Staţia spaţială chineză Tiangong-1 a reintrat în atmosferă acum câteva ore, iar fragmentele desprinse din aceasta s-au dezintegrat deasupra Pacificului de Sud, fără să reprezinte un pericol, relatează The Guardian, citat de GadgetReport.ro
Staţia spaţială chineză Tiangong-1 a reintrat în atmosferă luni dimineaţă, la ora Chinei 08.16 (ora României, 03.16), iar fragmentele din defunctul laborator spațial chinez, care cântărea aproape 8 tone, au căzut în ocean.
Rămăşiţele staţiei spaţiale nu au reprezentat un pericol, au declarat cercetătorii.
Imaginile cu acestea au devenit virale pe internet, fiind asemuite cu o ploaie de stele.
Plasată pe orbita terestră în 2011, staţia spaţială chineză, care cântărea aproape 8 tone, a devenit inoperabilă în 2016.
Beijingul a anunţat atunci că a pierdut contactul cu staţia şi că nu îi poate controla traiectoria. Câteva luni mai târziu, China a trimis pe orbită un alt laborator spaţial, Tiangong-2. Scopul cercetătorilor chinezi este de a avea o staţie spaţială complet echipată până în 2022.