Numite și „carele zeilor”, „carele soarelui” sau „păsări mecanice”, vimanele sunt descrise cu lux de amănunte în Vedele hinduse. Acest lucru implică faptul că ele trebuie să fi fost observate de scribii din India și documentate pentru ca alții să le poată înțelege. Citindu-le cu înțelegerea contemporană a tehnologiei, putem vedea cum hindușii antici descriau OZN-urile și avioanele în termeni primitivi pe care îi înțelegeau ca fiind „care care care transportă oameni”.
Vimana (sanscrita: विमान) este un cuvânt cu mai multe sensuri, de la templu sau palat, la mașini zburătoare mitologice descrise în poemele epice sanscrite.
Vehiculele zburatoare sunt o constanta in textele sacre indiene. Ele sunt intalnite in “Rig Veda”, textul cel mai vechi, in epopeele deja citate, in “Puranas”, cat si in paginile numeroaselor texte mitologice ce il vizeaza pe Krishna.
Alte texte si legende populare au aparut in India medievala, vorbind, de asemenea, despre vehicule aeriene sau masinarii celeste.
„La venirea zorilor, Rama, luând carul ceresc Puspaka pe care i-l dăruise Vibhishana, s-a pregătit de plecare. Acest car mergea de unul singur. Era mare şi frumos ornat. Era înalt şi avea două etaje de camere cu ferestre… Când s-a ridicat în aer şi a pornit, în urma sa s-a auzit un sunet melodios. (…) carul Puspaka, care seamănă cu soarele, aparţine fratelui meu. El a fost cumpărat de către puternicul Ravanna. El zboară prin aer, putând să ajungă oriunde vrea gândul tău. Seamană cu un nor luminos de pe cer şi a fost construit de către marele Vishvakarman. (…) Mai apoi, Rama, gata să se întoarcă acasă, în Ayhodia, în nordul Indiei, a invitat-o pe Sita, pe Lakshmana şi pe Hanuman, precum şi pe mulţi dintre războinicii care au participat la lupta împotriva lui Ravanna, să se urce la bord. În 3 zile, el a parcurs cei 5000 de kilometri care îl despărţeau de palatul său”.
Cum erau construite vimanele
O lucrare cu adevărat specială ii este atribuita regelui Bhoja, un monarh din secolul al XI-lea: „Samaranganasutradhara„.
In aceasta carte exista un capitol despre masinariile zburatoare, foarte bogat in informatii tehnice. Astfel, se ofera sfaturi pentru construirea lor si aflam ca modul lor de propulsie este un rezervor cu mercur.
„Corpul lui vimana trebuie sa fie solid si rezistent, precum o pasare uriasa, facuta din materiale usoare. In interior, trebuie instalat motorul cu mercur, cu furnalul de fier asezat deasupra.
Gratie puterii continuta in mercur, este pusa in miscare elicea si astfel omul aflat in interior poate calatori o mare distanta pe cer.
Vimana se poate misca si pe verticala, dar si inainte sau inapoi. Gratie acestor masinarii, oamenii pot zbura prin aer, iar fiintele celeste pot cobori pe Pamant”.
Vimanele zburătoare, carele zeilor
Vimanele zburătoare din epopeile sanscrite erau folosite în special de zei. Soarele, Indra și diverse alte zeități vedice erau transportate cu care zburătoare cu roți, descrise ca fiind trase de animale, de obicei cai.
Versuri din Mahabarata RV 1.164.47-48
„Întunecată este coborârea: păsările sunt de culoare aurie; până la cer ele zboară îmbrăcate în ape.
Încă o dată coboară de la sediul Ordinului și tot pământul este umezit cu grăsimea lor.
Doisprezece sunt însoțitorii și roata este unică; trei sunt corăbiile. Ce a înțeles omul? Sunt raze împreună, trei sute șaizeci, care nu pot fi eliberate deloc”.
În interpretarea lui Swami Dayananda Saraswati, aceste versete înseamnă:
„Săriți repede în spațiu cu o navă care utilizează foc și apă, conținând douăsprezece coloane, o roată, trei
mașini, 300 de pivoți și 60 de instrumente”.
Vimana Pushpaka („înflorire”) a lui Ravana este descrisă după cum urmează:
„Pushpaka Vimana care seamănă cu Soarele și aparține fratelui meu a fost adusă de puternicul Ravana; acea Vimana aeriană și excelentă mergând în largul ei peste tot … acel car care arată ca un strălucitor nor pe cer … și regele a intrat, și excelentul car, sub comanda lui Raghira, s-a înălțat în atmosfera superioară.”
Un alt exemplu din Mahabharata este acela că Maya Asura avea o Vimana care măsura 12 coți în circumferință, cu patru roți puternice.
Pe lângă „rachetele de foc”, poemul consemnează folosirea de alte arme mortale: „Săgețile lui Indra” (Indravajrā), operate printr-un „reflector circular”.
Când era pornit, acesta producea o „rază de lumină” care, concentrată asupra oricărei ținte, „o mistuia imediat cu
puterea”.
Într-un alt pasaj al textului, eroul, Lordul Krishna, îl urmărește pe inamicul său, Salva, prin ceruri, când Vimana lui Salva, numită Saubha, devine cumva invizibilă. Fără să se descurajeze, Lordul Krishna trage imediat cu o armă specială: „Am tras repede o săgeată, care l-a ucis căutând-o prin sunet.”
Mahabharata îi menționează, de asemenea, pe „Yavanas atotștiutorii” (sarvajnaa yavanaa, la greci) ca fiind
creatori ai Vimanas.
În miile de ani care au urmat, India a început să construiască temple în formă de Vimana descrise în textele lor sacre. Aceste clădiri seamănă cu rachetele construite astăzi.
Daca astfel de cunostinte stiintifice au putut inflori in antichitate, ele erau, ca si in zilele noastre, apanajul unei elite religioase si stiintifice.
Ele trebuiau pastrate secrete, fiind transmise de la maestru la discipol. Din aceasta cauza, memoria colectiva a pierdut esentialul acestor cunostinte antice, nepastrand decat o amintire difuza, intrata in legenda.
Cat despre tratatele tehnice, precum „Vymmanika shaastra”, ele au ramas prea vagi pentru ca inginerii de astazi sa poate trage un real profit stiintific de pe urma lor.
