Miedul, băutura despre care vikingii credeau că îi face nemuritori

Miedul, băutura favorită a vikingilor, dar și a dacilor, este un remediu excelent pentru sănătate, reuşind să invingă inclusiv viruşii care sunt rezistenţi la antibiotice. Descoperirea a fost anunţată de cercetătorii suedezi de la Universitatea Lund.

Potrivit acestora, băutura alcoolică realizată dintr-un amestec de miere fermentată şi apă are proprietăţi cu adevărat miraculoase, reuşind să funcţioneze precum un antibiotic natural.

„Miedul este o băutură alcoolică făcută numai din miere şi apă şi era considerată băutura zeilor, iar cei care o consumau susţineau că devin nemuritori sau că au o stare de sănătate mai bună. Era consumată de vikingi şi de reprezentanţii altor culturi precum mayaşii, egiptenii şi era băută pentru că era considerată o băutură foarte benefică”, a declarat cercetătorul Tobias Olofsson.

Expertul spune că rezultatele analizelor de laborator au arătat că băutura, cunoscută şi sub numele de elixirul vânătorului de miere’, are efectele pozitive asupra sănătăţii organismului.

Miedul este cea mai veche băutură fermentată, apărută cu mult înaintea celor din viță de vie, cereale sau fructe. După unele cercetări, vechimea acestei băuturi preparată din miere ar avea 6.000 de ani.

Miedul este perparat din miere, apă pură de izvor şi fermenţi (must de struguri sau drojdie). Dar există mied cu diverse arome: de afine, soc, mure, inclusiv lavandă. Are un gust deosebit de plăcut şi multiple indicaţii terapeutice, fiind bogat în vitaminele B, minerale, aminoacizi și monoxid de azot, fiind un leac miraculos inclusiv în ceea ce priveşte sănătatea sexuală.

Potrivit experţilor, cuvântul românesc „mied” își are rădăcina etimologica în sanscritul „madhu” unde are sensul de miere sau dulce, dar totodată și de alcool.

Strămoşii noştri cunoşteau miedul şi îl consumau încă de pe vremea dacilor. Priscus (diplomat roman) scria prin sec. V d.Hr: „De acolo am călătorit pe un drum neted, aşezat într-o câmpie a Banatului şi am trecut peste mai multe râuri navigabile, dintre cele mai mari, după Istru, era aşa numitul Drecon, apoi Tigas şi Tifisas. Pe acestea le-am trecut în bărcile de care se foloseau locuitorii de pe malurile râurilor, iar pe celelalte le-am trecut pe plute, pe care barbarii le poartă în căruţe, deoarece locurile sunt mlăştinoase. Prin sate ni se aducea de mâncare, şi anume în loc de grâu, mei, iar în loc de vin, mied, după cum îl numesc localnicii”.

Despre consumul de mied al moldovenilor din secolul XVII, aflăm de la cronicarul și arhidiaconul sirian Paul de Alep (1627-1669): „…pentru noi domnul a pus să ni se dea, în zilele de miercuri și vineri din post și în timpul acestei prime săptămâni, bere și mied, căci în toată această țară nimeni nu bea apă goală, afară doar de câțiva.” Antonio Maria Gratiani nota, pe la 1564, despre moldoveni: „De vin nu duc lipsă, dar folosesc mult miedul, ca unii ce au miere multă”.