iPhone X ar avea cel mai bun display de telefon din istorie. Cum a reușit Apple această performanță

Îţi place? Dă
şi

iphone x iphone-x-ecran-1024x576

iPhone X are cel mai bun ecran dintre toate smartphone-urile de pe piaţă, afirmă experţii de la DisplayMate, în urma testelor efectuate în ultimele zile. Telefonul Apple a primit calificativul A+, acordat şi principalului său rival, modelul Samsung Galaxy Note 8. Interesant este că ambele ecrane sunt produse de…Samsung Display, relatează GadgetReport.ro

Chiar dacă pe hârtie, iPhone X are un display mai puţin luminos decât Galaxy Note8 şi cu o rezoluţie mai mică (2960X1440 px faţă de 2436X1125 px pe iPhone X), experţii de la DisplayMate afirmă că ecranul telefonului Apple, produs tot de Samsung Display, ar fi mai bine calibrat.

Astfel că iPhone X ar fi telefonul cu cea mai bună acurateţe a culorilor, cu cel mai ridicată luminozitate pentru un display OLED, cu cel mai bun constrast şi cu cea mai redusă variaţie de luminozitate atunci când priveşti ecranul din unghiuri diferite.

„Este cel mai bun ecran de smartphone construit vreodată”, este concluzia celor de la DisplayMate care afirmă că experţii de la Apple au ştiut să-l pună mai bine în valoare.

Ecranul lui iPhone X a primit, astfel, calificativul A+, similar cu cel obţinut de Galaxy Note 8, telefonul care depăşeşte smartphone-ul Apple în unele aspecte.

GadgetReport.ro relata, recent, că dincolo de calitatea ecranului, iPhone X se remarcă şi prin hardware-ul optimizat.

iPhone X prezintă noul procesor A11 Bionic, cu şase core-uri, pe 10 nm, cel mai performant produs vreodată de producătorul american, şi 3 GB de RAM, alături de un spaţiu de stocare standard de 64 GB.

Iar pe partea de fotografie şi video, rezultatele sunt pe măsura aşteptărilor.

Imaginile sunt demne de un DLSR, iar filtrele disponibile oferă un argument semnificativ pentru cei care vor un telefon ireproşabil pentru o astfel de experienţă.

iPhone X are o cameră principală duală de 12MP (f/1.8 şi f/2.4), care înregistrează video în 4K la 60 FPS şi în FullHD la 240

FPS, cu stabilizare optică, în timp ce camera de selfie include un senzor de 7 MP, cu înregistrare video Full HD la 30 FPS.

Citiţi review-ul complet al iPhone X în materialul de mai jos. Iar în clipul video realizat de GadgetReport.ro TV vedeţi care sunt aspectele pozitive şi negative ale noului smartphone Apple.

iPhone X, cu bune şi rele! Surprizele din unboxing-ul celui mai spectaculos smartphone Apple

Scrie un comentariu