Timp de decenii, comunitatea științifică a bănuit că un asteroid uriaș a lovit Pământul acum 66 de milioane de ani și a șters aproape trei sferturi din speciile de pe planetă, inclusiv toți dinozaurii nezburători. Ce nu se știa cu certitudine era din ce anume era făcut acel obiect. Un nou studiu, publicat în revista Science Advances, oferă acum cel mai precis răspuns de până acum: impactorul de la Chicxulub a fost, cel mai probabil, un condrit carbonos de tip CO, o categorie extrem de rară printre meteoriții descoperiți pe Pământ.
Cercetarea a fost realizată de o echipă internațională formată din specialiști de la University of British Columbia (UBC) din Canada, Institut de Physique du Globe de Paris, Vrije Universiteit Brussel și instituții din Viena. Autorii au ajuns la această concluzie analizând izotopii de nichel păstrați în stratul subțire de argilă depus la nivel global imediat după impact, cunoscut drept limita K-Pg, cea care marchează granița dintre Cretacic și Paleogen.
Condritele carbonoase reprezintă, potrivit cercetătorilor, doar aproximativ 3 până la 5% din totalul meteoriților recuperați vreodată de pe suprafața Pământului. Subtipul CO, numit și condrit carbonos de clasă Ornans, este și mai rar în interiorul acestei categorii deja restrânse, fiind considerat unul dintre materialele cele mai primitive și mai puțin alterate rămase de la formarea sistemului solar.
„Condritele carbonoase de clasă Ornans nu seamănă deloc cu meteoriții obișnuiți din colecțiile de muzeu”, a declarat dr. Philippe Claeys, geochimist la Vrije Universiteit Brussel și profesor invitat la UBC în perioada studiului, citat într-un comunicat al universității canadiene. Potrivit lui Claeys, un condrit CO conține mult mai puține elemente volatile — precum carbon, zinc, apă și, în special, sulf — comparativ cu alte clase de meteoriți identificate până acum pe Pământ.
Acest detaliu chimic schimbă puțin modul în care oamenii de știință înțeleg mecanismul exact al extincției. Descoperirea nu contrazice teoria impactului ca declanșator al dispariției în masă, însă sugerează că sulful adus direct de meteorit nu a fost, probabil, principalul vinovat pentru dezastrul climatic care a urmat. Claeys a explicat că acest lucru nu schimbă teoria despre cauza extincției, dar face mai puțin probabil ca sulful din impactor să fi fost factorul decisiv, rolul principal revenind, cel mai probabil, prafului fin aruncat în atmosferă. Cu alte cuvinte, norii uriași de particule fine, aruncați în atmosferă de forța impactului, ar fi jucat rolul central în blocarea luminii solare, prăbușirea temperaturilor și oprirea aproape completă a fotosintezei la nivel global.
Ipoteza se leagă de o cercetare mai veche
Ipoteza se leagă de o cercetare mai veche a aceluiași Philippe Claeys, publicată în 2023 în Nature Geoscience, care a modelat modul în care praful fin rezultat din impact ar fi putut persista în atmosferă timp de ani întregi, răcind drastic planeta. De asemenea, un studiu separat, apărut în 2025 în Nature Communications, a estimat că impactul de la Chicxulub ar fi eliberat de aproximativ cinci ori mai puțin sulf decât presupuneau modelele numerice anterioare, o concluzie care se potrivește acum cu compoziția săracă în sulf a condritelor CO.
Măsurătorile de izotopi de nichel au fost realizate de echipe de la Institut de Physique du Globe și Université de Paris, pe probe adunate de-a lungul mai multor ani din situri aflate în Danemarca, Spania și Italia. Este o muncă de precizie extremă, pentru că doar o fracțiune infimă din meteoritul original s-a păstrat în stratul de argilă K-Pg — restul obiectului s-a vaporizat aproape complet în momentul impactului. „Este o muncă dificilă”, a explicat Claeys, adăugând că doar o cantitate minusculă din proiectil s-a păstrat în stratul de argilă, deoarece meteoritul s-a vaporizat aproape în întregime la impact.
Semnătura izotopică de nichel a funcționat practic ca un cod de bare chimic, permițând cercetătorilor să restrângă identitatea impactorului la această clasă rară de meteoriți, chiar și în absența unor fragmente fizice semnificative. Rezultatul se bazează pe o descoperire anterioară, din 2024, obținută printr-o metodă diferită — analiza izotopilor de ruteniu — care arătase deja că obiectul de la Chicxulub avea o compoziție de tip carbonos, format dincolo de orbita lui Jupiter, și nu aparținea categoriei mai comune de asteroizi din sistemul solar interior. Studiul de nichel duce analiza cu un pas mai departe, restrângând acea familie largă la o subcategorie mult mai specifică de obiect, deși cercetătorii nu exclud complet nici varianta unui tip înrudit, mai puțin obișnuit, numit CT.
Originea exactă a meteoritului rămâne, deocamdată, necunoscută. Cercetătorii cred că acesta ar fi putut proveni fie dintr-o regiune îndepărtată a sistemului solar exterior, bogată în resturi stâncoase, fie din partea exterioară a centurii de asteroizi, aproape de Jupiter. „Faptul că am fost loviți de un proiectil atât de rar și de îndepărtat arată cât de mult ghinion au avut dinozaurii”, a spus Claeys.
Impactorul de la Chicxulub avea, potrivit estimărilor, între 10 și 15 kilometri în diametru, aproximativ șase mile, și a lovit Pământul cu o viteză de circa 64.000 de kilometri pe oră. Coliziunea a format uriașul crater Chicxulub, aflat astăzi îngropat sub Peninsula Yucatán din Mexic, și a provocat dispariția a aproximativ 75% din toate speciile de pe planetă, inclusiv a tuturor dinozaurilor nezburători.
