În istoria oricărui constructor auto există momente de răscruce, proiecte care poartă în ele speranța unei transformări radicale. Pentru Dacia, sfârșitul anilor ’90 a fost marcat de un astfel de vis: prototipul Dacia D33, o berlină modernă, construită cu ajutorul designerilor italieni, care promitea să redefinească marca și să o ancoreze pe piața europeană, relatează GadgetReport.ro.
În perioada 1997-1998, Uzinele Dacia din Mioveni se aflau într-un moment critic. Modelele bazate pe vechea platformă Renault 12 își arătaseră limitele, iar Dacia Nova, deși un efort autohton lăudabil, nu reușea să se impună în fața concurenței străine tot mai acerbe.
Era nevoie urgentă de un model complet nou, capabil să înlocuiască atât Nova, cât și familia de modele 1300, un automobil prototip care să fie nu doar modern și atractiv pentru piața internă, ci și competitiv la export, esențial pentru profitabilitatea pe termen lung.
Proiectul Dacia D33
Sub numele de cod Dacia D33, inginerii români de la Dacia Mioveni și de la CESAR S.A. (Centrul de Studii pentru Automobile Roman) au început să contureze acest viitor.
Recunoscând nevoia unui design de talie internațională, Dacia a apelat la prestigioasa casă de design italiană I.DE.A Institute din Torino.
Rezultatul a fost o berlină compactă (clasa C), cu patru uși și spațiu generos pentru cinci pasageri, al cărei design avangardist pentru acea vreme promitea o ruptură totală cu trecutul.
Liniile fluide, suprafețele vitrate ample și partea frontală expresivă confereau modelului D33 o eleganță și o modernitate care au stârnit imediat interesul. Pe lângă sedanul în trei volume, singurul materializat ca prototip, presa auto a vremii specula și despre viitoare versiuni break, hatchback și chiar utilitare.
Inovațiile aduse de Dacia D33
Dacia D33 nu impresiona doar la exterior. Proiectul prevedea o serie de inovații tehnologice remarcabile pentru industria auto românească de atunci. Se vorbea despre dotări precum ABS, airbaguri, direcție asistată, închidere centralizată și radiocasetofon stereo – echipamente standard pe automobilele occidentale de ultimă generație. O atenție deosebită era acordată și motorizărilor.
Dacia D33 urma să fie echipată cu propulsoare moderne, cu puteri cuprinse între 80 și 100 CP, atât de proveniență Hyundai, cât și de concepție și producție românească, posibil dezvoltate cu sprijinul unor producători renumiți. Aceste motoare, disponibile atât pe benzină, cât și diesel (foarte căutate în Europa la acea vreme), promiteau două axe cu came, injecție electronică și catalizator, respectând normele de poluare și asigurând performanțe dinamice și economice bune, esențiale pentru succesul la export.
Prețul ambițios
Conform declarațiilor lui Constantin Stroe, directorul Dacia de la acea vreme, D33 urma să fie un automobil „absolut modern” la un „preț rezonabil”, estimat la maxim 5000 de dolari (aproximativ 4305 euro la cursul de atunci), o sumă extrem de competitivă. Prototipul a fost supus unor teste și verificări intense între anii 1997 și 1998, iar lansarea oficială era planificată pentru Salonul Auto București din 1999.
Soarta proiectului a fost însă pecetluită odată cu preluarea Uzinei Dacia de către grupul francez Renault, în același an, 1999.
Renault a venit cu propria sa strategie globală pentru marca românească, concentrându-se pe dezvoltarea unui model low-cost complet nou, proiectul X90, care avea să devină Dacia Logan. Este posibil ca Renault să nu fi considerat rentabilă investiția într-un model precum D33, care nu avea un echivalent direct în gama sa și care ar fi necesitat o retehnologizare masivă și costisitoare a fabricii de la Mioveni.
Au existat chiar și zvonuri persistente, alimentate de marea așteptare a publicului român, conform cărora „Dacia a fost special vândută către Renault pentru a nu se fabrica vreodată modelul D33”.
Un proiect ambițios
Astăzi, din ambițiosul proiect Dacia D33 nu a mai rămas, oficial, decât un singur exemplar (deși se zvonește că ar fi fost fabricate două, unul pentru teste interne și unul pentru evaluări externe), păstrat într-o magazie din cadrul uzinei Dacia de la Mioveni. Este o relicvă a unei viziuni îndrăznețe, un simbol al speranței de modernizare a industriei auto românești la sfârșitul unui mileniu și începutul altuia. Deși nu a apucat să ruleze pe șoselele țării, Dacia D33 rămâne în memoria colectivă ca un „ce-ar fi putut fi”, o promisiune a unei Dacia diferite, care, chiar neîmplinită, a contribuit la conturarea drumului pe care marca avea să pășească ulterior.
Citești des GadgetReport.ro? Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google, iar știrile noastre îți vor apărea mai des în Top Stories.
