Un atelier neolitic în care se prelucra cuprul, vechi de cel puțin 8.800 de ani, a fost scos la lumină la Çayönü Tepesi, în sud-estul Turciei. Arheologii au găsit acolo o suprafață de lucru pavată cu piatră, 18 fragmente de malachit și zeci de piese de cupru aflate în toate stadiile de fabricație, de la bulgări bruți până la mărgele finisate.
Un atelier neolitic cu suprafață pavată și șase gropi de pari
Săpăturile din acest an au fost conduse de conferențiarul Savaș Sarıaltun, de la Universitatea Çanakkale Onsekiz Mart. Spațiul identificat este mic, aproximativ 4,6 metri pătrați, dar structurat: în centru se află o suprafață de lucru pavată cu piatră, iar în jurul ei au fost identificate cel puțin șase gropi de pari.
Tocmai acele gropi schimbă interpretarea descoperirii. Dispunerea lor arată că deasupra zonei de lucru exista o construcție sau, cel puțin, un acoperiș. Cu alte cuvinte, nu vorbim despre un loc unde s-a aruncat întâmplător material acum 9.000 de ani, ci despre un atelier amenajat intenționat.
În mijlocul suprafeței pavate au fost recuperate 18 fragmente de malachit, mineralul verde din care se extrăgea cuprul. O parte erau brute, altele parțial prelucrate. În jur au apărut alte zeci de piese de malachit și de cupru, în diverse etape de producție, inclusiv obiecte terminate.
De ce contează secvența completă de producție
Valoarea descoperirii nu stă într-un singur obiect spectaculos, ci în faptul că lanțul de fabricație apare întreg: materia primă, produsul intermediar și obiectul finit, toate în același loc. Din asta se poate reconstitui unde se lucra, cum era procesat metalul și cum era organizată munca în interiorul așezării.
O tradiție care a durat două milenii
Çayönü nu este la prima descoperire de acest fel. Cercetările anterioare au arătat urme de exploatare a cuprului și a malachitului încă din jurul anului 9100 î.Hr., cu peste două milenii înaintea atelierului găsit acum.
„Noua descoperire arată că tradiția minieră de aici a continuat aproximativ 2.000 de ani și că activitățile de producție specializată se desfășurau în zone de lucru dedicate”, a declarat ministrul turc al Culturii și Turismului, Mehmet Nuri Ersoy, în anunțul publicat pe rețelele sociale și preluat de agenția de presă Anadolu.
Situl se află în poalele Munților Taurus și este de multă vreme unul dintre reperele cercetării neoliticului. Aici se studiază tranziția de la vânătoare și cules către agricultură și către primele forme de producție organizată.
Ce mai știm despre metalurgia timpurie din Anatolia
Cu mii de ani înainte ca metalul să devină un material obișnuit, comunitățile din Anatolia și din nordul Mesopotamiei lucrau deja cuprul. Tehnica era simplă și dură: ciocănire la rece și la cald, până când bucata de metal căpăta forma dorită. Nu vorbim încă de topire industrială, ci de o meșteșugărie atentă, aplicată unui material rar.
Descoperiri similare au mai apărut în regiune. În 2024, la situl neolitic Boncuklu Tarla, tot în Turcia, arheologii au găsit podoabe vechi de 11.000 de ani, realizate din calcar, obsidian, silex, cupru și pietricele de râu.
Campania din 2026 de la Çayönü a mai adus ceva: ceramică de bună calitate, descoperită în partea de vest a așezării și asociată culturii Proto-Hassuna. Analizele sunt în curs, însă vasele par să fi fost făcute cam în perioada în care funcționa atelierul.
Regiunea rămâne una dintre cele mai productive zone arheologice din lume. Am scris recent și despre statueta veche de 11.000 de ani cu un om călare pe un leopard, descoperită la Karahan Tepe, iar în Egipt săpăturile au scos la iveală mormântul unui demnitar și o rețea de puțuri funerare la Saqqara.
Cercetătorii speră ca atelierul de la Çayönü să ajute la înțelegerea mai exactă a felului în care s-a născut mineritul. Deocamdată, cel mai important lucru pe care îl spune descoperirea este că, acum 9.000 de ani, cineva avea deja un loc anume unde mergea să lucreze metalul.
