La peste 20 de metri adâncime, în apele întunecate și reci ale lacului de acumulare Izvorul Muntelui (Bicaz), zace un secret pe care autoritățile române par să-l ignore de mai bine de un deceniu. O descoperire accidentală, făcută de scafandrii Salvamont în 2012, a scos la iveală structuri megalitice și lespezi inscripționate cu simboluri bizare, care au reaprins una dintre cele mai fierbinți dispute din istoria autohtonă: găzduiește România leagănul unei civilizații pre-sumeriene sau avem de-a face cu vestigiile unor sate înecate de comunism?
Totul a început ca un exercițiu de rutină. În 2012, echipa de scafandri a Salvamont Neamț, condusă de Raul Papalicef, efectua antrenamente în lacul Bicaz. O eroare tehnică – desprinderea unui instrument de căutare – i-a forțat să coboare la o adâncime periculoasă, între 22 și 30 de metri. Acolo, în mâl și semi-întuneric, scafandrii au dat peste ceva ce nu trebuia să fie acolo.
Descoperirea: Un „cimitir” al uriașilor?
„Atenţia mi-a fost atrasă de nişte inscripţii pe lespezi de piatră, concentrate pe un perimetru de 200-300 de metri”, relata la momentul descoperirii Raul Papalicef, șeful Salvamont Neamț.
Nu era vorba despre simple pietre de râu, ci despre blocuri masive, prelucrate, aranjate într-o ordine care sugera o intervenție antropică (umană). Imaginile video surprinse atunci arată forme geometrice și simboluri incizate care nu seamănă cu scrierea chirilică sau latină, specifică cimitirelor satelor strămutate pentru construirea barajului.
Hârțigi, satul de sub ape
Pentru a înțelege ce s-ar putea afla pe fundul lacului, trebuie să privim în istoria recentă. Lacul Izvorul Muntelui, „marea dintre munți”, a fost format între 1950 și 1960 prin construirea barajului de la Bicaz.
Prețul plătit pentru electrificarea țării a fost uriaș: 22 de sate au fost afectate, iar peste 18.000 de locuitori au fost strămutați. Raul Papalicef a identificat zona descoperirii ca fiind în dreptul fostului sat Hârțigi, pe malul dinspre Ceahlău. Deși bisericile și cimitirele au fost, teoretic, mutate, istoria orală a locului spune că multe structuri au fost abandonate în calea apelor. Totuși, lespezile găsite nu par a fi cruci creștine.
Scrierea Pelasgă și conexiunea Tărtăria
Cea mai fascinantă, dar și contestată ipoteză, este că lespezile ar aparține unei civilizații precreștine, vechi de peste 10.000 de ani. Adepții acestei teorii leagă descoperirea de la Bicaz de celebrele Tăblițe de la Tărtăria (jud. Alba), datate în jurul anului 5300 î.Hr., care ar conține cea mai veche scriere din lume, anterioară celei sumeriene.
Mai mult, zona Neamțului nu este străină de astfel de controverse. La Vadu Rău, o localitate din apropiere, o viitură a râului Bistrița a scos la iveală în trecut tăblițe similare, cu pictograme necunoscute.
Istoricul Dumitru Ioniță, un susținător al acestei teorii, declara pentru presa locală: „Pe tăbliţe sunt incizate o serie de semne figurale abstracte. Asemănarea cu cele descoperite la Tărtăria este evidentă. Asta m-a făcut să leg descoperirea de la Vadu Rău de cea din Alba şi să avansez ideea unui alt centru cultural, precursor al scrierii sumeriene datată pe la 3300 î.Hr.”
Dacă ipoteza s-ar confirma, lespezile de pe fundul lacului ar fi „veriga lipsă” a unei civilizații pelasge (proto-grecești) care ar fi locuit Carpații.
Misterul culturii Cucuteni. De ce îşi dădeau foc la oraşe odată la 60-80 de ani
Publicitate
Dușul rece al academicienilor: „O prostie ordinară”
Entuziasmul amatorilor de istorie alternativă se lovește însă de zidul scepticismului academic. Arheologii profesioniști avertizează asupra riscului de a interpreta greșit simboluri decorative drept „scriere”.
Constantin Preoteasa, cercetător la Centrul Internațional de Cercetare a Culturii Cucuteni, explică nuanța vitală: „În preistorie nu exista scris, ci doar semne sau simboluri pe artefacte. Acestea sunt creații antropice, dar nu se poate vorbi de o scriere în sensul lingvistic.”
Reacția conducerii Complexului Muzeal Județean Neamț a fost și mai tranșantă. Gheorghe Dumitroaia, directorul instituției, a catalogat speculațiile despre scrieri străvechi și săbii miceniene pe Valea Bistriței drept „o prostie ordinară”, subliniind lipsa oricărei informări oficiale sau a predării unor probe fizice către muzeu.
„Mi-e greu să cred că sunt reale. Trebuie văzut dacă sunt inscripții pe rocă naturală sau pe beton, dacă e vorba de un cimitir vechi… Dacă aș primi materiale, aș consulta specialiști”, a declarat Dumitroaia.
Un mister abandonat în adâncuri
În ciuda potențialului imens – fie el istoric sau doar turistic – situl de pe fundul lacului a rămas neinvestigat. De la descoperirea din 2012, nicio instituție a statului nu a solicitat o cercetare arheologică subacvatică.
Raul Papalicef, omul care a atins istoria cu mână, rămâne cu un gust amar: „M-am gândit că o să fie o avalanșă de cercetători. Nimeni nu m-a întrebat, pe nimeni nu a interesat. E greu să scoți pietrele de la 40 de metri fără logistică și autorizații. Dar dacă ni se cerea sprijinul, găseam soluții.”
Până când autoritățile vor decide să aloce fonduri pentru o expediție științifică, lespezile din Lacul Bicaz rămân un test Rorschach național: unii văd în ele leagănul civilizației, alții doar fundațiile uitate ale unor case țărănești, iar apele continuă să păstreze tăcerea.
Au construit strămoșii noștri primele orașe din lume? Povestea civilizației Cucuteni-Trypillia
