În eforturile continue de a înțelege complexitatea spectrului autist, cercetătorii acordă o atenție tot mai mare nu doar aspectelor de comunicare și socializare, ci și celor motorii. O serie de studii recente, care sintetizează decenii de cercetare, confirmă că diferențele în modul de a merge – cunoscute tehnic sub numele de „mers” sau „gait” – nu sunt o simplă curiozitate, ci o caracteristică diagnostică relevantă, care oferă indicii prețioase despre dezvoltarea neurologică unică a persoanelor autiste.
Ce este autismul și cum se manifestă în mișcare?
Autismul este o condiție neurodezvoltativă, ceea ce înseamnă că afectează modul în care creierul se dezvoltă și procesează informația, având un impact asupra comportamentului, comunicării și interacțiunilor sociale. Este esențial de înțeles că autismul nu este o boală, ci o parte a neurodiversității umane – o expresie a faptului că toate creierele sunt diferite.
Recunoscând importanța aspectelor motorii, cea mai recentă ediție a Manualului de Diagnostic și Statistică a Tulburărilor Mentale (DSM), considerat „biblia” psihiatriei, citată de The Conversation, a inclus „mersul ciudat” ca o caracteristică de susținere în diagnosticarea autismului. Printre cele mai vizibile diferențe se numără mersul pe vârfuri, mersul cu picioarele orientate spre interior (in-toeing) sau spre exterior (out-toeing).
Însă, dincolo de aceste aspecte evidente, cercetările au identificat și diferențe mai subtile. O meta-analiză a 30 de ani de studii a arătat că, în general, mersul persoanelor autiste este caracterizat de o viteză mai redusă, pași mai lați pentru o bază de susținere mai mare și o durată mai lungă petrecută în faza de „sprijin”, când piciorul se află pe sol. De asemenea, s-a observat o variabilitate individuală mult mai mare în lungimea și viteza pașilor, indicând un control motor mai puțin automatizat.
Cauzele neurologice: De ce apar aceste diferențe?
Aceste particularități nu sunt aleatorii, ci au o bază neurologică clară. Ele sunt, în mare parte, rezultatul unor diferențe în dezvoltarea și funcționarea a două zone cheie ale creierului: ganglionii bazali și cerebelul.
Ganglionii bazali sunt responsabili pentru secvențierea mișcărilor și pentru automatisme, asigurând fluiditatea și naturalețea mersului. Cerebelul, pe de altă parte, acționează ca un centru de coordonare, folosind informații vizuale și proprioceptive (simțul poziției corpului în spațiu) pentru a ajusta și a temporiza mișcările, menținând echilibrul și controlul postural. Diferențele structurale, funcționale și de conectivitate în aceste regiuni cerebrale la persoanele autiste duc la un mod diferit de a procesa și de a executa mișcarea.
În trecut, se credea că aceste diferențe motorii sunt doar o întârziere în dezvoltare, care se va corecta în timp. Știm acum că acest lucru este fals: particularitățile de mers persistă pe tot parcursul vieții, iar unele pot deveni chiar mai evidente odată cu înaintarea în vârstă. Ele pot fi, de asemenea, un indicator util al unei supraîncărcări senzoriale sau cognitive, semnalând că persoana respectivă ar putea avea nevoie de o pauză sau de sprijin suplimentar în acel moment.
O nouă abordare terapeutică: De la „corectare” la sprijin funcțional
Poate cea mai importantă schimbare de perspectivă este în abordarea terapeutică. Premisa modernă este că nu toate diferențele trebuie „tratate” sau „corectate”. Accentul se pune acum pe o abordare individualizată, bazată pe obiective funcționale, care respectă neurodiversitatea.
O persoană autistă va beneficia de sprijin pentru particularitățile de mers doar dacă acestea au un impact negativ asupra vieții de zi cu zi. Acest impact poate include un risc crescut de căzături, dureri articulare sau musculare (de exemplu, la nivelul tendonului lui Ahile, din cauza mersului pe vârfuri) sau dificultăți în a participa la activitățile fizice pe care persoana și le dorește.
Intervenția nu trebuie să aibă loc neapărat într-un cadru clinic. Programele comunitare, care integrează oportunități de mișcare în activitățile zilnice, s-au dovedit extrem de eficiente. Studiile arată că abilitățile motorii ale copiilor autiști se pot îmbunătăți semnificativ prin participarea la activități precum sportul sau dansul. Aceste modele de sprijin comunitar le oferă copiilor autonomie și încredere în modul lor propriu de a se mișca, în loc să le prezinte diferențele ca pe o problemă ce trebuie „reparată”.
În concluzie, înțelegerea mersului autist este mai mult decât o simplă curiozitate științifică. Este o componentă esențială a înțelegerii autismului ca o condiție complexă, care implică întregul sistem neurologic. Recunoașterea și, mai ales, respectarea acestor diferențe, prin oferirea unui sprijin adaptat și funcțional, reprezintă un pas fundamental către o societate cu adevărat incluzivă, care celebrează diversitatea modurilor de a fi și de a interacționa cu lumea.
Un test simplu care ar putea diagnostica autismul. O cercetare științifică
