Un parteneriat american propune o navă care este în același timp centrală electrică, uzină de desalinizare și centru de date pentru inteligența artificială. Blue Economy VITAL 100 MW Kraaken ar trimite la țărm 40 MW continuu, suficient pentru 32.000 de locuințe, ar desaliniza 30 de milioane de litri de apă pe zi și ar păstra 60 MW pentru un centru de date. Fără teren, fără racord la rețea și, spun autorii, fără combustibil convențional.
Ce ar face, concret, nava Kraaken
Proiectul aparține firmei de inginerie navală InMar Technologies și dezvoltatorului de sisteme energetice OptiFuel Systems, care lucrează împreună sub numele Optimal Transit. Este a doua configurație a unui concept prezentat în iulie, pe atunci gândit exclusiv ca centru de date plutitor, autoalimentat, cu variante de 10, 20, 50 și 100 MW.
Noua versiune păstrează același sistem de putere de 100 MW, aceeași carenă și aceeași infrastructură de ancorare, dar împarte producția între calcul și servicii publice pentru comunitățile de coastă din apropiere sau pentru zone lovite de dezastre. Apa produsă ar ajunge pentru circa 150.000 de oameni.
De unde vin cei 100 de megawați
Inima sistemului este motorul patentat Digital Ocean Thermal, prescurtat DOT, o versiune puternic modificată a tehnologiei OTEC, conversia energiei termice a oceanului. Principiul clasic folosește diferența de temperatură dintre apa caldă de la suprafață și apa rece de la câteva sute de metri adâncime: apa caldă vaporizează un fluid cu punct de fierbere scăzut, de obicei amoniac, vaporii învârt o turbină, iar apa rece condensează fluidul la loc.
Kraaken adaugă o a doua sursă de căldură, iar aici stă ideea originală: propriile calculatoare. În loc să arunce căldura reziduală în ocean, cum fac alte proiecte de centre de date submarine, o recuperează.
Potrivit schemei publicate de companie, apa de mare intră la aproximativ 25 de grade Celsius și încălzește amoniacul într-un vaporizator. Serverele răcite cu lichid trimit căldura lor reziduală, de circa 45 de grade, printr-o magistrală termică integrată către un modul numit AHEB, care „supraîncarcă” vaporii înainte de turbină. După destindere, apa rece de 5 grade condensează amoniacul, iar o pompă închide ciclul.
Compania susține că arhitectura reduce dimensiunea turbinei cu circa 70%, pe cea a pompelor de apă rece și a condensatorului tot cu 70%, costurile de pompare a apei calde și ale vaporizatorului cu 40%, costurile de pompare a amoniacului cu 40% și diametrul conductei de apă rece cu 70%. Sunt cifre impresionante, dar încă nedemonstrate în practică.
Apa potabilă iese din aceeași instalație
Partea inteligentă a proiectului este că aceeași infrastructură termică face și desalinizarea. Metoda se numește distilare prin expansiune în vid: la presiune suficient de scăzută, apa de mare fierbe mult sub 100 de grade. Vaporii lasă sarea în urmă și sunt condensați apoi cu ajutorul aceluiași curent de apă rece. Este un procedeu apropiat de OTEC-ul în ciclu deschis, unde apa dulce apare ca produs secundar al procesului termic.
O navă care poate pleca din calea furtunii
Kraaken nu este o platformă fixată de fundul mării, ci o navă cu carenă SWATH, cu suprafață mică la linia de plutire. Flotabilitatea stă în două corpuri scufundate, legate de structura superioară prin coloane înguste, ceea ce înseamnă stabilitate mult mai bună pe mare agitată.
Configurația inițială de 100 MW are aproximativ 91 de metri lungime și 50.000 de tone lungi, iar varianta de 10 sau 20 MW ar măsura în jur de 76 de metri. Echipamentele de calcul sunt modulare și răcite cu lichid, deci pot fi înlocuite cu generații noi de procesoare grafice fără a schimba nava.
Legătura cu uscatul se face printr-un sistem ombilical cu deconectare rapidă. Dacă se apropie o furtună majoră, nava s-ar desprinde în câteva ore, s-ar deplasa pe propria propulsie și ar reveni după ce trece pericolul. Designul anterior menționa viteze apropiate de 16 noduri, aproximativ 30 km/h. Aceeași mobilitate i-ar permite să plece definitiv dacă expiră contractul, dacă se schimbă situația politică sau dacă o zonă de dezastru are mai mare nevoie de ea.
Compania propune și gruparea a cinci nave într-o zonă de trei kilometri în larg, ceea ce ea numește „Sovereign Power Park”: aproximativ 200 MW trimiși la țărm, 151 de milioane de litri de apă pe zi și 300 MW de capacitate de calcul.
Cât ar costa un asemenea centru de date pe apă
Optimal Transit estimează costul complet al unei nave VITAL la aproximativ 587 de milioane de dolari. Pentru comparație, dezvoltatorii calculează că o centrală de 40 MW, o uzină de desalinizare de 30 de milioane de litri pe zi și o clădire pentru un centru de date de 60 MW, construite separat pe uscat, ar costa împreună între 750 de milioane și 1,33 miliarde de dolari. Rezultă un avantaj de cost de 44 până la 78%, iar termenul de punere în funcțiune ar scădea de la șase-zece ani la aproximativ trei.
Unde stau semnele de întrebare
Deocamdată nu există niciun Kraaken pe apă. În anunțul din iulie, compania spunea că finanțarea de serie A acoperă desenele de inginerie pregătite pentru certificarea ABS și validarea prin geamăn digital a motorului DOT, iar producția depinde de o rundă de serie B propusă pentru 2027. Detaliile sunt publicate pe site-ul Optimal Transit.
A doua rezervă ține de fizică. OTEC funcționează cu o diferență mică de temperatură, deci cu randament mic. Un studiu din 2026 care a modelat o centrală OTEC de 100 MW net a obținut un randament termic de doar 3,75%, la adâncimea optimă de 700 de metri pentru apa rece. Administrația americană pentru oceane și atmosferă, NOAA, estimează că o centrală OTEC convențională de 100 MW ar trebui să vehiculeze între 38 și 76 de miliarde de litri de apă de mare pe zi, printr-o conductă de aproximativ 10 metri diametru, coborâtă la circa 1.000 de metri. Instalarea acelei conducte rămâne una dintre marile probleme inginerești ale domeniului.
Optimal Transit susține că DOT taie diametrul conductei cu 70%, ceea ce ar schimba complet ecuația. Rămâne însă o întrebare evidentă pentru o navă gândită să se deconecteze și să fugă din calea unui uragan: cum se cuplează, cum se decuplează și cum supraviețuiește prizei de apă de adâncime acelei manevre. Materialele publice nu oferă încă răspunsul.
Mai există și o problemă de aritmetică. Cei 40 MW exportați plus cei 60 MW pentru calcul consumă deja întreaga capacitate de 100 MW, deși desalinizarea, pomparea apei de mare și sistemele auxiliare ale navei au și ele nevoie de energie. Compania vorbește despre putere netă, dar nu a publicat un bilanț detaliat care să arate cum sunt acoperite aceste consumuri proprii.
În fine, Optimal Transit afirmă că DOT ar putea funcționa de la ape ecuatoriale până la cele arctice. OTEC-ul clasic este însă asociat aproape exclusiv cu zonele tropicale, pentru că NOAA consideră necesară o diferență de temperatură de peste 20 de grade pe tot parcursul anului.
De ce merită totuși urmărit
Niciuna dintre aceste rezerve nu face proiectul imposibil. Componentele lui, de la ciclul Rankine și amoniacul ca agent de lucru până la recuperarea căldurii reziduale, desalinizarea în vid, carena SWATH și serverele răcite cu lichid, sunt tehnologii cunoscute. Extraordinar este să le pui pe toate împreună, să livrezi 100 MW net de pe o navă care se poate muta și să faci asta cu 587 de milioane de dolari.
Presiunea care împinge asemenea idei este reală. Consumul centrelor de date pentru inteligență artificială crește rapid, iar apa potabilă a devenit deja o miză geopolitică, așa cum am arătat în articolul despre apa potabilă ca bombă cu ceas a Orientului Mijlociu. Alte echipe caută soluții mai simple, cum ar fi bateria cu sodiu care ar putea transforma apa de mare în apă potabilă.
