Cafeaua poate fi un adevărat medicament, ne energizează şi ne creşte puterea de concentrare. Efectele ei depind însă de modul în care o bei. Câteva dintre secretele cafelei le aflaţi din materialul de mai jos.
1. Dacă o consumi la prima oră, alege un espresso sau o cafea la filtru, tare. O să te revigoreze şi o să îţi dea energia de care ai nevoie. Cafeaua dulce, cu lapte şi mult zahăr, nu este recomandată.
2. Cafeaua deschidratează! Aşa că e bine să o bei împreună cu un pahar cu apă.
3. Încearcă să nu combini cafeaua cu ţigările şi băutura. Dacă nu ştiai, efectele pozitive ale cofeinei sunt anihilate de substanţele nocive din tutun şi de alcool.
4. Cafeaua se bea tot timpul înaintea mesei, pentru că, dacă o combini cu alimentele, îngreunează digestia.
5. Evită cafeaua la ibric. Cafeaua preparată în stil turcesc nu este cea mai sănătoasă şi ar trebui evitată în special de persoanele cu probleme digestive.
6. Dacă ţii dietă, evită să bei cafeaua cu zahăr. Vestea bună este că te va ajuta să arzi mai uşor grăsimile, adică la slăbit.
7. Bea cafeaua cu moderaţie. Încearcă să nu depăşeşti mai mult de trei căni pe zi, mai ales dacă ai probleme cardiace sau digestive.
8. O cafea preparată corect nu lasă să se vadă apa care o conţine. Aşa că uită-te la marginile cănii şi, dacă poţi privi prin cafea, înseamnă că nu e una de calitate.
9. Este doar un mit că cafeaua solubilă ar fi nesănătoasă. Poţi să consumi Ness fără probleme, atâta doar că trebuie să fii atent la cantitate, pentru că este mult mai tare.
10. O cafea bună este cea care conţine, în medie, 2 linguriţe de cafea. Asta dacă e o cafea de calitate. Evită să cumperi sortimente de cafea necunoscute, cafeaua vărsată şi alte combinaţii cu gust de cafea. Sunt pline de toxine şi îţi pot face mai mult râu decât bine. E ca şi cum ai bea un whisky fals sau o cola „no name”.
Cine a inventat berea? În Antichitate era considerată băutură divină