Pe coasta de nord-vest a Egiptului, acolo unde astăzi turiștii își petrec vacanțele pe plajele din jurul stațiunii El Alamein, o echipă de arheologi egipteni a scos la lumină ceva ce a stat ascuns sub nisip mai bine de două milenii. 18 morminte antice, multe dintre ele sigilate exact așa cum au fost lăsate în urmă cu peste 2.000 de ani, plus o serie de artefacte funerare care rescriu, bucată cu bucată, povestea uneia dintre cele mai importante orașe port ale Mediteranei antice.
Descoperirea, anunțată de Ministerul Turismului și Antichităților din Egipt, a avut loc la Marina El Alamein — un sit arheologic aflat la aproximativ 100 de kilometri vest de Alexandria, identificat de majoritatea specialiștilor cu orașul antic Leukaspis, menționat de geograful grec Strabon. Cu acest nou lot de morminte, numărul total de morminte identificate la sit de la descoperirea sa, din 1986, ajunge la 44 — potrivit ministerului egiptean, în timp ce CNN citează o cifră ușor diferită, de 48 de morminte, reflectând probabil un mod distinct de numărare a structurilor conexe.
Ce a fost găsit, mormânt cu mormânt
Noua necropolă descoperită la Marina El Alamein cuprinde 11 morminte subterane săpate direct în rocă — numite hipogee —, fiecare având o adâncime medie de aproximativ opt metri, alături de șapte morminte construite din calcar, la suprafață. Potrivit lui Mohamed Abdel Badie, șeful Sectorului de Antichități Egiptene din cadrul Consiliului Suprem al Antichităților, multe dintre camerele funerare se află încă într-o stare excelentă de conservare, cu intrări care au rămas sigilate din antichitate.
Această stare de conservare este ceea ce face descoperirea cu adevărat neobișnuită. Majoritatea siturilor funerare antice descoperite de-a lungul secolelor au fost deja jefuite sau deteriorate de trecerea timpului. La Marina El Alamein, o parte considerabilă dintre morminte au fost găsite exact așa cum au fost lăsate de cei care le-au sigilat, acum peste două milenii.
Cea mai spectaculoasă descoperire individuală a echipei este un sarcofag din granit, lung de 2,5 metri, găsit cu capacul original încă sigilat. Iman Abdel Khalek, directoarea misiunii arheologice și responsabila sitului, a declarat că oasele umane găsite în interior sunt în prezent studiate de specialiști, pentru a afla mai multe despre populația antică a orașului.
Lângă sarcofag, arheologii au descoperit fragmente ale unei statui din ipsos, reprezentând un sfinx — deși unele surse citate în presa internațională sugerează că figura ar putea reprezenta, de fapt, zeul-copil Harpocrates. Indiferent de identificarea exactă, descoperirea arată cât de puternic a persistat simbolistica religioasă egipteană într-un oraș aflat, în epoca respectivă, sub o puternică influență greco-romană.
Dincolo de morminte, arheologii au mai identificat mai multe înmormântări la suprafață, în jurul necropolei, care arată diversitatea socială a orașului antic. Un detaliu deosebit de relevant din punct de vedere istoric este o fântână de apă, folosită ulterior ca loc de înmormântare — o transformare care demonstrează că tradițiile funerare egiptene antice au continuat să fie practicate pe parcursul perioadelor ptolemaică și romană, chiar și pe măsură ce cultura greacă se răspândea tot mai mult în regiune.
Limbile de aur și ochiul lui Horus: obiectele care spun povestea credinței în viața de apoi
Cea mai emoționantă și, în același timp, cea mai revelatoare descoperire a misiunii arheologice este o colecție de 24 de piese funerare din aur, plasate în gura mai multor decedați. Iman Abdel Khalek, directoarea misiunii, a explicat semnificația acestor obiecte: sunt cunoscute sub numele de „limbi de aur” — un ritual funerar prin care se credea că decedatul va putea vorbi în lumea de apoi.
Practica de a plasa foițe de aur în gura defuncților este documentată în alte situri funerare din Egiptul elenistic și roman, fiind o adaptare a credințelor funerare egiptene tradiționale în contextul cultural cosmopolit al epocii. Aceeași echipă a descoperit și un rar amuletă din aur reprezentând Ochiul lui Horus — unul dintre cele mai importante simboluri de protecție din credința egipteană antică, asociat cu vindecarea, protecția și puterea regală.
Colecția de artefacte descoperite la Marina El Alamein oferă o imagine complexă asupra sincretismului cultural care definea orașul antic. Hisham Hussein, șeful Administrației Centrale pentru Antichitățile din Egiptul de Jos, a declarat că una dintre cele mai importante descoperiri este un altar de ofrandă din calcar, sculptat astfel încât să semene cu o „ușă falsă” egipteană tradițională — un element central al credințelor funerare faraonice, prin care se credea că spiritul defunctului poate trece dintr-o lume în alta.
Echipa a mai găsit o statuie din marmură, neterminată, despre care se crede că reprezintă zeița Afrodita — o piesă care ilustrează perfect interacțiunea culturală dintre tradițiile artistice egiptene și cele greco-romane. Alături de aceasta, arheologii au descoperit o stelă funerară din calcar, care înfățișează un bărbat așezat, ținând o pasăre, precum și mai multe sticluțe de lacrimi din sticlă — obiecte frecvent asociate cu obiceiurile funerare antice.
Dincolo de obiectele cu semnificație rituală directă, arheologii au recuperat o gamă largă de artefacte funerare: vase ceramice complete sau aproape complete, amfore, candelabre din lut, farfurii, altare din calcar, bazine și diverse elemente arhitecturale aparținând mormintelor. Toate acestea oferă cercetătorilor o imagine detaliată a practicilor funerare, dar și a vieții cotidiene din Marina El Alamein în perioadele elenistică și romană.
O metropolă comercială activă timp de aproape cinci secole
Marina El Alamein este identificat de majoritatea specialiștilor cu orașul antic Leukaspis, menționat de geograful grec Strabon. Orașul a înflorit din perioada elenistică până în cea bizantină, atingând apogeul dezvoltării sale urbane și economice în primele trei secole ale erei noastre.
Comerțul a ajutat portul să prospere între secolele I și III d.Hr., aducând în oraș oameni și idei din tot Egiptul și din întreaga Mediterană. Situl arheologic a fost descoperit în 1986, în timpul unor lucrări de construcție din zona Marina, iar de atunci excavațiile au scos la iveală unul dintre cele mai bine conservate orașe costiere antice ale Egiptului, cu o rețea stradală bine planificată, cartiere rezidențiale, clădiri publice, un port, cartiere comerciale și necropole extinse care reflectă diversitatea culturală a coastei mediteraneene a Egiptului în perioadele elenistică și romană.
Ostraca — cele 200 de fragmente ceramice care păstrează scrisori și tranzacții antice
Într-o descoperire conexă, anunțată în același comunicat al ministerului egiptean, arheologii au mai găsit la Marina El Alamein o colecție de aproximativ 200 de fragmente ceramice folosite ca material de scris, cunoscute sub numele de ostraca. Diaa Zahran, șeful departamentului de Antichități Islamice, Copte și Iudaice, a declarat că aceste fragmente conțin inscripții care detaliază tranzacții comerciale, corespondență și alte aspecte ale vieții cotidiene din antichitate.
Aceste fragmente de ceramică scrisă sunt, pentru istorici, adesea la fel de valoroase ca orice obiect de aur, pentru că oferă acces direct la vocile oamenilor obișnuiți din antichitate — negustori, funcționari, oameni de rând — într-un mod în care monumentele și statuile nu o pot face niciodată.
Ministrul Turismului și Antichităților, Sherif Fathy, a declarat că descoperirea reprezintă un pas științific important, care ajută la o mai bună înțelegere a identității culturale antice a orașului Marina El Alamein. El a subliniat, de asemenea, că orașul a jucat un rol esențial ca legătură culturală și comercială între Egipt și Mediterana.
Fathy a adăugat că Ministerul continuă să sprijine săpăturile arheologice și lucrează în același timp la un proiect de deschidere a sitului Marina El Alamein pentru vizitatori. Obiectivul este crearea unui nou punct de atracție pentru turismul cultural, care să completeze destinațiile de vacanță de pe litoral, deja populare pe Coasta de Nord a Egiptului.
Hisham El-Leithy, Secretarul General al Consiliului Suprem al Antichităților, a precizat că proiectul va include un centru pentru vizitatori, rute pentru vehicule electrice și pietoni, o clădire pentru depozitarea pieselor de muzeu, un birou administrativ și un teatru în aer liber. Proiectul ar urma să fie finalizat în prima jumătate a anului viitor.
Contextul mai larg în care apare această descoperire nu este întâmplător. Egiptul a înregistrat un număr record de 19 milioane de turiști anul trecut, o creștere de 21% față de 2025, potrivit cifrelor oficiale. Doar în primele patru luni ale lui 2026, țara a fost vizitată de 6,1 milioane de turiști, comparativ cu 5,7 milioane în aceeași perioadă din 2025. Alături de Canalul Suez, turismul rămâne una dintre principalele surse de valută pentru economia egipteană, iar descoperirile arheologice de acest calibru joacă un rol activ în strategia națională de a diversifica oferta turistică dincolo de monumentele faraonice tradiționale — piramide, temple și morminte regale — către situri elenistice și romane mai puțin cunoscute publicului larg.
De ce contează, de fapt, această descoperire pentru istoria Mediteranei antice?
Întrebarea centrală pe care o ridică noile morminte de la Marina El Alamein depășește simpla catalogare de artefacte. Ce arată, de fapt, aceste descoperiri despre felul în care civilizațiile antice coexistau, se amestecau și se influențau reciproc?
Răspunsul pe care îl oferă Marina El Alamein este unul de o complexitate remarcabilă. Aici, o statuie neterminată a unei zeițe grecești stă alături de un altar sculptat după modelul „ușii false” egiptene. Un ritual funerar cu rădăcini adânci în credința faraonică — limbile de aur pentru vorbirea în lumea de apoi — este practicat de o populație care trăia, comercia și se ruga într-un oraș cu arhitectură și obiceiuri profund elenistice și romane. O fântână de apă, folosită inițial pentru nevoi cotidiene, devine loc de veșnică odihnă, purtând mai departe tradiții funerare vechi de mii de ani.
Aceste descoperiri confirmă, cu dovezi materiale concrete, ceea ce istoricii bănuiau de multă vreme: Marina El Alamein nu a fost niciodată doar un oraș grecesc sau doar un oraș roman construit pe pământ egiptean. A fost, timp de aproape cinci secole, un adevărat laborator de sincretism cultural — un loc unde identitățile nu se excludeau reciproc, ci coexistau, se amestecau și, uneori, se reinventau una prin cealaltă, chiar și în cel mai intim și mai universal dintre ritualuri: modul în care oamenii își conduc morții spre lumea de dincolo.
