
Vineri, mai multe site-uri americane au fost perturbate de un atac în mai multe valuri care a vizat prestatorul de servicii internet Dyn.
Atacul de tip ”Distributed Denial of Service” (DDoS) viza blocarea serverelor pe care se află platformele respective de internet şi a afectat în principal coasta de est a SUA, potrivit unui anunţ al companiei Dyn.
Autorităţile au indentificat un malware denumit Virusul Mirai care viza „camere de supraveghere şi dispozitive conectate la internet”.
Autorităţile „acţionează împreună cu forţele de ordine, cu sectorul privat şi comunitatea ştiinţifică pentru a dezvolta mijloacele necesare neutralizării acestui software şi a altor tipuri de malware care îi sunt asociate”, a adăugat Johnson.






