Sud-coreenii de la Samsung au anunțat lansarea oficială a telefoanelor Samsung Galaxy A6 (2018) și A6+. Noile smartphone-uri, din gama medie, se remarcă prin profilul subțire, cu accente premium, și mai ales prin camerele puternice de selfie, cu LED flash și Live Focus, relatează GadgetReport.ro
Prinse în carcase unibody cu iz metalic, telefoanele sunt rotunjite pe margini, iar senzorul de amprentă a fost pozitionat sub cel de cameră de pe spate. Designul original le oferă, astfel, un aspect peste nivelul clasei medii.
Samsung Galaxy A6 (2018) are un ecran Infinity Display de 5,6 inch iar A6+ de 6 inchi, ambele cu aspect 18.5:9 și rezoluție de 720×1480 respectiv 1080×2220 pixeli.
Samsung Galaxy A6 (2018) și A6+ sunt propulsate de procesoare quadcore de 1.6GHz respectiv 1.8GHz, 4 GB de RAM și includ un spațiu de stocare de 64 GB, extensibil prin microSD până la 256GB.
Samsung Galaxy A6 are o camera principală de 16-megapixeli cu f/1.7 și una de selfie de 16 MP cu deschidere și mai largă, de f/1.9. Galaxy A6+ propune o camera duală de 16-megapixeli f/1.7 + 5-megapixeli f/1.9 și una de selfie de numai puțin de 24-megapixeli f/1.9. Ambele telefoane includ flash-uri LED pe camerele de selfie, pentru a optimiza fotografiile în condiții de luminozitate scăzută.
Chiar dacă sunt plasate în clasa medie, noile telefoane Samsung Galaxy A6 (2018) și A6+ oferă și o serie de tehnologii de ultimă generație, precum Face Recognition, Samsung Pay și Dolby Atmos. Suportă, de asemenea, Bixby Vision, Bixby Home și Reminder.
Galaxy A6 are o baterie de 3000mAh, iar A6+ de 3500mAh, ambele cu încărcare rapidă.
Telefoanele vor rula Android 8.0 și vor fi lansate în această lună pe piața europeană, inclusiv în România, în culorile Black, Gold, Blue și Lavender. Prețurile încă nu au fost anunțate.