Teaser in premiera. Cum arata noul Angry Birds Space

Data: 13/03/2012 | Autor: .

angry-birds-space

Rovio si Samsung au prezentat, in premiera, primul teaser cu jocul Angry Birds Space, care urmeaza sa fie lansat pe 22 martie. Cea mai noua versiune a celui mai descarcat joc din istorie va fi lansat de pe un Samsung Galaxy Note. Angry Birds Space va fi disponibil simultan pentru Android, iOS, OSX si Windows.

In “Angry Birds Space”, jucatorul va arunca pasari printre planete, iar miscarile vor fi influentate de lipsa gravitatiei.  Rovio a anuntat ca jocul va veni cu noi pasari, total diferite fata de versiunile anterioare, si care vor avea super-puteri.

Jocul va aduce si noi “artificii”, de la posibilitatea de a vedea miscarile in slow-motion la derularea imaginilor cu “viteza luminii”.

Rovio a lansat un alt clip video in care anticipeaza lansarea jocului Angry Birds Space. De aceasta data, compania a facut apel la un astronaut de pe Statia Spatiala Internationala, Don Pettit. Acesta explica, in clipul video care il puteti urmari mai jos, teoria gravitatiei, folosindu-se de caracterele din Angry Birds.

De la debutul din 2009, jocul a fost descarcat in peste 700 milioane de exemplare si este jucat, zilnic, de peste 130 milioane de oameni.

De la faliment, la succes. Povestea fenomenului Angry Birds

Angry Birds poate deveni, foarte bine, un scenariu de film, la fel ca si cel realizat dupa Facebook. Pentru firma Rovio, jocul care face furori in intreaga lume a reprezentat colacul de salvare de la faliment. In prezent, game-ul aduce venituri de zeci de milioane de dolari, a scris, anterior, GadgetReport.ro

In 2009, cand a fost lansat, Angry Birds era privit de creatorii de la Rovio drept ultima sansa pentru a evita falimentul.  Era al 52-lea joc dezvoltat de companie. Din cauza pierderilor financiare, Rovio fusese nevoita sa renunte la 70% dintre angajati.

Cei 12 angajati isi puneau toate sperantele in jocul funny care urma sa devina un adevarat fenomen.

In luna decembrie 2009, jocul aparea pe Apple Store, fiind dezvoltat pentru iPhone. Pentru a promova jocul, Rovio lansa un trailer special pe Youtube ce avea sa atraga 42 milioane de vizualizari.

Succesul avea sa vina instantaneu. Peste 1 milion de oameni descarcau aplicatia platita in prima luna de la lansare. Iar Rovio scapa de faliment si anunta, cu entuziasm, ca se focalizeaza pe dezvoltarea acestuia pentru toate platformele.

Odata cu lansarea aplicatiei gratuite pentru Android, jocul a devenit un fenomen. Potrivit ultimelor date ale companiei, Angry Birds a atras 350 de milioane de download-uri pana in prezent. Milioane de oameni petrec, in total, 300 milioane de minute in jocul care, spun specialistii, a resetat conceptiile invechite privind asteptarile gamerilor din intreaga lume.

 

“Pana la Angry Birds, cei mai multi dezvoltatori incercau sa dezvolte jocuri tot mai complicate, atat ca story cat si din punct de vedere al graficii”, a declarat expertul John Mathew, de la Game World Magazine.

“Angry Birds a demontrat ca, pana la urma, jocul inseamna fun. Nimic altceva”, a mai spus acesta.

Jocul este, in prezent, disponibil, in trei variante Angry Birds, Angry Birds Seasons si Angry Birds Rio, pe 25 de platforme diferite.

Interesant este ca, dincolo de jocul in sine, in jurul acestuia s-a dezvoltat o adevarata industrie. Potrivit TechCrunch,  Angry Birds vinde, lunar, peste 1 milion de jucarii din plus si aproape 2 milioane de tricouri inscriptionate.

 

Angry Birds a ajuns la un asemenea nivel de popularitate incat dezvoltatorii i-au realizat si un clip special, difuzat in timpul Super Bowl 2011, cel mai urmarit eveniment sportiv din Statele Unite, unde un spot poate sa coste si 3 milioane de dolari.

Daca ti-a placut articolul, nu ezita sa ii dai share pe Facebook, Twitter sau YM. Ai butoanele mai jos. Multumim.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *