Ramses al II-lea, cunoscut și ca Ramses cel Mare, este, fără îndoială, unul dintre cei mai puternici și mai longevivi faraoni din istoria Egiptului. Domnia sa, întinsă pe o perioadă remarcabilă de 66 de ani, a lăsat în urmă un imperiu prosper și monumente colosale, precum templele de la Abu Simbel. Dar, la fel ca viața sa, și sfârșitul său a fost învăluit în mister și a dat naștere la numeroase speculații. Cum a murit, cu adevărat, acest titan al istoriei? Și ce s-a întâmplat la moartea sa: s-au luptat oare cei peste 100 de copii ai săi pentru a prelua tronul? Știința modernă, prin analiza detaliată a mumiei sale, ne oferă astăzi răspunsuri clare, care înlocuiesc mitul cu o realitate umană și complexă, relatează GadgetReport.ro
Diagnosticul de peste 3.000 de ani
Contrar imaginii unui războinic invincibil, analizele științifice moderne efectuate asupra mumiei lui Ramses al II-lea ne dezvăluie portretul unui om care, la sfârșitul vieții, se lupta cu multiple afecțiuni specifice unei vârste înaintate.
Se estimează că faraonul Ramses al II-lea a murit în jurul vârstei de 90 de ani, o longevitate excepțională pentru acea perioadă.
Studiile radiologice și tomografiile computerizate au scos la iveală că Ramses suferea de o formă severă de artrită (spondilită anchilozantă), care i-ar fi afectat coloana vertebrală, forțându-l să meargă aplecat și provocându-i dureri cronice.
Mai grav, faraonul avea o sănătate dentară dezastruoasă. Examinările au relevat multiple abcese dentare, carii profunde și o boală parodontală avansată.
Una dintre aceste infecții dentare pare să fi fost fatală. Majoritatea egiptologilor și medicilor legiști sunt de acord că cea mai probabilă cauză imediată a morții a fost septicemia (o infecție generalizată a sângelui), pornită de la un abces dentar care a infectat osul maxilarului și s-a răspândit apoi în tot corpul.
Așadar, marele faraon Ramses al II-lea nu a murit într-o bătălie glorioasă, ci a fost răpus de o afecțiune medicală comună, dar netratabilă eficient la acea vreme.
Mitul războiului de succesiune
Ideea unei bătălii sângeroase pentru tron între vasta sa progenitură (se estimează că a avut peste 50 de fii și 50 de fiice) este un scenariu dramatic, popularizat în ficțiune, dar nesusținut de dovezile istorice. Realitatea pare să fi fost exact opusul: o tranziție pașnică și bine pregătită.
Principalul factor care a asigurat această stabilitate a fost chiar longevitatea extraordinară a lui Ramses al II-lea.
Domnind timp de 66 de ani, el a supraviețuit multora dintre potențialii săi succesori. Dovezile arheologice și inscripțiile arată că Ramses și-a numit succesiv moștenitorii, dar a avut ghinionul sau, mai degrabă, binecuvântarea unei vieți lungi, care a făcut ca primii săi 12 fii desemnați ca prinți moștenitori să moară înaintea lui.
Tranziția către Merneptah
În momentul morții sale, succesiunea era deja clar stabilită. Tronul a fost preluat, fără opoziție semnificativă, de către cel de-al 13-lea fiu al său, Merneptah.
Acesta nu era un prinț tânăr și dornic de putere, ci un om ajuns el însuși la o vârstă înaintată, având probabil în jur de 60 de ani când a devenit faraon.
Fiind deja de mulți ani prințul moștenitor în exercițiu și implicat în administrația imperiului, preluarea puterii de către Merneptah a fost o tranziție lină, pregătită cu mult timp înainte.
El a moștenit un imperiu puternic, dar și unul care se confrunta cu noi amenințări externe, precum invaziile „Popoarelor Mării”, cu care a trebuit să se lupte la începutul domniei sale.
Descoperire istorică. A fost găsit mormântul lui Ramses al II-lea
Publicitate
