Cercetătorii de la Universitatea Arizona din Statele Unite au descoperit un oraș maiaș uriaș, fără precedent în istoria civilizației Maya, ascuns în jungla din sudul Mexicului. Sunt numai puțin de 478 de complexe ale civilizației mayașe ascunse sub pământ!
Daily Mail relatează că descoperirea senzațională a fost realizată cu ajutorul tehnologiei Lidar, care permite experților să citească subsolul zonelor cu potential arheologic.
Altfel spus, tehnologia de scanare Lidar poate pătrunde prin coronamentul copacilor și reflectă formele tridimensionale ale caracteristicilor arheologice ascunse de vegetație, de sub pământ.
Cele 478 de structuri ceremoniale mayașe descoperite până în prezent, și care nu pot fi văzute cu ochiul liber, reprezintă o combinație de așezări mayașe și olmece.
Cercetătorii au declarat că orașele descoperite în statele Tabasco și Veracruz din Mexic au fost probabil construite între 1.100 și 400 î.Hr, fiind ridicate cu aproape un mileniu înaintea epocii de glorie a mayașilor
”Planurile orașelor care simboliezează cosmologiile au fost de multă vreme recunoscute, ca un element definitoriu al civilizațiilor mezoamericane. Originile configurațiilor spațiale sunt astfel cheia înțelegerii acestor civilizații din regiune”, au afirmat cercetătorii.
Un oraș maiaș de mărimea New York-ului
La fața locului, experții au descoperit sute de situri ceremonial, dimensiunile sitului arheologic fiind de mărimea orașului New York.
,,Nu știm, pentru moment ce este cu acest oraș fantomă. Cum de a ajuns la asemenea dimensiuni, ce reprezintă el, pentru că nu există nicio informație despre el. Din momentul în care vom incepe săpăturile, vom încerca să elucidăm acest mister. Un lucru este sigur. Civilizația Maya a fost mult mai amplă, a dezvoltat mult mai multe dovezi decât cunoaștem în prezent”, au declarat cercetătorii.

Originară din jurul anului 2.600 î.Hr. civilizația Maya a prosperat în America Centrală timp de aproape 3.000 de ani, atingând apogeul între anii 250 și 900 d.Hr.
Miedul, băutura despre care vikingii credeau că îi face nemuritori