Demn de SF. A fost inventată pielea artificială care înmagazinează energia solară

Îţi place? Dă
şi

piele artificială piele-artificiala

Cercetătorii de la Universitatea din Glasgow au dezvoltat un nou tip de piele artificială care prezintă o caracteristică specială – are un strat de grafen care îi permite să înmagazineze energia solară, relatează GadgetReport.ro

piele artificială BANNER_gadget

Stratul de grafen permite captarea a peste 98% din lumina ambientală, astfel că pielea artificială poate oferi implanturilor şi roboţilor energia necesară pentru funcţionare.

Dr. Ravinder Dahiya a prezentat o proteză de braţ, din silicon, acoperită cu acest nou tip de piele artificială, care ar costa numai 350 de dolari. „Este un cost foarte mic pentru o proteză medicală, în condiţiile în care produsele similară sunt vândute cu mii de dolari”, a declarat cercetătorul.

Potrivit acestuia, invenţia va putea fi folosită din momentul în care va fi dezvoltată o tehnologie care să folosească energia captată de grafen. Cum arată prototipul vedeţi în clipul video de mai jos.

GadgetReport.ro relata, recent, că peste numai câţiva ani, ne va fi aproape imposibil să deosebim roboţii de oameni.

Cercetătorii de la Universitatea Oxford lucrează la o nouă tehnologie care ar putea oferi roboţilor piele şi organe umane. Scheletele robotice ar urma să ia locul cobailor în domeniul transplanturilor.

Pierre-Alexis Mouthuy şi Andrew Carr, doi cercetători de la Oxford University, vor ca roboţii să poarte pielea şi organele pentru transplant înainte să fie transferate pe oameni.

piele artificială roboti-gadgetreport

Cercetătorii spun că roboţii sunt deja capabili să ofere multe reacţii fizice similare corpului uman, astfel că testele ar urma să fie mai relevante decât orice simulare făcută în laborator.

Mai mult, folosirea roboţilor pentru testele medicale va elimina, în viitor, necesitatea testării diferitelor tratamente şi soluţii medicale pe animale-cobai.

 

Hastings, şeful Netflix: În 15 ani, nu vom mai deosebi roboţii de oameni

Tehnologia va înregistra un progres fantastic în următorii ani, astfel că formele de viaţă artificiale vor deveni parte din viaţa noastră cotidiană. O spune Reed Hastings, fondatorul Netflix, care prevede că, în următorii 5-15 ani, vom trăi o realitate pe care acum o vedem doar în filmele SF.

Înainte să fondeze Netflix, Reed Hastings a fost considerat unul dintre cei mai buni absolvenţi de la Stanford University, unde şi-a luat masterul în 1988.

Expertul în tehnologie a declarat, anul trecut, la conferinţa DLD desfăşurată în Munchen,  că „ în următorii 5-15 ani va veni momentul când vom duce o discuţie cu trei persoane şi nu vom şti care din ele este o maşină (robot – nr)”.

piele artificială mana-robotica-gadgereport

Reed Hastings este optimist că vom şti să gestionăm impactul tehnologiei şi că nu se va ajunge la scenariile apocaliptice din filme.

Pe de altă parte, potrivit fondatorului Netflix, în viitorul apropiat, lumea se va confrunta cu dilema fundamentală a ingineriei genetice – vom putea să ne modificăm genele copiilor în aşa fel încât aceştia să trăiască mai mult, să aibă „specificaţii” superioare nouă. “Omenirea va trebui să ia o decizie în acest sens”, a declarat Hastings.

„Abilitatea de a upgrada codul nostru genetic ne-ar putea face mai Inteligenţi şi mai deştepţi”, a precizat acesta, afirmând că „acest lucru ar putea fi cea mai bună speranţă pentru a-i depăşi pe roboţi”.
“Viitorul va fi o cursă între formele de viaţă din carbon (oamenii -n.r.) şi cele din silicon (roboţii-n.r.). Ambele evoluează rapid. Este neclar care formă de inteligenţă va fi cea dominantă în următorii 100, 150 de ani”, a mai spus acesta.

Reed Hastings nu este primul expert care avertizează asupra pericolelor dezvoltării inteligenţei artificiale. Bill Gates, Steve WOZNiak şi Stephen Hawking au lansat semnale similare.

Scrie un comentariu