Timp de șapte decenii, manualele, enciclopediile și ghidurile turistice au repetat aceeași frază: inscripția „Decebalvs per Scorilo” de pe vasul descoperit la Sarmizegetusa Regia în 1954 înseamnă „Decebal, fiul lui Scorilo.” Această interpretare a intrat în cultura populară, a circulat în sute de articole și a consolidat una dintre cele mai citate filiere genealogice din istoria Daciei — legătura directă dintre doi regi. Numai că lucrurile nu stau chiar așa. Cercetătorii Ion Horațiu Crișan și I.I. Russu au demonstrat că traducerea propusă inițial de istoricul Constantin Daicoviciu este, cel mai probabil, eronată. Iar implicațiile acestei corecții nu sunt minore. Dacă inscripția nu confirmă că Decebal era fiul lui Scorilo, atunci una dintre puținele surse materiale despre genealogia regelui dac devine mult mai ambiguă. Și odată cu ea, o parte din ceea ce credem că știm despre succesiunea la tronul de la Sarmizegetusa.
Vasul care a schimbat istoria — sau poate a schimbat-o din greșeală
Sarmizegetusa Regia — capitala regatului dac, monument UNESCO, sit inclus în Parcul Natural Grădiștea Muncelului-Cioclovina, pe aproape 40.000 de hectare în Munții Șureanu — era deja un șantier arheologic activ când, în vara lui 1954, săpăturile coordonate de Constantin Daicoviciu au scos la iveală ceva ieșit din comun.
Vasul cu inscripția DECEBALVS PER SCORILO a fost descoperit la Sarmizegetusa Regia (Grădiștea de Munte, comuna Orăștioara de Sus, județul Hunedoara) și a fost restaurat din fragmentele ceramice descoperite în săpăturile coordonate de Constantin Daicoviciu, în 1954 și 1955, împrăștiate în centrul unei clădiri cu plan circular de mari dimensiuni, alături de un bogat inventar datat la finalul secolului I după Hristos.
Dimensiunile vasului sunt neobișnuite prin ele însele — un metru înălțime, diametru similar — dar ceea ce l-a transformat imediat în centrul atenției academice a fost altceva. Pe exteriorul pereților, sub buză, fuseseră imprimate ștampile cu litere latine, grupate în patru perechi de cartușe. Unul din cartușe conținea numele DECEBALVS și al doilea formula PER SCORILO.
Vasul se află astăzi în custodia Muzeului Național de Istorie a României din București. Nu doar că forma sa nu are analogii în repertoriul ceramic datat, dar pare greu de explicat ca funcționalitate. Este un „unicum” în repertoriul descoperirilor din epoca târzie a fierului din Dacia preromană, dar și în spațiul mai larg greco-roman.
Un fragment pierdut, redescoperit după 164 de ani
Povestea vasului are și un capitol mai puțin cunoscut, care adaugă un strat suplimentar de mister. Un fragment ceramic cu inscripția PER SCORILO fusese identificat undeva în zona Dealului Grădiștii la începutul secolului al XIX-lea, în timpul cercetărilor de teren organizate de Fiscul Austriac. Fragmentul ceramic respectiv nu s-a păstrat și de descoperire nu s-a aflat decât în 1968, când s-au publicat rapoartele austriece din 1803.
Cu alte cuvinte, o parte din aceeași inscripție existase în circuitul informațional cu aproape un secol și jumătate înainte ca vasul să fie dezgropat sistematic — fără ca nimeni să știe, timp de 165 de ani, că cele două fragmente aparțineau aceleiași povești.
Constantin Daicoviciu și interpretarea care a intrat în manuale
C. Daicoviciu a interpretat inscripția de pe vasul de la Sarmizegetusa ca o inscripție în limba dacilor, traducând-o prin „Decebal fiul lui Scorilo”. Cuvântul „per”, înrudit cu latinescul „puer”, ar avea în limba traco-dacilor înțelesul de „fiu”, ca, de pildă, în numele Zuper.
Raționamentul lui Constantin Daicoviciu nu era lipsit de suport. Celebrul istoric relata, în anii 70, că acestea înseamnă, în limba dacă, „Decebal fiul lui Scorilo”, făcând în acest fel legătura cu sursele antice care menționau regi daci cu astfel de nume, „per” fiind un cuvânt dacic ce ar însemna „copil”, înrudit cu latinescul „puer”.
Fiul Hadrian Daicoviciu a preluat și aprofundat interpretarea. „Alfabetul grecesc e înlocuit cu cel latin; pe marele vas de cult descoperit la Sarmizegetusa inscripția DECEBALVS PER SCORILO e redactată în limba dacilor, dar cu litere latine”, constata Hadrian Daicoviciu. El mergea mai departe, susținând că vasul era unul de cult — interpretare care ar explica funcționalitatea sa neobișnuită și prezența numelui regelui în context ritual.
Interpretarea Daicoviciu a generat un lanț de consecințe istoriografice. Dacă Decebal era fiul lui Scorilo, iar Scorilo apare la istoricul got Iordanes sub forma „Coryllus”, atunci se putea reconstitui o linie de succesiune la tronul Sarmizegetusei. „Opera târzie a lui Iordanes ne ajută, să stabilim următoarea succesiune la tronul de la Sarmizegetusa: Deceneu, Comosicus, Coryllus, Dorpaneus, Decebal”, scria istoricul Hadrian Daicoviciu, în volumul „Dacii”, publicat la Editura Științifică, în 1965.
Crișan și Russu: de ce traducerea este greșită și ce spune vasul cu adevărat
Argumentul central al celor care au contestat interpretarea Daicoviciu nu vine din lingvistică dacă — o limbă cu surse extrem de fragmentare — ci din compararea vasului cu alte artefacte similare din aceeași epocă.
Ion Horațiu Crișan și I.I. Russu au propus o interpretare mult mai apropiată de sensul altor inscripții de pe vase, de lut sau metal, din lumea antică și anume că aceasta i-ar indica pe proprietarul vasului și pe olarul care l-a făcut, inscripția fiind în latină: „(vasul lui) Decebalvs (făcut) prin Scorilo”.
Logica este simplă și are precedent solid în arheologia greco-romană. Pe vase comerciale și de lux din lumea antică, formula standard de ștampilare indica două lucruri: proprietarul sau comanditarul obiectului și meșterul care îl realizase. Prepoziția latină „per” — „prin”, „de către” — era exact prepoziția folosită pentru a indica agentul, meșterul sau intermediarul. Nu traducerea unui presupus cuvânt dac.
Dacă această interpretare este corectă, vasul nu spune nimic despre genealogia lui Decebal. Spune că Decebal a comandat sau deținut vasul și că acesta a fost realizat de un meșter cu numele Scorilo — nume dacoget documentat și în alte surse.
A treia variantă: o dedicație regală
O a treia variantă aparține lui C.C. Petolescu, care a recunoscut tot limba latină și a interpretat ștampila ca o dedicație — „de la Decebal pentru Scorilo” — caz în care numele ar putea, din nou, să reprezinte personaje regale.
Această interpretare este, din punct de vedere lingvistic, la fel de plauzibilă ca cea a lui Crișan și Russu. Prepoziția latină „per” cu sensul de „pentru” apare în utilizări epigrafice din perioada imperială. Dacă vasul era un dar diplomatic sau ritual al regelui Decebal către un personaj pe nume Scorilo — nobil, comandant militar sau mare preot — atunci inscripția ar fi un document al relației dintre doi contemporani, nu al filiatiei tată-fiu.
Ce știm despre Scorilo din alte surse și de ce numele apare diferit la diverși autori antici
Una dintre dificultățile centrale ale dezbaterii o constituie identificarea lui Scorilo cu regele menționat de Iordanes. Ținând seama că numai la istoricul got apare sub forma „Scorilo” și că alți cronicari antici îl numesc Coryllus sau Curyllus, trebuie subliniat că Iordanes nu transcrie întotdeauna corect numele trace. În „De origine actibusque Getarum”, Deceneos apare la el ca Dicineus, regele trac Seuthes apare ca Zeuta, iar geții ca goți.
Această imprecizie sistematică a lui Iordanes face dificilă echivalarea automată dintre Scorilo de pe vas și Coryllus/Curyllus din sursele cronicărești. Numele dacice sufereau deformări semnificative în transliterare, iar un singur l sau r în plus sau în minus poate indica personaje complet diferite sau același personaj filtrat prin mai mulți intermediari lingvistici.
Există și o interpretare lingvistică fascinantă a termenului Scorilo, avansată de prof. Adrian Bucurescu. Prof. Bucurescu afirmă că SCORILO este un cuvânt dac, un participiu cu sensul de „creat, împodobit, desenat, scris”. Pentru rădăcina SCORI- și sensul cuvântului se aduc ca argumente forma și sensul a două cuvinte indo-europene: latinul SCRIBO „a scrie” și vechiul skandinav SKORA „crestătură pe răboj”. Din SCORIS, avem verbele românești A SCORMONI și A SCURMA.
Dacă această etimologie este corectă, „Scorilo” nu ar fi un antroponim, ci un epitet sau o titulatura — „cel scris”, „cel împodobit”, „cel creat” — ceea ce ar adăuga o a patra variantă de interpretare a întregii inscripții.
Ce știm cu certitudine despre Decebal și ce rămâne speculație
Dincolo de dezbaterea filologică, datele istorice despre Decebal rămân solide în liniile lor mari. Potrivit istoricilor, Decebal s-a născut între anii 50 și 60 ai erei noastre și a ajuns la conducerea țării în anul 87, într-o perioadă în care Dacia se afla sub amenințarea armatelor romane. Puterea i-a fost cedată de bunăvoie, potrivit relatărilor unor istorici antici, de către regele Duras.
Decebal a câștigat primul război cu Traian în 102 d.Hr., obținând un tratat avantajos. Al doilea război, purtat între 105 și 106 d.Hr., s-a încheiat cu cucerirea și distrugerea sistematică a Sarmizegetusei. Regele Decebal s-a sinucis în timp ce era urmărit de un detașament de călăreți romani, tăindu-și gâtul cu o sabie încovoiată. Scena este imortalizată pe Columna lui Traian de la Roma.
Ceea ce rămâne incert este exact ce spune vasul cu inscripția DECEBALVS PER SCORILO despre originile sale. Și, implicit, dacă Scorilo a fost tatăl său, un meșter olar, un nobil destinatar al unui cadou regal sau pur și simplu un participiu dacic care înseamnă „cel scris.”
Singura inscripție dacică certă de pe teritoriul României
Miza dezbaterii depășește cu mult un simplu exercițiu filologic. Până astăzi, singura inscripție sigur dacică (în afara unor cuvinte singulare) descoperită pe teritoriul României pare a fi doar DECEBALVS PERSCORILO.
Aceasta înseamnă că vasul de la Sarmizegetusa Regia este, practic, singurul document scris de proveniență dacică păstrat până în zilele noastre. Fiecare cuvânt de pe el poartă o greutate documentară disproporționată față de dimensiunile fizice ale artefactului. Modul în care îl citim — dacă „per” înseamnă „fiu”, „prin” sau „pentru” — determină dacă avem un document genealogic, un act comercial sau o dedicație diplomatică.
Iar dacă traducerea Daicoviciu este greșită, cum susțin Crișan, Russu și alți cercetători, atunci cea mai celebră inscripție dacică din România nu confirmă ceea ce am crezut că confirmă timp de 70 de ani.
Poate un singur vas să redefinească istoria Daciei?
Întrebarea nu este retorică. Sarmizegetusa Regia a oferit de-a lungul timpului descoperiri care au forțat revizuiri majore ale înțelegerii civilizației dace: brățările dacice de aur repatriate, matrița pentru bijuterii, truza medicală, kosoni și monede care dovedesc integrarea în rețelele comerciale ale lumii antice. Fiecare obiect suplimentar adaugă nuanțe unui tablou reconstruit în mare parte din surse romane — adică din perspectiva adversarilor.
Vasul cu inscripția DECEBALVS PER SCORILO rămâne, în absența unor documente noi, un obiect care pune mai multe întrebări decât răspunsuri oferă. Poate că tocmai aceasta este valoarea lui cea mai profundă. Nu certitudinea că Decebal era fiul lui Scorilo. Ci amintirea că istoria antică, chiar și cea despre care credem că o știm bine, este adesea mult mai complexă și mai deschisă decât pare la prima lectură.
