Construit cu 6.000 de ani înainte de Stonehenge, Gobekli Tepe este considerat drept cel mai vechi templu din lume. Ca să vă faceți o idee, Gobekli Tepe a fost construit cu 500 de ani înainte de vestigiile primelor ferme agricole descoperite vreodată. Asta ar putea însemna că întregul nostru concept despre modul în care a început civilizația umană trebuie regândit.
„Gobekli schimbă totul”. Și nu este o exagerare: când Gobekli Tepe a fost descoperit în 1994, a schimbat modul în care înțelegem ascensiunea civilizațiilor umane.
Cercetătorii din Turcia au spus-o deja, de nenumărate ori, că acesta poate fi considerat „punctul zero al istoriei lumii”.
Situat lângă Yağmurlu și la aproximativ 35 de kilometri est de situl Karahan Tepe, vechi de 12.000 de ani, Gobekli Tepe include ruinele unui templu masiv, construit din stâlpi organizați în inele de piatră.
Stâlpii sunt decorați cu sculpturi complicate de lei, scorpioni și vulturi. Stâlpii reprezintă bazele unei structuri ale cărei blocuri de piatră cântăresc mai mult de 10 tone. Cum au fost transportate aceste coloane, cum au fost sculptate – rămâne un mister!
Cel mai vechi templu din lume
Gobekli Tepe a fost construit în mileniile 10 î.Hr. – acum mai bine de 11.500 de ani. Spre comparație, Stonehenge a fost construit în 3000 î.Hr., iar cele mai vechi semne ale scrierii umane au fost create în Sumer în 3.300 î.Hr. Asta înseamnă că Gobekli Tepe nu este doar mai vechi decât limbajul scris. De la construcția lui Gobekli Tepe la inventarea cuvântului scris a trecut mai mult timp decât de la Sumer până astăzi.
Misterul constelației „Apedu n Ra”, cunoscută doar de egipteni
Ministrul Culturii și Turismului din Turcia, Mehmet Nuri Ersoy, a vorbit la cel de-al 10-lea Congres Internațional de Turism că în Göbekli Tepe continuă un „program de excavare intensivă și rapidă”, care a dat până acum „250 de obeliscuri cu figuri de animale”.
Avionul secret X-37b. Una dintre cele mai interesante și misterioase nave spațiale din lume
Mai mult chiar, cercetătorii afirmă că templul a fost construit chiar înainte de primele vestigii ale agriculturii! Primele semne de activități agricole apar abia înainte de 9.500 î.Hr..
Altfel spus, cei care au construit uriașul templu habar nu aveau de agricultură dar erau capabili să construiască astfel de structuri cu o inginerie demnă de epoca modernă! O afirmație tulburătoare care vine să susțină ideea că istoria civilizației ar trebui rescrisă.
O poveste încâlcită
Atunci când au descoperit primele vestigii, în anii 1960, cercetătorii turci au crezut că au de-a face cu vestigiile unui cimitir medieval. Asta după ce au găsit o serie de plăci de calcar sparte și fragmente osoase.
Abia în 1994, Klaus Schmidt, un arheolog german, a început să investigheze sit-ul cu mai mare atenție. Iar din momentul în care a început să escaveze, a rămas șocat. „Într-un minut de când l-am văzut prima dată, am știut că am două opțiuni – pleacă și nu spune nimănui sau petrece restul vieții mele lucrând aici”.
În urma săpăturilor a descoperit ruinele templului care, datat cu radiocarbon, s-a dovedit că este de acum 11.500 de ani.
Misterul Zeelandia. Un continent vechi de 1 miliard de ani, scufundat în ocean
,,Nu există vetre de gătit, case, gropi de gunoi sau ferme care să sugereze că cineva s-a stabilit vreodată și a început un oraș în jurul său. În schimb, se pare că oamenii care l-au folosit au fost în permanență în mișcare. Erau vânători nomazi care nu puteau sta mult timp într-un singur loc’’, a declarat acesta.
Potrivit acestuia, templul avea rolul de loc pentru sărbători. În interior au fost găsite resturi de animale sălbatice precum căprioare, păsări, gazele ce cu siguranță au fost sacrificate. Întregul ceremonial era udat din belșug cu băuturi, probabil bere, după vasele de piatră descoperite în sit. Multe dintre ele aveau peste 40 de litri, semn că la aceste ritualuri participau sute de oameni.
Cine sunt cei care au construit Gobekli Tepe
O întrebare la care știința nu are încă un răspuns. Poate fi o civilizație străveche de care nu știm nimic sau poate, cine știe, putem vorbi de teoria extratereștrilor antici.
,,Acest templu a fost construit de niște oameni care aveau cunoștințe temeinice de inginerie. Știau cum să taie roci masive, de 10 tone, cum să le transporte, cum să le așeze în așa fel încât să nu se prăbușească, știau legile matematicii, știau să evalueze raporturile de forte, să construiască durabil. Și asta înainte să apară primele ferme, agricultura așa cum o știm noi astăzi. Cine sunt acești oameni? Ce reprezintă vestigiile lăsate de ei? De unde au venit și cum au dispărut. Mistere la care nu am găsit încă răspunsuri dar care vin să spulbere tot ceea ce știm legat de istorie’’, a declarat Klaus Schmidt.
Poate erau extratereștri sau poate au fost ajutați de ,,zeii din cer’’ să construiască?
Misterul Stonehenge! Megaliții, construiți dintr-un material aproape indestructibil
Un comentariu
tablitele de la Tărtăria sunt mai vechi decat scrierile sumeriene. si in plus am inteles ca la Arad s-au descoperit ruine mai vechi. o localitate mai bine organizata