Google a cerut angajaților să renunțe la platforma de videochat Zoom, din cauza suspiciunilor privind securitatea datelor. Zoom este operată de o firmă din China în care, potrivit unor surse, este implicat și guvernul comunist de la Phenian, relatează GadgetReport.ro
Google a trimis un email tuturor angajaților prin care i-a informat că discuțiile pe Zoom prezintă o serie de ,,vulnerabilități de securitate’’ și i-a îndemnat să folosească Meet, platforma proprie, un competitor direct pentru Zoom, relatează Business Insider.
„Politica noastră este de a nu lăsa angajații să folosească aplicații neautorizate pentru tot ce ține de rețeaua de comunicare internă’’, a declarat un purtător de cuvânt al Google.
„Echipa noastră de securitate a informat angajații să elimine aplicația Zoom Desktop Client de pe PC-urile și laptopurile companiei, pentru că nu aceasta nu întrunește condițiile de securitate’’, a mai spus acesta.
,,Angajații pot folosi aplicația Zoom în relația cu familia și prietenii, însă doar din browser sau de pe telefonul mobil’’, precizează Google.
Google este a doua mare companie, după Tesla, care ia o astfel de măsură, pe motiv că aplicația stochează datele personale ale utilizatorilor, iar modul în care acestea sunt folosite este necunoscut.

Cu o experiență de 15 ani în domeniul jurnalismului IT&C, Cristi Popa este un expert în a traduce complexitatea tehnologică în termeni simpli și ușor de înțeles pentru publicul larg. Pasionat de inovație și tehnologie, el urmărește îndeaproape evoluțiile din industrie și le aduce la cunoștința cititorilor într-un mod captivant și informativ.
Cristi Popa a lucrat pentru publicații de top, atât online, cât și offline, unde a acoperit o gamă largă de subiecte, de la lansări de produse noi și tendințe tehnologice emergente, până la probleme de securitate cibernetică și impactul tehnologiei asupra societății. El a intervievat lideri din industrie, experți și utilizatori obișnuiți, oferind cititorilor perspective unice și valoroase asupra lumii tehnologiei.
Pe lângă activitatea sa jurnalistică la GadgetReport.ro, Cristi este un vorbitor public căutat și un moderator la evenimente din domeniu.