Unul dintre cele mai fascinante vestigii ale lumii antice este situl templelor din Baalbek, din Liban. Dincolo de vestigiile templelor romane, situl include o serie de ruine megalitice antice, cu monoliți de mii de tone, care aparțin unei civilizații necunoscute. Unii spun că ar fi contemporanii lui Noe, alții cred că e vorba de extratereștri.
Templele din Baalbek datează din aproximativ 9.000 î.Hr., când zeii mesopotamieni și fenicieni erau venerați.
În timpul Imperiului Roman, situl a devenit cunoscut sub numele de Heliopolis, „Orașul Soarelui”, fondat de Alexandru cel Mare în 334 î.Hr., iar mai târziu a devenit locul templelor romane dedicate lui Jupiter, Baco și Venus, pe baza cultului popular dedicat acestui celebru triumvirat.
Deși pietrele de temelie și locul de unde au fost extrase sunt cunoscute de ceva timp, cel mai mare megalitic al sitului a fost descoperit abia recent, chiar în momentul în care o echipă de cercetători încerca să stabilească cum au fost transportate cele trei blocuri masive ale fundațiilor Templului lui Jupiter și de ce alte două ca ele au fost lăsate în carieră.
Cu o greutate impresionantă de 1650 de tone, monolitul are 20 de metri lungime, 6 metri lățime și 5,5 metri înălțime și este considerată cea mai mare piatră sculptată descoperită vreodată, depășind celălalt monolit abandonat și misterios de gigantic din aceeași carieră, cunoscut sub numele de Hajar al-Hubla, sau „Piatra femeii însărcinate”, care cântărește 1 200 de tone.
Nici chiar marile piramide din Egipt nu pot concura cu giganticele pietre din fundatia templului lui Baal/Jupiter.
Templele romanilor, construit pe ruine mult mai vechi
Unul dintre cele mai spectaculoase vestigii ale acestui complex este Templul lui Jupiter, construit de romani în secolul I î.Hr..
În fundația sa se află trei pietre megalitice de aproximativ 800 de tone fiecare, cunoscute sub numele de „triliton”.
Pentru a muta aceste pietre în zilele noastre ar fi nevoie de efortul unora dintre cele mai puternice macarale din lume.
Pentru comparație, pietrele folosite la construirea Stonehenge cântăresc aproximativ 25 de tone fiecare.
Astăzi au mai rămas doar șase din cele 54 de coloane din Templul lui Jupiter, majoritatea fiind îndepărtate de-a lungul timpului pentru a fi reutilizate în alte lucrări.
Opt dintre ele au fost duse la Constantinopol, iar altele au căzut din cauze naturale. Aceste coloane impresionante, înalte de 30 de metri și cu un diametru de 2,5 metri, sunt cele mai mari din lumea clasică.
Cine a construit coloanele uriașe?
Cercetători precum Graham Hancock consideră ca o civilizație pre-diluviană, ce datează de acum 12.000 de ani, și cu o tehnologie avansată ar fi cea care a creat blocurile uriașe de piatră peste care romanii și-au construit mai târziu templul.
„Nu există nicio îndoială că romanii puteau muta blocuri mari de piatră și că ei au fost responsabili de construirea templului, dar eu pornesc de la premisa că l-au construit pe o platformă megalitică deja existentă cu mii de ani în urmă.
Însă manipularea și poziționarea a trei piese megalitice de 800 de tone este o problemă de cu totul alt ordin. Cred că acest lucru necesită o analiză atentă, mai degrabă decât să spunem pur și simplu „romanii au făcut-o”, așa cum arheologii de astăzi sunt înclinați să facă”, spune Hancock.
Unele legende sugerează că situl ar fi fost construit de Cain pentru a se ascunde de mânia lui Dumnezeu, în timp ce altele spun că Baalbek ar fi ruinele Turnului Babel, construit de giganți la ordinele lui Nimrod.
Construcțiile megalitice din Epoca de Piatră. O nouă descoperire incredibilă, în Peru
Piatra femeii însărcinate
Piatra femeii însărcinate, una dintre pietrele de la Baalbek, este un monolit, adică o lucrare realizată folosind un singur bloc de piatră, și este una dintre cele mai mari existente în lume.
Există mai multe mituri și legende care intenționează să explice numele atribuit acestui monolit impresionant.
Unul dintre acestea spune că acest bloc de piatră ar influența fertilitatea femeilor care îl vizitau, în timp ce altul spune că, în trecut, o femeie însărcinată susținea că poate îndepărta acel bloc.
Există și o altă credință, conform căreia regele Solomon ar fi construit un palat pentru regina din Saba cu ajutorul djinnilor, entitățile mistice din mitologia arabă.
Entitățile djinn însărcinate aveau sarcina de a tăia și de a muta pietrele, iar Piatra femeii însărcinate s-a dovedit a avea o fisură care putea compromite transportul și astfel a fost abandonată în carieră.
Exploratorul, scriitorul și diplomatul scoțian David Urquhart, care a vizitat și a scris un jurnal despre sit în 1860, credea că structura originală a Baalbekului a fost construită de contemporanii lui Noe, folosind aceleași performanțe tehnologice care au permis construirea Arcei.
Misterul Newgrange. Construcția neelucidată mai veche decât Stonehenge și piramidele egiptene
Lucrările ar fi fost întrerupte din cauza potopului care a măturat toate siturile similare, lăsând în urmă enigma construcției Baalbekului.
Datorită dimensiunilor sale, situl atrage atenția susținătorilor teoriei astronauților antici datorită interpretărilor textelor sumeriene antice care se refereau la Baalbek ca la „locul de aterizare”.
O teorie propusă de autorul Zechariah Sitchin spune că pietrele de temelie din Baalbek trebuiau să fie suficient de mari pentru a servi drept platformă de aterizare și lansare pentru navele spațiale ale zeilor Anunnaki.
Unii cred că zona ar putea fi situată în câmpuri energetice geomagnetice specifice, unde energia electromagnetică rezonantă a fost exploatată pentru ridicarea structurii.
Printre susținătorii acestei teorii se numără Freddy Silva, care propune posibilitatea ca Baalbek să fie situat de-a lungul unui câmp energetic special datorat cuarțului conținut sub suprafața pământului.
Este posibil ca cuarțul din zonă să fi funcționat împreună cu pietrele masive din carieră, care ar fi conținut proprietăți piezoelectrice, ajutând la construirea și transportul uriașilor monoliți din Baalbek.
Alții cred că Baalbek a fost pur și simplu construit de o civilizație antică cu tehnologie avansată, inclusiv arheologia convențională.
Cert este că nicio civilizatie antica cunoscută de noi nu putea cunoaste un procedeu prin care asemenea blocuri gigantice sa poata fi transportate, lucru extrem de dificil chiar si cu ajutorul tehnologiei moderne.
Cu atat mai mult cu cat amplasarea sitului nu permitea constructia unei rampe sau a unei baze suficient de ample pentru a transporta pietrele uriase.
Ramane un mister si lipsa informatiilor privitoare la ridicarea templului lui Jupiter, romani fiind recunoscuti pentru acuratetea detaliilor redate cu ocazia unor asemenea constructii, cu atat mai mult cu cat era vorba de cel mai mare templu construit vreodata de acestia.
De altfel, cel mai greu bloc ridicat in perioada romana se pare ca a fost obeliscul adus din Egipt, care cantarea in jur de 300 de tone.
Misterul Stonehenge. ,,Computerul neolitic” nu era un simplu calendar solar
