Nucleul Pământului ar fi învelit într-o structură geologică străveche, inexplicabilă prin prezența sa acolo. Este vorba, potrivit experților de la Universitatea din Alabama, de fundul unui ocean antic necunoscut.
Acest strat subțire, dar dens, există la aproximativ 2.900 de kilometri sub suprafață, potrivit unui studiu publicat în Science Advances.
Această adâncime este locul în care nucleul exterior topit și metalic întâlnește mantaua stâncoasă de deasupra sa. Aceasta este granița dintre nucleu și manta (CMB).
„Investigațiile seismice, precum cele ale noastre, oferă imagini la cea mai înaltă rezoluție a structurii interioare a planetei noastre și descoperim că această structură este mult mai complicată decât se credea”, a declarat geologul Samantha Hansen de la Universitatea din Alabama.
Înțelegerea cu exactitate a ceea ce se află sub picioarele noastre – cât mai detaliat posibil – este vitală pentru a studia orice, de la erupțiile vulcanice până la variațiile câmpului magnetic al Pământului, care ne protejează de radiațiile solare din spațiu.
Hansen și colegii săi au folosit 15 stații de monitorizare îngropate în gheața din Antarctica pentru a cartografia undele seismice ale cutremurelor pe parcursul a trei ani. Modul în care aceste unde se mișcă și ricoșează dezvăluie compoziția materialului din interiorul Pământului. Deoarece undele sonore se deplasează mai încet în aceste zone, ele se numesc zone cu viteză foarte mică (ULVZs).
„Analizând [mii] de înregistrări seismice din Antarctica, metoda noastră de imagistică de înaltă definiție a descoperit zone subțiri și anormale de material la CMB peste tot unde am sondat”, a declarat geofizicianul Edward Garnero de la Arizona State University.
„Grosimea materialului variază de la câțiva kilometri la [zeci] de kilometri. Acest lucru sugerează că vedem munți pe nucleu, în unele locuri de până la cinci ori mai înalți decât Muntele Everest.”
Potrivit cercetătorilor, aceste ULVZ-uri sunt cel mai probabil cruste oceanice îngropate de-a lungul a milioane de ani.
Deși crusta scufundată nu este aproape de zonele de subducție recunoscute la suprafață – zone în care plăcile tectonice în mișcare împing roca în interiorul Pământului – simulările raportate în studiu arată cum curenții de convecție ar fi putut deplasa fundul oceanic antic până la locul de odihnă actual.
Este complicat să faci presupuneri cu privire la tipurile de roci și la mișcarea acestora pe baza mișcării undelor seismice, iar cercetătorii nu exclud alte opțiuni. Cu toate acestea, ipoteza fondului oceanic pare a fi cea mai probabilă explicație pentru aceste ULVZ-uri în acest moment.
Există, de asemenea, sugestia că această crustă oceanică antică ar putea fi înfășurată în jurul întregului nucleu, deși, deoarece este atât de subțire, este greu de știut cu siguranță.
Teoria extratereştrilor antici
Descoperirea a generat, cum era de aşteptat, vii controverse pe internet, acolo unde adepţii teoriilor extratereştrilor antici au afirmat că este încă o dovadă că planeta, aşa cum o înţelegem noi astăzi, a avut o altă formă şi a fost populată de o veche populaţie, dispărută în urma unui cataclism mondial.
Oamenii de știință tocmai au descoperit o a VI-a extincție în masă ascunsă în trecutul antic al Pământului. S-a întâmplat în urmă cu aproximativ 550 de milioane de ani, când o scădere globală a nivelului de oxigen a dus la o resetare completă a vieţii pe Pământ. A existat o civilizaţie dispărută?
Perioada de apogeu a Ediacaranului, acum aproximativ 550 de milioane de ani, a fost o perioadă de boom pentru viața din oceanele Pământului.
Petalonamidele în formă de pene aspirau nutrienți din apă, Kimberella, asemănătoare melcilor, se hrăneau cu covoare microbiene, iar strămoșii meduzelor abia începeau să facă valuri.
Dar apoi 80% din viața de pe Pământ a dispărut, fără a lăsa urme în arhiva fosilă.
Un nou studiu sugerează că aceste fosile lipsă indică cel mai timpuriu eveniment de extincție în masă cunoscut pe Pământ. Aceste prime comunități de animale mari și complexe au fost ucise de o scădere bruscă a oxigenului la nivel global – o constatare care poate avea implicații pentru ecosistemele oceanice moderne amenințate de activitățile umane.
„Acest lucru reprezintă cel mai vechi eveniment de extincție majoră recunoscut în registrul fosil al animalelor”, a declarat autorul principal al studiului, Scott Evans, cercetător postdoctoral la Virginia Tech. „Este în concordanță cu toate extincțiile în masă majore, fiind legat de schimbările climatice”.
Nucleul Pământului şi-a oprit rotaţia. Un studiu ştiinţific îngrijorător
Resetarea vieții pe Pământ
Animalele au trecut prin creuzetul evolutiv al extincțiilor în masă de cel puțin cinci ori.
Au fost extincțiile din Ordovician-Silurian și Devonian (în urmă cu 440 de milioane de ani și, respectiv, 365 de milioane de ani), care au omorât multe organisme marine. Apoi, au avut loc extincțiile din Permian-Triasic – cunoscută și sub numele de „Marea Moarte” – și Triasic-Jurasic (acum 250 de milioane și, respectiv, 210 milioane de ani), care au afectat vertebratele oceanice și animalele terestre.
Cea mai recentă extincție în masă, în urmă cu aproximativ 66 de milioane de ani, la sfârșitul perioadei cretacice, a eliminat aproximativ 75% din plante și animale, inclusiv dinozaurii nonaviari.
Dacă ar trebui adăugată încă o extincție în masă la această listă este o întrebare deschisă de ceva timp printre paleontologi. Oamenii de știință știau de mult timp despre declinul brusc al diversității fosilelor de acum 550 de milioane de ani, dar nu era clar dacă acest lucru se datora unui eveniment brusc de extincție în masă.
O posibilă explicație ar putea fi aceea că primii trilobiți – artropode marine – au început să concureze cu fauna Ediacaranului, provocând dispariția acesteia din urmă.
O altă explicație posibilă este că fauna Ediacaran a continuat să trăiască, dar condițiile necesare pentru conservarea fosilelor Ediacaran au existat doar până acum 550 de milioane de ani.
Misterul umbrelor de la Hiroshima și Nagasaki. Este vorba de dovezile unei realități paralele?
Pentru a răspunde la aceste întrebări, Evans și colegii săi au compilat o bază de date a fosilelor Ediacaran pe care alți cercetători le-au descris anterior în literatura științifică, clasificând fiecare intrare în funcție de factori precum locația geografică, dimensiunea corpului și modul de hrănire.
Echipa a catalogat 70 de genuri de animale care au trăit în urmă cu 550 de milioane de ani și a constatat că doar 14 dintre aceste genuri mai existau încă 10 milioane de ani mai târziu.
Dar a existat o trăsătură comună între organismele care au supraviețuit: planuri corporale cu o suprafață mare în raport cu volumul, ceea ce poate ajuta animalele să facă față condițiilor de oxigen scăzut.
Această observație, combinată cu dovezile geochimice ale unui declin al oxigenului în urmă cu 550 de milioane de ani, sugerează că Ediacaranul s-ar fi putut încheia cu un eveniment de extincție în masă cauzat de disponibilitatea scăzută a oxigenului în ocean.
Oamenii preistorici, legături cu extratereștrii? O specie necunoscută, descoperită în ADN-ul uman
A existat o civilizație dispărută?
Cercetătorii de la Institutul de Paleontologie și Paleoantropologie a Vertebratelor (IVPP) din Beijing au făcut o descoperire care vine să reseteze toate teoriile legate de apariția oamenilor. Pe internet, teoria face furori, alimentând supozițiile că, acum cîteva milioane de ani, pe Pământ ar fi existat o civilizație dispărută în urma unui eveniment apocaliptic.
Teoria lansată de chinezi pleacă de la o descoperire despre…pești. Cercetătorii au descoperit o serie de fosile de pești care datează de acum 436 până la 439 de milioane de ani, din perioada numită perioada Siluriană.
Fosilele descoperite în provinciile Guizhou și Chongqing din China conțin cei mai vechi dinți găsiți vreodată și i-au ajutat pe oamenii de știință să înțeleagă modul în care s-au format maxilarele și membrele noastre cu milioane de ani în urmă.
Ca urmare a acestei descoperiri uluitoare, este posibil ca primii strămoși ai oamenilor să fi existat cu aproximativ 10 milioane de ani înainte de ceea ce se credea inițial.
„Noile fosile schimbă totul”, a declarat Zhu Min, liderul echipei care a făcut descoperirea. „Acum știm cât de mari sunt, cum arată și cum au evoluat în timp”.
Ce s-a întâmplat în Silurian?
Potrivit cercetătorilor, spre sfârșitul Silurianului au început să apară peștii cu fălci, ceea ce le-a permis să fie vânători mai buni și, prin urmare, să transmită gene mai bune. Acesta a fost un pas uriaș în evenimentele evolutive care vor duce în cele din urmă la dezvoltarea omenirii.
Aceasta nu este singura descoperire recentă care indică existența unor ființe impresionante cu mult înainte ca oamenii, așa cum îi știm noi, să fi cutreierat Pământul. În Orientul Mijlociu a fost găsit un colț de elefant preistoric uriaș, cu o lungime de 2,5 metri și o vechime estimată la aproximativ 500.000 de ani.
Se crede că această descoperire ar putea proveni de la un animal de două ori mai mare decât elefanții africani cu care suntem obișnuiți astăzi. Colțul a fost găsit de biologul Eitan Mor, care a fost în vizită în regiune pentru a cerceta elefanți străvechi.
Acesta a declarat: „Spre surprinderea mea, am observat ceva ce părea a fi un os de animal mare care ieșea din pământ. Când m-am uitat mai atent, mi-am dat seama că era „ceva real”, așa că m-am grăbit să raportez acest lucru.”
