Şi-a schimbat numele în iPhone 7, pentru a câştiga un telefon

Andrei Negrescu Andrei Negrescu
2 min citire
Publicitate

Olexander Turin a primit, oficial, numele de iPhone 7 Turin

Un ucrainean în vârstă de 20 de ani şi-a schimbat numele la Starea Civilă pentru a câştiga un smartphone iPhone 7. Olexander Turin a primit, oficial, numele de iPhone 7 Turin, relatează GadgetReport.ro

Ucraineanul a participat la un concurs organizat de un retailer local, fiind primul care a dovedit că este în stare de un asemenea gest pentru a câştiga smartphone-ul Apple, în valoare de 850 de dolari. Schimbarea numelui l-a costat echivalentul a 2 dolari.

Familia lui iPhone 7 s-a declarat revoltată de decizia tânărului, cerându-i să îşi schimbe rapid numele înapoi în Olexander.

„Ne-a fost greu să acceptăm că nu a fost vorba de o glumă şi că este adevărat. Orice om din lumea asta încearcă să-şi exprime individualitatea. Ce a făcut Olexander este de neconceput”, a declarat Tetyana Panina, sora lui „iPhone 7”.

La presiunea familiei, Olexander Turin a declarat că are de gând să îşi schimbe numele înapoi, profitând de faptul că regulamentul concursului nu îi interzice să renunţe la noul său prenume.

Publicitate

Ultimele Știri

Descoperă mai multe

Articole selectate pentru tine

Se încarcă...