Cultura Cucuteni-Trypillia, de acum 6000 de ani, ar putea fi autoarea primelor orașe din lume, mai vechi decât cele Sumer, Egiptul pre-dinastic și Creta pre-minoică! Cel puțin asta susțin experții citați de revista Nature, care publică un amplu material dedicat misterioasei civilizații despre care putem afirma că reprezintă strămoșii noștri.
Cercetătorii au descoperit cultura Cucuteni-Trypillia la sfârșitul secolului al XIX-lea. Cu toate acestea, din cauza localizării siturilor, cultura nu este la fel de bine studiată ca altele care sunt aproximativ contemporane, cum ar fi cele din Sumer, Egiptul pre-dinastic și Creta pre-minoică.
În prezent, cultura Cucuteni-Trypillia suscită un interes crescând, care a adus cercetători pe teren în ultimii 15 ani.
Cu ajutorul unor instrumente îmbunătățite de imagistică și datare, arheologii sunt din ce în ce mai capabili să își imagineze viața de zi cu zi în aceste comunități masive aflate în centrul uneia dintre cele mai longevive culturi cunoscute în istoria omenirii.
O civilizație ieșită din comun
Cucuteni-Trypillia s-a remarcat întotdeauna ca o anomalie, deoarece așezările sale par să fi fost societăți egalitare, lipsite de ierarhii sociale. Acest lucru a sfidat ideile arheologice îndelung susținute conform cărora așezările mari dezvoltă în mod inevitabil o elită conducătoare – așa cum s-a văzut în orașul antic mesopotamian Uruk, în ceea ce este acum Irak.
Dar unele dintre cele mai recente studii au găsit indicii de stratificare socială în așezările Cucuteni-Trypillia de mai târziu – conducând la sugestii tentante că această stratificare ar fi putut juca un rol în dispariția culturii.
Imaginea emergentă ajută la transformarea înțelegerii arheologilor cu privire la motivul pentru care cultura Cucuteni-Trypillia a construit așezări atât de mari, fără precedent, și de ce locuitorii le-au abandonat în cele din urmă.
Numele combinat al culturii Cucuteni-Trypillia surprinde istoria timpurie a cercetărilor asupra acestor oameni.
Ceramica lor distinctivă a fost descoperită aproape simultan în două locații la sfârșitul secolului al XIX-lea: România (unde cultura a fost denumită după un sit din Cucuteni) și Ucraina (unde aceeași cultură a fost denumită Trypillia, tot după o comunitate în care au fost găsite artefacte).
Pe parcursul secolului al XX-lea, arheologii au completat mai multe detalii.
Cultura Cucuteni-Trypillia a acoperit o zonă imensă: la cea mai mare întindere, se întindea la est de Munții Carpați până la Marea Neagră și la nord până la Kievul actual, pe râul Nipru (a se vedea „Cultura criptică”).
Timp de peste 2 000 de ani, între aproximativ 5050 î.Hr. și 2950 î.Hr., grupul a fabricat vase, a vânat și a cules, a făcut agricultură, a crescut vite și a trăit în așezări în care toate casele erau de aceeași mărime.
Oamenii mâncau leguminoase și cereale cultivate pe solurile bogate ale Ucrainei, care erau bine îngrijite de vite.
De asemenea, se mâncau animale de fermă, deși analiza izotopică a rămășițelor umane rare arată că carnea reprezenta doar aproximativ 10% din dieta oamenilor.
Misterul culturii Cucuteni. De ce îşi dădeau foc la oraşe odată la 60-80 de ani
Primele orașe din lume?
Așezările Cucuteni-Trypillia au fost de diferite dimensiuni. Multe erau sate modeste, cum ar fi situl Poduri din România.
Dar unele așezări din ceea ce este acum Ucraina erau mari – foarte mari. Adevărata lor întindere a fost dezvăluită în anii 1960 și 1970, când au fost fotografiate din aer.
Cele mai mari situri2 includeau până la 3 000 de case și se întindeau pe o suprafață de 320 de hectare – aproximativ de mărimea Central Park din New York.
În ultimele decenii, fotografia aeriană a fost înlocuită cu studii care cercetează siturile cu ajutorul magnetometrelor, care pot detecta așezările îngropate.
În mod util, Cucuteni-Trypillia își ardeau adesea casele, probabil ca parte a ritualurilor, lăsând pătrate îngrijite de cenușă care conțin oxizi magnetici formați prin arderea compușilor de fier din lut folosit pentru finisarea pereților.
Cercetătorii au folosit datele magnetometrului pentru a crea planuri urbanistice detaliate ale multor așezări. Aceste hărți și artefactele găsite în toate acele case identice au răspuns la unele întrebări și au ridicat multe altele.
Misterul canibalilor din România. Secretul ascuns al civilizației Cucuteni
Utopii socialiste?
În ciuda designului urban organizat al megasite-urilor Cucuteni-Trypillia, nu existau palate, temple grandioase, semne ale unei administrații centralizate și nici case bogate sau sărace.
Nu existau morminte speciale pentru persoanele de rang înalt. O carte bestseller publicată în 2021 de antropologul David Graeber și arheologul David Wengrow, The Dawn of Everything, a atras atenția asupra acestor situri, pe care autorii le descriu drept „dovada că organizarea egalitară a fost posibilă la scară urbană”.
În centrul fiecărui megasite Cucuteni-Trypillia se află un vid misterios: o zonă mare fără nicio clădire. Potrivit lui Graeber și Wengrow, acestea ar fi putut fi folosite ca loc de adunare pentru dezbateri sau referendumuri instantanee – o arenă pentru democrația directă.
De asemenea, ar fi putut fi folosite pentru pășunatul vitelor.
Tocmai pentru că nu există dovezi ale unor elite conducătoare, ale unei birocrații centralizate sau ale unor structuri economice speciale, unii cercetători ezită să numească aceste megasite orașe, chiar dacă acestea erau incontestabil centre mari de populație. Satele Cucuteni-Trypillia au, de asemenea, un spațiu central deschis, doar că la o scară mai mică.
Arheologul Aleksandr Diachenko de la Institutul de Arheologie al Academiei Naționale de Științe a Ucrainei din Kiev sugerează că orașele au crescut atât de mult, în parte, pentru că s-au umplut de refugiați climatici.
El și echipa sa s-au străduit să reconcilieze metodele mai vechi de datare relativă bazate pe stilurile ceramicii cu datele radiocarbon determinate cu ajutorul unui spectrometru de masă cu accelerator. Diachenko sugerează că oamenii Cucuteni-Trypillia din pădurile vestice s-au mutat spre est în așezări mai mari în stepele de pășuni ca răspuns la schimbările climatice: „Pe măsură ce clima a devenit mai aridă în această zonă”, spune Diachenko, „ea a devenit suprapopulată și, pentru a face față problemelor de subzistență, acești oameni au trebuit să se mute mai departe spre est.”
„Megasitele marchează de fapt rezultatul acestor migrații”, spune el. Megasitele ar fi putut fi centre cu o durată de viață destul de scurtă în care imigranții au debarcat înainte de a se răspândi în stepă. Indicii de ierarhie La Universitatea Kiel, arheologii lucrează la cultura Cucuteni-Trypillia din 2012.
De-a lungul anilor de săpături la megasitul Talianki din Ucraina, arheologul Mila Shatilo de la Kiel s-a familiarizat cu conținutul tipic al locuințelor.
Pentru Shatilo și alți cercetători de la Kiel, locuințele tip cookie-cutter sunt un indiciu puternic că această cultură era intenționat egalitară. „Podoabele ceramicii ar putea fi diferite, dar știi la ce să te aștepți de la fiecare casă; nu pare că o gospodărie era cu adevărat mult mai bogată decât alta”, spune Shatilo.
Oamenii preistorici, victimele unei extincții în masă! A fost mâna lui Dumnezeu?
De ce nu aveau morminte?
O dificultate pentru arheologii care studiază această cultură este absența generală a mormintelor, care sunt de obicei surse bogate de date.
Nimeni nu este complet sigur ce făceau acești oameni cu morții lor. Dar lipsa tezaurelor post-mortem în cea mai mare parte a istoriei lor aruncă lumină asupra viziunii asupra lumii a acestei societăți.
În loc să fie îngropate împreună cu proprietarii lor, obiectele metalice ar fi putut fi topite și reutilizate, sugerează unii cercetători.
Măsurând casele și observând lipsa mormintelor de elită, Müller spune că „detectăm faptul că viața lor rituală și spirituală nu este legată de dorința de a exprima diferențele sociale”.
Cu toate acestea, arheologii din Kiel văd semne subtile ale unei posibile ierarhii sociale în ceea ce constructorii megasitului au lăsat în urmă. Datele obținute în urma cercetărilor magnetometrice de înaltă rezoluție au scos la iveală clădiri de dimensiuni, forme și poziții neobișnuite la un megasit de 200 de hectare din Maidanetske, Ucraina3.
Mulți cercetători sunt de acord că aceste „megastructuri” – unele mari, altele în locuri proeminente – au fost probabil clădiri publice. Dar erau ele biserici, depozite, senate sau săli de festivități? Încă nu se știe.
Strămoșii noștri, dacii, mâncau carne de câine! Descoperirile bulversante făcute de arheologi