adaugă că numărul mic de decese și alegerea grupului de comparație au influențat masiv concluziile, pentru că echipajele sunt „mai sănătoase, mai educate și mai prospere decât populația generală”.
Tehnologii nucleari și mecanicii de avion, folosiți ca test
Pentru a verifica ipoteza, autorii au introdus în analiză și ocupații-martor. Tehnologii nucleari, expuși la radiație ionizantă provenită din cu totul alte surse, s-au clasat pe locul 12, adică exact unde te-ai aștepta dacă radiația este factorul decisiv. Mecanicii și asamblorii de aeronave, care împart cu echipajele mediul chimic al aviației, de la combustibil la fluide hidraulice, dar nu acumulează ore de zbor, nu au arătat nicio creștere.
„Verificările au ținut”, a spus Patel pentru Gizmodo, adăugând că pentru cancerele fără legătură cunoscută cu radiația echipajele s-au plasat la mijlocul clasamentului celor 503 ocupații. Cu alte cuvinte, nu vorbim despre un exces general de mortalitate oncologică, ci despre unul concentrat pe un singur tip de cauză.
Autorii recunosc totuși o limită importantă: datele nu pot exclude complet alți factori tipici meseriei, în special perturbarea repetată a ritmului circadian pe zborurile de noapte și pe rutele foarte lungi. Pentru pasageri există și o veste bună: nici măcar un călător frecvent, cu zece zboruri transcontinentale pe an, nu se apropie de dozele acumulate de echipaje.
Ecranarea avioanelor nu este soluția
Prima idee care vine în minte, aceea de a construi aeronave mai bine izolate, nu funcționează. „Ecranarea este răspunsul intuitiv și este cel greșit”, a explicat Patel pentru Gizmodo. La altitudine de croazieră intră în joc razele cosmice galactice de energie foarte mare și particulele secundare pe care acestea le generează la impactul cu structura avionului, astfel că adăugarea de masă poate produce mai mulți neutroni secundari decât absoarbe.
În schimb, protecțiile standard din alte industrii lipsesc din aviația americană: dozimetre purtate de angajați, evidența dozelor cumulate și limite legale de expunere. Se știe destul de bine și unde apar cele mai mari doze, pentru că rata crește abrupt cu altitudinea și este sensibil mai mare la latitudini înalte, acolo unde câmpul magnetic terestru deviază mai puțin particulele. Rutele polare și zborurile ultra-long-haul sunt, prin urmare, cele mai încărcate.
Soluțiile propuse de cercetători sunt organizatorice, nu inginerești: plafonarea orelor anuale de zbor, rotirea echipajelor pe rutele cu doză mare în loc de repartizarea acelorași oameni, ajustarea programului în timpul sarcinii și devierea sau coborârea aeronavelor în timpul evenimentelor cu particule solare, care pot ridica temporar doza de câteva ori. „Nimic din toate acestea nu necesită tehnologie nouă”, a subliniat Patel în declarațiile pentru Gizmodo.
SUA recunosc riscul, dar nu îl măsoară
Administrația Federală a Aviației (FAA) admite oficial că echipajele sunt expuse profesional la radiație ionizantă, însă Statele Unite nu impun nici limite de doză, nici monitorizare individuală. În Uniunea Europeană, normele de radioprotecție tratează de mai bine de un deceniu personalul navigant drept lucrători expuși: expunerea trebuie evaluată și consemnată, iar programul de zbor ajustat în cazul gravidelor. Ca ordin de mărime, dozele anuale estimate pentru echipaje sunt comparabile cu cele ale angajaților din industria nucleară, doar că, în cazul aviației, nimeni nu ține contorul.
Pasul următor, spun autorii, ar fi să lege doza cumulată estimată de riscul individual de cancer. „Un prim pas rezonabil ar fi estimarea individuală a dozei, cu evidențe care să urmeze membrul echipajului de la un angajator la altul, pe toată cariera”, a declarat Patel pentru Gizmodo.
Dacă vrei să înțelegi de ce fluxul de particule care ajunge la altitudinea avioanelor variază atât de mult, am scris despre felul în care furtunile solare din trecut au fost reconstituite din poezia medievală japoneză și din inelele arborilor. Despre modul în care studiile mari de populație schimbă recomandările medicale poți citi în articolul nostru despre riscul de cancer asociat consumului de alcool, iar despre viitorul zborurilor de mare altitudine am relatat când NASA a scos din hangar avionul supersonic X-59.
Studiul a apărut în JAMA Internal Medicine.
